O nouă incursiune în lumea principalelor „monede” ale omenirii. După episodul legat de petrol, urmează aurul. Ne ghidează Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean.

Aurul, banii și coronavirusul. O mască plânge, o mască râde…

În aceste zile pe piețele internaționale  am avut parte de  turbulențe economice care au cuprins în vâltoarea lor petrolul și aurul. Am văzut cu destulă ușurință  cotațiile istorice ale petrolului și aurului. În timp ce primul a suferit pierderi semnificative, cel de al doilea a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Două ipostaze, două măști (că tot suntem în perioada obligativității acestora), una care plânge alta care râde. Rămân oamenii, (investitori, operatori economici și consumatori) care se comportă rațional sau instinctual și subiectiv, ca în toate perioadele instabile economic, social, politic și pandemic. Incertitudini izolaționiste și sanitare amplifică frica pentru ziua de mâine. Din reflex, ca totdeauna în istorie, cei mai mulți oameni sunt preocupații de banii și bunurile lor. În vremuri de instabilitate economică, chiar dacă este relativă și parțială, apare ”fuga” spre  repere și însemne monetare mai puternice și mai puțin vulnerabile, garantate de emitenți/jucători  monetari și economici cu forță și prestigiu pe majoritatea piețelor. Dar, când apar nedumeriri, temeri și întrebări deținătorii valorilor monetare se orientează și/sau spre aur. Este fenomenul care s-a înregistrat, cu mici fluctuații în luna aprilie. Oare este bine?

Metalul cel mai strălucitor

Aurul are propria sa istorie. O istorie indisolubil legată de istoria geologică și umană a Planetei. În ”măruntaiele” Terrei se găsesc numeroase minerale sub formă solidă, fluidă sau gazoasă. Oamenii le-au descoperit, natural sau antropic, și le-au utilizat spre simpla cunoaștere, contemplare sau pentru, folosință, luptă și apărare.

Metalele au fost materia primă pentru confecționarea uneltelor și armelor, locuințelor  dar și pentru exprimarea bogăției și poziției comunitare de cei care le dețineau. Alegerea acestora s-a dovedit a fi extrem de dificilă. În dispută s-au aflat, pe de- o parte, cuprul, bronzul, fierul, plumbul, zincul, iar pe de altă parte, metalele  pre­ţioase: aurul şi argintul. Au învins cu dificultate ambele, deși s-au substituit, s-au concurat, s-au completat și s-au combinat (amalgamat),  au conviețuit  separat ori împreună.  

Aurul a fost de cele mai multe ori cu un pas înainte,  poziție care o deține din cele mai vechi timpuri până astăzi.  Motivele preeminenței sunt multe, deși unele sunt valabile și pentru argint: păstrarea neştirbită a valorii de-a lungul timpului;  aceeaşi omogenitate fizică, naturală, aceeaşi puritate, indiferent de locul de extracţie: Africa de Sud, Europa, Orient sau America; divizibilitate, fără pierderi de substanţă sau de valoare;  flexibilitate și maleabilitate, astfel încât dintr-o uncie de aur (28,3495 gr) se poate realiza un fir lung de 90 km, iar în aliaj cu cuprul se ajunge la 1.800 km,  adică dis­tanţa Atena- Paris, iar dintr-o foaie extrem de subțire din aur (0,00015 mm) se  ”îmbracă” rachetele, navetele,  și stațiile cosmice împotriva radiațiilor solare ; încorporează o valoare mare într-un volum mic; este relativ uşor de transportat, de păstrat și depozitat;  îngreunează (dar nu exclude în  totalitate) mijloacele şi metodele de falsificare; este considerat, de unii oameni sau de unele comu­nităţi, cu însuşiri supranaturale  magico-religioase.  Datorită acestei ultime însușiri, dar și datorită strălucirii sale  a apărut și denumirea latină  a metalului galben: aurum, prin asocierea cu numele zeiței romane Aurora, care  potrivit mitologiei  antice era considerată zeița dimineților însorite.  De la aurum  provine și simbolul ”Au” din tabelul lui Mendeleev recunoscut în întreaga lume.

