Connect with us

EVENIMENT

Singurul concurs național de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilități. Cupa MOL pentru sănătatea copiilor

Publicat


calarie copii dizabilitati

15 organizații din 10 județe, printre care şi Clujul, au participat la Cupa MOL pentru sănătatea copiilor, ediția a VII-a, Singurul concurs național de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilități.

„Primul și singurul concurs național de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilități a ajuns la cea de-a șaptea ediție. Întrecerile s-au desfășurat sâmbăta, 3 iunie, la manejul din Leorinț al Asociației Hip-Tep din Aiud. Participanții cu vârste cuprinse între 5-16 ani, însoțiți și ajutați de terapeuți, au concurat în trei probe specifice de călărie, toți fiind recompensați cu diplome și medalii. Scopul declarat al organizatorilor a fost creșterea stimei de sine a celor care au participat la concurs, astfel ca ei să devină modele pentru semenii lor.

Concursul cuprinde trei probe specifice de călărie pentru copii cu dizabilități: voltijă (gimnastică pe cal), călărie individuală pe un traseu marcat cu obstacole pe care copilul conduce singur calul, fiind supravegheat de terapeut și călărie în echipe formate din trei copii, pe un traseu combinat cu probe de îndemânare. Categoriile de vârste sunt între 5-8, 9-12 și 13-16 ani.

În acest an s-au înscris cele mai multe organizații din cadrul celor șapte ediții de până acum, fiind înregistrate 15 echipe din zece județe: Asociația Kavalkada din Galați, Asociația Social-Culturală Dedalis din Balc, Bihor, Asociația Kozmutza Flóra Egyesület din Cluj, Asociația Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței din Timișoara, Centrul de Zi de Recuperare pentru Copilul cu Dizabilități din Vaslui, Centrul de consiliere și asistență specializată a copiilor cu tulburare de spectru autist din Vaslui, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 din Oradea, SKAI – Sprijinim, Clădim, Antrenăm din Oradea, Asociația CES – Colaborăm, Educăm, Sprijinim din Oradea, Asociația Sfântul Ladislau din Sânsimion, Harghita, Asociația Varázsló din Pănet, Mureș, Asociația DAR din Sibiu, Centrul de Echitație Curtuiuș din Maramureș, Asociația Hip-Tep din Aiud și Recuperare și agrement prin călărie din Leorinț, Alba.

„Copiii care se prezintă la acest concurs, transmit bucurie, împlinire și curaj, devenind astfel modele pentru cei care se uită sau cei care vor participa în anii următori. Sunt convinsă că în urma acestui concurs mai mulți copii vor avea o stimă de sine mai crescută,” a declarat Balogh Csilla, inițiatoarea concursului.

Cupa MOL pentru sănătatea copiilor este parte a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizat de Fundația Pentru Comunitate, din fondurile asigurate de Compania MOL România”, transmit organizatorii.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Iulius Mall x Electric Castle: Pre Swap Point, Bus Station și Electric Offers, speciale pentru festivalieri

Publicat

Orașul vibrează, atmosfera este electrizantă, iar în Iulius Mall Cluj se simte deja vibe-ul de la Electric Castle.

Primul pas spre festival începe la Iulius Mall Cluj, unde este amplasat un Pre Swap Point, dar și stația de bus, de unde vei pleca direct spre Bonțida. Am pregătit și Electric Offers personalizate, pe care le poți consulta și online.

Ești pregătit pentru Massive Attack, Sean Paul sau Nina Kraviz? În perioada 17 – 21 iulie 2024, Electric Castle reunește în Bonțida unii dintre cei mai apreciați artiști internaționali.

Ia-ți brățara pentru Electric Castle de la Iulius Mall!

Vino în Iulius Mall Cluj să îți iei brățara de festivalier! În perioada 10 – 16 iulie, standul de Pre Swap Point se va afla în Atriumul Principal și va fi deschis în intervalul orar 10.00 – 22.00, iar în perioada 17 – 19 iulie, standul va fi la etajul Iulius Mall, zona Nike, deschis în același interval orar.

Mai mult, după ce intri în posesia brățării, te așteptăm să descoperi Electric Offers pe care le-am pregătit special pentru tine. Fiecare zi de festival este o oportunitate ca tu să îți pui în valoare personalitatea prin ținute create cu piese statement.

Promoții personalizate pentru festivalieri

În perioada 10 – 24 iulie, dacă vii cu brățara Electric Castle în magazinele înscrise în campanie, ai promoții personalizate și poți să îți creezi outfit-uri „electrice”.

