Connect with us

ACTUALITATE

Șumudică, în CONFLICT cu propriii jucători. Ori PLEACĂ ei, ori eu

Publicat


Meciul pierdut cu Steaua Roșie Belgrad a însemnat ruptura totală dintre antrenorul Marius Șumudică și cei mai importanți jucători ai clujenilor.

După ce la conferința de presă de după meci, Șumudică și-a criticat dur jucătorii, fără a-i nominaliza, aceștia s-au săturat de acuzele antrenorului campioanei.

Aceștia nu sunt de acord cu modul în care tehnicianul aruncă în public acuze fără să le spună mai întâi lor ce are să le reproșeze. Iar vocile lui Mario Camora, Ciprian Deac sau Ovidiu Hoban chiar au greutate nu doar în vestiar, ci și în fața șefilor.

„Nu e corect ce face! Nu așa se rezolvă problemele din jocul echipei. Într-adevăr, Șumudică e un bun motivator, părea destul de abil în relația cu vestiarul, dar ultimele sale declarații ne fac să credem altceva. Doar noi suntem vinovați, el nu poate antrena greșeli, așa spunea!

Păi el face primul 11. El alege jucătorii. El trebuie să simtă cine e cel mai în formă, cine e cel mai pregătit să joace. Sincer, e vrăjeală multă la Șumudică și, ceea ce este cel mai important, nu are consistență ca antrenor! Pe parte fizică suntem la pământ”, au spus fotbaliștii, potrivit Fanatik.

Sursele GSP susțin că Șumudică nu mai accepta sa lucreze cu cei 3 fotbaliști menționați mai sus, acesta dând și un ultimatum: „ori pleacă ei, ori eu”. Șumudică a luat foc când a aflat ce s-a întâmplat în vestiar, după meci:  jucătorii strigau: „La revedere, Șumi, la revedere!”

Sursa: GSP




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate