Curtea de Apel Cluj a respins plângerea fostului șef al IPJ Cluj, Mihai Rus, pentru încetarea controlului judiciar și revenire în funcție. Mihai Rus, șeful IPJ...
Fostul șef al IPJ Cluj, chestorul de poliție Mihai Rus, și cei trei polițiști de la Rutieră, plasați sub control judiciar de procurorii DNA, au fost...
Șeful IPJ Cluj, chestorul de poliție Mihai Rus, și cei trei polițiști de la Rutieră – Mircea Rotar, Raul Pașca și Cătălin Mureșan, care au fost...
Pornind de la măsura reținerii șefului IPJ Cluj, Mihai Rus, aceasta nu este justificată, raportat la gravitatea faptei. Avem fapte cu recidivă la unii suspecți/inculpați care...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de luni,...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj efectuează, luni, cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor...
Intervenția de miercuri a polițiștilor clujeni în cazul unui bărbat agresiv care a fost imobilizat și împotriva căruia s-a pulverizat spray lacrimogen a fost deficitară, astfel...
După „lupte seculare” care au durat săptămâni bune, am reuşit să dăm de misterioasa declaraţie de avere a şefului IPJ Cluj, chestorul de poliţie Mihai Rus....
Şeful IPJ Cluj, chestorul de poliţie Mihai Rus, mai are exact o lună din perioada pentru care a fost împuternicit să conducă destinele poliţiei clujene. El...
Noul şef al IPJ Cluj, chestorul de poliţie Mihai Rus, are 43 de ani şi conduce poliţia clujeană din octombrie 2022, ca împuternicit, după ce i-a...
Noul șef al IPJ Cluj, Mihai Rus, împuternicit în funcție în 21 octombrie în locul lui Mircea Rus, a fost avansat după o lună, de la...
Noul comandant al IPJ Cluj, comisarul șef de poliție Mihai Rus, care este împuternicit pe 3 luni la conducere, a fost prezent, marți, la ceremonia de...
Deocamdată, mai multe enigme legate de noul şef al IPJ Cluj, care a tocmai a fost numit în funcţie. Nu are CV public, deocamdată. Şi nu...
IPJ Cluj are de vineri un nou comandant, Mihai Rus, care îl înlocuiește pe Mircea Rus, care a fost eliberat din funcție la începutul lunii septembrie...