De la strălucire la trebuință

Spuneam în textul despre petrol că acesta este rege. Un rege care a apărut și și-a impus poziția dominantă datorită numeroaselor sale utilizări. Probabil, de aceea a și fost numit ”aurul negru”. Atunci cum să-i spunem aurului – aur ? Poate ”regele strălucitor” sau ”regele Soare” (cum i se spunea lui Ludovic al XIV-lea al Franței) în antiteză cu ”regele negru”. Indubitabil este strălucitor, este căutat, este păstrat, depozitat și  comercializat și are și el multiple, diverse și nebănuite folosințe. Prima și poate cea mai veche utilizare a fost cea a exprimării bogăției și puterii sociale prin bijuteriile și obiectele confecționate din aur. Meșteșugarii angrenați în aceste activități se legitimau și funcționau într-un  cerc social relativ restrâns, cu poziții speciale față de restul comunității. Erau de cele mai multe ori în proximitatea celor bogați sau/și a celor care dețineau puterea. Uneori erau ei înșiși și bogați și puternici. De reținut, că străvechiul meșteșug al aurarilor/bijutierilor s-a transmis de-a lungul timpului  fără prea multe sau radicale schimbări,  chiar dacă au apărut perfecționări, inevitabile, sub presiunea tehnicilor și tehnologiilor moderne. Uneori, o bijuterie din antichitatea egipteană, orientală, greco-romană sau precolumbiană nu putea fi deosebită de cea confecționată în secolele XIX-XX sau XXI.

Aurul şi argintul s-au aflat și la baza sistemelor monetare. Din aceste metale s-au ”bătut”, s-au emis primele monede lenticulare, sub formă de disc asemănătoare cu cele din zilele noastre. A fost o adevărată revoluție în economie cu implicații majore și de durată în societate.

Potrivit lui Herodot, prima monedă a fost bătută în micul regat elen, din Asia Mică, Lydia, de către regele Gyges (687-650 î.Hr.), în jurul anului 670 î.Hr. Este posibil ca primatul monedelor de metal, sub formă de disc, să fi aparţinut altor oraşe greceşti din Asia Mică sau din Grecia continentală şi insulară. În fapt, poate că este mai puţin important care din aşezările greceşti a inventat însemnul monetar ce a făcut o îndelungată şi necontestată carieră din antichitate până în zilele noastre. Relevant este faptul că în această zonă geografică s-au creat, în secolul al VII-lea î.Hr., o dată cu înflorirea şi expansiunea economiei şi civilizaţiei greceşti, condiţiile pentru naşterea monedei. Relevant este faptul că oamenii acestor locuri au înţeles utilitatea şi importanţa unui echivalent monetar universal, stabil, bun la toate, uşor de transportat, de manevrat şi păstrat. Monedele regelui Gyges aveau o greutate de 14,5 gr. şi erau confecţionate dintr-un aliaj, electrum, format din aur (73%) şi argint (27%). A fost, probabil, prima conciliere monetară dintre cele două metale.

Drumurile aurului, prin istorie și cu istoria nu au fost lipsite de tensiuni, nemulțumiri, jafuri, războaie, trădări, bogăție și sărăcie, invidie, egoism și multe altele. Dar, avantajele economice, sociale, tehnice și psiho-comportamentale acceptate tacit sau declarativ, de către oameni i-au asigurat și multiple și solide utilizări. Aurul este folosit ca materie primă în echipamentele telefonice și de telecomunicații, în computere, în instrumente, aparate și mijloace de protecție medicale (inclusiv în cele folosite pentru protejarea de coronavirus), în proteze dentare și articulare, în îmbrăcăminte, în costumele astronauților, în industria auto, în construcții edilitare moderne, veselă, bibelouri, rame de ochelari și tablouri și în multe altele. Poate, la fel  ca și în cazul petrolului, dacă am încerca să ne dispensăm de obiectele care au în componența lor aur, ar trebuii să renunțăm la foarte multe din ele. În computerul și telefonul nostru se află o incredibilă realitate geologică. Conștientizăm aceasta? Se spune, de către specialiști, că realitate geologică este finită și că într-un viitor nu prea îndepărtat ar fi necesară o altă abordare în ceea ce privește exploatarea și valorificarea bogățiilor minerale oferite de Terra.  Există și opinii despre posibilitatea călătoriilor spre alte planete și galaxii, prin care oamenii viitorului ar rezolva deficitul mineral. Sau a  unei călătorii spre centrul pământului (Jules Verne)  pentru a  aduce la suprafață aceste minerale. Se mai spune, apropo de aur, că în forma sa lichidă acesta ar fi din abundență în straturile din apropierea ”miezului” Pământului, iar dacă ar ieși la suprafață, printr-o erupție puternică partea superioară a Planetei albastre ar devenii strălucitoare datrorită unui strat de aur, subțire, de doi centimetri. Dar, cei care avansează astfel de idei, își i-au măsuri de precauție repetând mereu: dacă, dacă, dacă…Deocamdată suntem în registrele unor opinii contrafactuale și julesverniene.     

