EVENIMENT
Șoferi beți sau fără permis, prinși de polițiștii clujeni pe drumurile publice. Au fost deschise dosare penale
Polițiștii clujeni au prins în weekend mai mulți șoferi care s-au urcat băuți la volan, care aveau permisul suspendat sau care nici măcar nu au caret de șofer.
Astfel, în weekend, polițiștii au depistat un conducător auto de 37 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe strada Tăbăcarilor, aflându-se sub efectul băuturilor alcoolice.
În urma testării sale cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru recoltarea de mostre biologice, necesare stabilirii alcoolemiei în sânge, a fost condus la o unitate medicală.
Cercetările continuă în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Amendă de 2.900 de lei
Tot în weekendul care a trecut, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turda au depistat un bărbat de 56 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism pe strada Ion Sion, deși avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care față de acesta a fost aplicată amenda, în valoare de 2.900 de lei, pentru nerespectarea OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, în cauză a fost deschis un dosar penal, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Șoferi, dar fără permis de conducere
Un tânăr de 22 de ani din Huedin s-a ales și el cu dosar penal.
Polițiștii orașului Huedin l-au oprit în trafic, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism pe strada Vlădeasa, din direcția străzii Fildului spre DN1 E60.
Acesta nu are permis de conducere.
Și polițiștii și Clujă-Napoca au depistat un tână, de 20 de ani, care conducea fără să aibă permis de șofer.
Acesta se deplasa cu un autoturism pe strada Calea Moților. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






