Vineri, 5 februarie, se prezintă evaluarea activităţii desfăşurate de Poliţia clujeană în anul 2020. Șeful IPJ Cluj, comisarul Mircea Rus: Anul trecut au fost efectuate 15.400...
Un medic rezident din Cluj-Napoca a înregistrat o reacție severă la vaccinul anti-COVID la câteva ore de la administrarea primei doze. Acesta susține că a avut...
Organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în...
Două autospeciale ale ISU Cluj au intervenit în noaptea de joi spre vineri pentru a stinge flăcările care au cuprins o cabană din localitatea Moara de...
Cadrele didactice vor efectua triajul observaţional al preşcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităţilor şcolare, iar în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare...
Masca de protecţie este obligatorie pentru întreg personalul unităţii de învăţământ şi va fi purtată în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării în incinta...
Conducerile unităţilor de învăţământ/ unităţilor conexe vor desemna un responsabil, dintre angajaţii proprii, cu atribuţii de coordonare a activităţilor de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2, iar...
Protocolul de izolare a elevilor se va aplica în cazul în care aceştia prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie specifică COVID-19 (febră, tuse, dificultăţi respiratorii,...
Primăria Floreşti informează că un centru de vaccinare anti-COVID-19 va fi funcţional în comună începând de luni 15 februarie. „Centrul de Vaccinare anti COVID-19 din comuna...
Pompierii clujeni au intervenit în această seară cu o autoplatformă pentru intervenţii şi salvări de la înălţimi, în cazul unei tinere. Intervenţia a avut loc în...
O maşină a ars azi complet în localitatea Mociu. „O autospecială pentru stins incendii a intervenit în această după-amiază pentru a lichida flăcările care au cuprins...
Azi, joi, 4 februarie, vremea va fi mai caldă decât ar trebui pentru perioada în care ne aflăm, cu temperaturi maxime care pot ajunge la 12...
Vaccinul Moderna a fost distribuit, miercuri, în Bucureşti, la centrele de vaccinare de la spitalele Ana Aslan, Floreasca, Malaxa, Elias, Colentina, Agrippa Ionescu, Sfântul Ioan, precum...
Mircea Abrudean a fost eliberat azi la cerere din funcția de prefect al județului Cluj în ședința de Guvern și a fost numit în funcția de...
Clujul medical. Clujul elitelor. Clujul de 5 stele. Clujul IT-ului şi tehnologiei. Mândria ţării şi a Transilvaniei. Ne place să ni se spună aşa. Ne gâdilă...
Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), peste 25% dintre incendiile produse anul trecut au fost cauzate de instalații electrice de utilizare neconforme (subdimensionate,...
Ministerul Afacerilor Interne a anunţat miercuri că au fost recepţionate de către Inspectorul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) primele zece autospeciale (autopompe – cisternă cu...
Biletul de Sănătate, proiectul inițiat de Sports Festival care a avut un succes peste așteptări, se extinde și va fi adaptat pentru mall-uri, zone turistice și...
La nivelul județului Cluj, ședințele publice de urbanism conturează două lumi atunci când vine vorba despre planurile dedicate dezvoltării localităților. Pe de o parte există firme...
Unul din cele două posturi de subprefect de Cluj va reveni partidului PLUS din cadrul alianței USRPLUS, numele rămânând, deocamdată, în suspans, în condițiile în care...