Aurul: obsesisa bogăției, prosperității și siguranței

Desigur, cei mai mulți dintre noi, atunci când ne gândim sau auzim de aur,  când folosim o  bijuteria preferată și srălucitoare rămânem prizonierii mesajului exprimării prin și cu ajutorul aurului a bogăției și poziționării economice, sociale și instituționale, a siguranței și stabilității în vremuri mai mult sau mai puțin prospere. Pasiunea și preocuparea pentru aur vine nu numai de la utilitățile sale practice ci și de la nevoia conservării și transmiterii valorii prin păstrare și schimb. Aceste funcții, au fost reduse treptat începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la deomonetizarea oficială, prin acțiunea ințiată de SUA după 1960 și modificarea statutului Fondului Monetar  Internațional în 1978. Cu toate acestea aurul își păstrează valoarea intrinsecă și rămâne o formă de plasament și recunoaștere în perioade de stabilitate și prosperitate dar și  în cele de incertiudine economică.  Statele, operatorii economici, privați și publici, și subiecții sociali de pe toate meridianele Globului investesc, cumpără și vând metale prețioase sub forma lingourilor, monedelor, medaliilor, bijuteriilor, obiectelor ornamentale și de cult etc. Rezervele de aur sunt  depuse sau în gestiunea băncilor națioanle și comerciale, iar depozitele sunt reglementate prin lege. Tot prin lege se stabilește locația depozitării interne și externe, ponderea, securizarea retragerea și/sau completarea  acesteia. Aurul inspiră încredere, iar statele îl păstrează și-l apără Deși astăzi are o altă importanță și poziție, în comparație cu perioada anterioară anului 1978, rezerva de aur a  statelor este  menținută, dorită, apărată și puternic securizată. Luptă pentru dobândirea și redobândirea ei, în limite legale și posibile face parte din politica statelor și a băncilor centrale. Exemplul  cel mai elocvent este cel al tezaurului României trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial și care nu a fost returnat niciodată în întregime, cu toate preocupările și insistențele părții române. Revenirea prin tranșele din anii din anii 1935, 1956 și 2008 a unor obiecte de patrimoniu și obiecte din aur nu au rezolvat subiectul diplomatic sensibil dintre România și Rusia.

Aurul este marfă și  este tranzancționat sub diferite mărimi și standarde pe piețe, în cantității și la prețuri generate de cerere și ofertă, de acțiunile speculative dar și de opțiunile psihologice și comoprtamental-subiective  ale oamenilor. Din cele mai vechi timpuri, în timpul crizelor economice s-au generat masive cumpărări de metal prețios. În anii 1970, instabilitatea piețelor petroliere (de care am vorbit în episodul anterior) au avut loc  numeroase tranzacții aflate sub impulsul voluntar-emoțional al oamenilor. În 1973 în Europa s-au cumpărat  390 de tone de aur, iar în lume 578. Datele sunt estimative datorită discreției jucătorilor din și de pe piețe. În anii care au urmat operatorii bancari și comerciali, publici și privați au încercat să recumepere sau să recupereze aurul particularilor, mai ales că perioadele de relansare economică oferau, de data aceasta, o altă paradigmă emoțională, cea a unei relative stabiltăți. Dar, vorba lui Einstein: totul este relativ!!!

În timpul crizei din anii 2007-2009 o altă febră pe piața internațională a aurului. Același resorturi emoționale și subiective, la aceiași sau la o altă  cohortă generațională. ”Șocul prețului aurului” a fost atenuat  printr-o declarației convingătoare, a reputatului economist american Nouriel Roubini, care a scris pe contul său de twitter: ”Aurul este o bulă hiperbolizată ce nu va mai dura mult timp.” Prețul aurului a luat-o ”la vale” și piața… s-a recalibrat. Competent și persusiv, prin pozițiile sale (absolvent și profesor al unor prestigioase universității europene și americane, membru în bordul FMI și Banca Mondială, înalt funcționar în Sistemul Rezervei Federale și consilier la Casa Albă  în timpul administrației Carter)  Nouriel Roubini a încercat să-și consolideze mesajul într-o carte publicată în 2010, tradusă și în limba română:  Economia crizelor. Curs fulger despre viitorul finanțelor: ”Încercați să faceți abstracție de vedeta mediatică Roubini… și veți descoperi un economist lucid și studios, care își cunoaște bine  obiectul de studiu și are toate instrumentele să-l  înțeleagă”. Într-o tălmăcire lucidă și echilibrată: nu reacționați euforic și exuberant în perioadele de performanță economică sau pesimist în cele de contracții și depresiuni economice.

