Connect with us

EVENIMENT

Spaima OMICRON. Italia reduce termenul pentru administrarea dozei booster. La câte luni va fi făcută

Publicat


vaccin gripa

Italia a decis să reducă termenul pentru administrarea celei de a 3-a doze a vaccinului împotriva Covid-19, începând cu data de 10 ianuarie a anului viitor.

Astfel în Italia va începe administrarea dozei booster a vaccinului anti-Covid la 4 luni după a doua doză.

Data, care până acum era doar o ipoteză, a fost confirmată de generalul Francesco Paolo Figliuolo, comisar pentru urgenţe sanitare.

„Va da un nou impuls campaniei de vaccinare în cursa pentru a limita varianta Omicron”, a spus Francesco Paolo Figliuolo.

„Sunt în continuare îngrijorat din cauza celor indeciși să se vaccineze, câteva milioane de oameni care ar putea contribui la limitarea virusului și mai ales a acestor variante”, a adaugat generalul Figliuolo. Este vorba despre 5,7 milioane de italieni care nu s-au vaccinat deloc.

„Omicron este mult mai contagios decât Delta, unii spun că de până la cinci ori. Din fericire deocamdată nu există dovezi clinice asupra gravității, dar este clar că cei care s-au vaccinat și mai ales cei care au făcut și doza booster sunt foarte bine acoperiți în fața Omicronul.

Cred că devansarea celei de-a treia doze la patru luni este o alegere echilibrată, dar nu cred că pot exclude orice ipoteză. Am văzut cum se mișcă acest virus cu diferitele variante și că ceea ce se spune astăzi, mâine poate fi infirmat de dovezi”, a explicat Francesco Paolo Figliuolo.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate