Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, susține, luni, declarații de presă la inaugurarea noii săli de concerte a Academiei de Muzică din Cluj-Napoca. Cseke participă la concertul inaugural...
Hotelul Grand Napoca din Cluj-Napoca a găzduit, luni, unul dintre cele mai mari târguri educaționale, IUF (International University Fair), care aduce în același loc reprezentanți ai...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpaţi, polițiști de frontieră...
HUGO BOSS își consolidează prezența în România prin deschiderea unei noi locații în Iulius Mall Cluj. Magazinul BOSS se va inaugura în luna octombrie 2025 și...
Profesorul universitar Valentin Naumescu, de la Facultatea de Studii Europene a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj, a fost numit astăzi consilier al președintelui Nicușor Dan pentru afaceri...
Asociația Cluj24, împreună cu Institutul de Istorie ”George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, lansează proiectul ”Sub cupola extremismului – Figuri istorice românești între așa – zisa...
Dragoș Damian, CEO Terapia, transmite un mesaj pentru Mihai Boldijar, Bosch România, și Christian von Albrichsfeld, Continental – Aumovio România, doi lideri ai industriei care, prin...
În 3-5 octombrie, la dojo-ul Musubi Cluj-Napoca, s-a desfășurat seminarul european pentru dezvoltarea abilităților elevilor spre a face față agresivității în mod pașnic. Evenimentul a reunit...
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au avut o luni dimineață plină, fiind solicitați să intervină la două accidente rutiere petrecute la interval de doar zece minute....
Imagini incredibile din noile spații unde au fost relocați studenții de la Facultatea de Matematică-Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Studenții, care au filmat condițiile în...
Profesorul clujean Valentin Naumescu, una dintre cele mai respectate voci în domeniul relațiilor internaționale, a fost numit consilier prezidențial pentru afaceri europene în cadrul Administrației Prezidențiale...
Cei mai buni 15 specialiști din sectorul distribuției gazelor naturale din compania Delgaz Grid, care lucrează pe teren, precum și cei mai merituoși trei elevi care...
O bancnotă turistică, având efigia fostului rege al Ungariei, Matei Corvin, va fi lansată la târgul numismatic de la Cluj-Napoca. Asociația Pronumismatica organizează sâmbătă, 11 octombrie...
Lucrările la Centura Metropolitană Cluj continuă în ritm susținut. Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat, de pe șantier, că a fost montată ultima grindă la pasajul de...
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la balconul unui apartament situat pe strada Bună Ziua din municipiu....
Asociația Cluj24, împreună cu Institutul de Istorie ”George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, lansează proiectul ”Sub cupola extremismului – Figuri istorice românești între așa – zisa...
Asociația Cluj24, împreună cu Institutul de Istorie ”George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, lansează proiectul ”Sub cupola extremismului – Figuri istorice românești între așa – zisa...
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, va participa sâmbătă, 11 octombrie, la evenimentul „Rolul culturii în configurarea politicilor educaționale”, organizat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB),...
Fiica marelui tragotist roman Dumitru Fărcaş, a declarat pentru Cluj24 că are o apreciere deosebită pentru tatăl său, care, orfan fiind, prin eforturi proprii a ajuns...
Tiberiu Balint are 61 de ani și este unul dintre puținii meșteri care mai confecționează buici, o piesă de îmbrăcăminte tradițională specifică zonei Huedinului. Este din...