Contrafort în vremuri potrivnice

În conștientul și subconștientul oamenilor se cristalizează  și se recristalizează opțiuni și acțiuni generate de fapte, evenimente și procese contradictorii. Pe de-o parte năzuțuința  pentru consum și prosperitatea cotideană, iar pe de altă parte cea a siguranței zilei de mâine. Un echilibru între bine și rău, între frumos și urât, între optimism și pesimist, între firesc și catastrofic este aproape imposibil de realizat. Revin la ideea că  totul este relativ. Baleând între aceste extreme, oamenii au tezaurizat aurul, l-au ascuns cu discreție și speranță pentru vremuri mai bune, mai așezate. Tezaurul de la Pietroasa sau celebrele brățări dacice și multe alte comori, din întreaga lume, și-au așteptat descoperitorii (legali sau ilegali) sute și chiar mii de ani. Multe tezaure monetare încorporează monede (bani) din epocii diferite. Este limpede că ele s-au constituit prin contribuția  mai multor generații. Însă ”nu vremile sunt sub om, ci bietul om sub vremuri” (Miron Costin), iar cele ascunse cu precauției, în vremuri de restriștie sau mai puțin potrivnice, au rămas în ”banca” tăcută a pământului.

Aurul în capcană versus capcana aurului

Criza de astăzi generată de pandemia coronaviruslui a prins economia în capcana ei. Aurul rămâne și el captiv  ca majoritatea bunurilor, mărfurilor și serviciilor. Reacția, oarecum firească, a fost creșterea prețului pe toate piețele, iar vânzătorii și cumpărătorii au intrat în capcana deschisă de noua febră a aurului. O febră care ține într-o stare febrilă economia mondială, cu reacții și îngrijorări firești. Disparitățile și difernențele de pe piețe se situează în siajul unor comportamente tradiționale, dar și moderne. Este evidentă tentația și tendința de-a cumpăra aur de către particularii din țările în curs de dezvoltare: Indonezia, Tailanda, India și alte țării din Asia dar și de pe alte continente. Nici țării dezvoltate sau emergente, inclusiv din România, nu au fost ocolite.  Tranzacțiile licite sunt însoțite de certificate de autenticitate (emise de băncile centrale, trezorerii sau alți emitenți legali cu descrierile și specificitățile necesare: tipul (monedă, medalie, lingou, plachetă etc), aliajul, titlul, greutatea, diametrul (în cazul monedelor și medaliilor) valorare nominală (pentru monedelor cu putere circulatorie) calitatea (proof), tirajul și anul emisiunii. Cumpărătorii consideră că așa își pun la adăpost economiile și fac față unor posibile fenomene inflaționiste. Parțial au dreptate, dar nu trebuie să ignorăm că după dobândirea metalului prețios, deținătorii trebuie să-l pună la adăpost, în locuri numai de ei știute sau în bănci. În ambele cazuri, valoarea este imobilizată și inactivă. Depunerea în bănci este certificată  prin documente, iar dacă acestea au putere circulatorie și tranzacțională atribuțiile și avatarurile banilor fictivi sunt preluate și de acestea. Neîncrederea în bani se menține și se amplifică. Mai mult, piața este lipsită de lichidități, iar banii ”sângele care irigă sistemul economic” (Paul Samuelson) devin  bani toxici și scumpi. Se știe din istoria economiei că relansarea economică s-a aflat,  de obicei, sub semnul banilor ieftini. Operatorii tranzacțiilor aurifere, percep comisioane la depunere și/sau retragere.  Prin depozitarea aurului retragerea și transmiterea valorii este  mai dificilă și uneori costisitoare. Opiniile exprimate de unii consumatori, în aceste zile, că prețul negativ al petrolului înseamnă o ieftinire a benzinei și că totul va fi bine, sunt păguboase. După cum păguboase și nechibzuite sunt și cele referitoare la prețul aurului. Ambele situații exprimă incertitudinile și turbulențele economice.

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean

citeşte şi:

Ce face coronavirusul cu petrolul şi aurul. Profesorul clujean Ioan Lumperdean explică