Editorial Opinii
Dragoș Damian, CEO Terapia: Să le mulțumim celor doi ingineri care au contribuit la internaționalizarea României
”German Engineering”-ul de la Bosch și Continental (Aumovio) nu a stat pe gânduri după schimbările din anii 1990 și a venit la noi acum mai bine de 30 de ani. A modernizat România, a adus investiții industriale de miliarde de euro – cele doua companii au la un loc peste 10 fabrici la noi – a creat hub-uri de cercetare și dezvoltare, a activat învățământul dual preuniversitar și universitar, a dat slujbe la peste 40.000 de romani, a contribuit la ecosisteme de afaceri pe verticală și orizontală, a transformat mentalități și tehnologii. A inovat, a inovat, a inovat, i-a provocat pe Milenialii și Zoomerii de la noi să se transforme în Mileniali și Zoomeri care aparțin lui Industry 4.0.
Bosch și Continental
Poate că nu ați știut dar Bosch și Continental (Aumovio) își au rădăcinile în secolul al XIX-lea. Sunt două companii germane contemporane ca istoric, ca să dam tot două exemple, deși putem da mai multe, cu Combinatul din Reșița și Combinatul din Hunedoara. Combinatul din Reșița și Combinatul din Hunedoara știm unde sunt acum, uitați-vă unde sunt acum Bosch și Continental (Aumovio). Așa-i că uneori vă doriți să devenim al 17-lea land al Germaniei?
„Nu vă grăbiți, nu săriți etape, nu va pierdeți răbdarea, se poate”
Mihai Boldijar a condus până la retragere, anul acesta, Bosch România, unde a lucrat mai bine de 30 de ani. Christian von Albrichstfeld a condus până la retragere, tot anul acesta, Continental (Aumovio) România, unde a lucrat la fel, mai bine de 30 de ani – apropo, Mileniali și Zoomeri, durează ani în șir să ajungi la cârma unui astfel de colos, nu vă grăbiți, nu săriți etape, nu va pierdeți răbdarea, se poate.
„Unde se retrag după 30 de ani de carieră?”
Nu știm unde se retrag când se retrag după 30 de ani de carieră executivii care au avut pe mână miliarde de euro și zeci de mii de angajați, poate se duc în pensie să aibă grija de nepoți, sau se duc în consultantă la o companie din domeniu, sau trăiesc liniștiți din banii adunați în 30 de ani de carieră.
Dar știm că acum, la retragere, trebuie sa le mulțumim lui Mihai și Christian pentru că au contribuit, așa cum s-au priceput mai bine, la modernizarea României.
România trebuie să reintre în cursa industrializării
Șansa României pentru a deveni un jucător important pe piața internațională este intrarea într-o cursa contra cronometru pentru industrializare și internaționalizare, asta este ceea ce ne-a spus Premierul Ilie Bolojan la 100 de zile de la preluarea mandatului, când a vorbit despre nevoia de investiții industriale în mâncare, chimie, energie și apărare. Va fi dificil să refacem cultura inginerească în România după ce am dat jos sute de fabrici, uzine și combinate, ajungând ca singurele lucruri la care ne pricepem să fie importurile, imobiliarele și divertismentul.
Așteptăm să îl auzim și pe Președintele Nicușor Dan că vorbește în fiecare zi despre industrializare și internaționalizare.
Inginerii, indiferent de domeniu, vor conduce lumea. Mihai Boldijar și Christian von Albrichtsfeld sunt doi ingineri care au pus umărul la aducerea României în Industry 4.0. Le mulțumim pentru ca s-au pus in slujba țării și regretam că am pierdut doi specialiști în operațiuni industriale, și așa foarte putini în România”, spune Dragoș Damian.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