Il Passo și U-man, partenerii principali ai campaniei, s-au pregătit cu oferte inedite gândite pentru festivalieri. Consultă catalogul online pentru inspirație, dar și să vezi ce branduri afișează promoții festivaliere!

Stație de autobuz și parcare pentru Electric Castle

După ce te pui la punct cu brățara și ținutele, ești gata de festival! Bus station-ul se află la Iulius Mall Cluj, în zona intrării principale.

Dacă vii cu mașina până în Cluj, trebuie să știi că, în baza brățării Electric Castle, poți beneficia de abonamente speciale în parcarea Iulius Mall: 24 de ore – 40 lei, iar pentru 5 zile – 100 de lei.

Urmărește-ne pe pagina de Facebook Iulius Mall Cluj pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Citește mai departe

ECONOMIE

Centrala Tarnița-Lăpuștești din Cluj, pe repede înainte! Burduja: Vrem să declarăm proiectul de importanţă strategică naţională

Publicat

De

tarnita lapustsesti hisrocentrala ministerul energiei

Ministrul Sebastian Burduja a anunțat că dorește declararea proiectului hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești de la Cluj obiectiv de importanţă strategică naţională, astfel încât implementarea sa să fie accelerată.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat marţi, referindu-se la proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti, că se doreşte ca acesta să fie declarat de importanţă strategică naţională, astfel încât să beneficieze de o implementare accelerată, scrie Agerpres.

„Stocarea e prima nevoie a sistemului energetic naţional. Avem apeluri lansate din PNRR – 80 de milioane de euro, până la finalul anului încă vreo 200 de milioane din Fondul pentru Modernizare. Acestea vizează stocarea în baterii. Cel puţin la fel de importantă este stocarea în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Dintre acestea, proiectul fanion este Tarniţa-Lăpuşteşti, pe care noi l-am restartat în actualul Guvern şi care este în etapa de evaluare a ofertelor pentru studiul de fezabilitate”, a spus ministrul.

Se dorește implementarea accelerată a proiectului

În context, acesta a arătat că se doreşte o implementare accelerată a proiectului, motiv pentru care ar urma să fie declarat de importanţă strategică naţională.

„Cu permisiunea dumneavoastră, domnule prim-ministru, noi vrem să lucrăm la un act normativ prin care să declarăm proiectul de importanţă strategică naţională şi să îi asigurăm o implementare accelerată, să derogăm de la toate obligaţiile de la care este posibil să derogăm, astfel încât acest proiect să fie implementat în cel mai scurt timp”, a adăugat Burduja.

Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Energiei au participat la semnarea contractului pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru.

Două oferte pentru studiul de fezabilitate al hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești

Proiectul centralei hidroelectrice Tarniţa – Lăpuşteşti merge mai departe. Două companii au depus oferte în cadrul procedurii de licitaţie pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a documentaţiei tehnico-economice, a anunţat Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE).

Licitația pentru studiul de fezabilitate pentru proiectul Tarnița-Lăpuștești a fost lansată pentru a doua oară în luna ianuarie a acestui an. Licitația a fost anulată inițial, după ce nimeni nu a depus oferta financiară până la termenul limită de 27 decembrie 2023, în condițiile în care au existat peste 70 de cereri de clarificare nesoluționate.

Citește mai departe

EVENIMENT

Spitalul Medicover Cluj devine centru de excelență în chirurgie robotică

Publicat

Directorul programului de chirurgie robotică al Spitalului Medicover Cluj este profesorul Nicolae Crișan, medic primar urolog; echipa coordonată de acesta are o experiență de 16 ani de chirurgie robotică, cu peste o mie de cazuri gestionate.

Spitalul Medicover Cluj devine centru de excelență în chirurgie robotică prin dotarea cu cel de-al doilea robot da Vinci și numirea profesorului Nicolae Crișan, medic primar urolog, ca director al programului de chirurgie robotică.

Cererea pentru intervenții cu chirurgie robotică, în creștere

Prin integrarea celor mai noi tehnologii și colaborarea cu experți de renume, noul proiect al Spitalului Medicover Cluj răspunde nevoilor pacienților pentru o îngrijire medicală eficientă.

Tot mai mulți pacienți își întreabă urologul despre această variantă de tratament, iar în ultimii patru ani cererile pentru intervenții cu chirurgie robotică au înregistrat o creștere anuală de aproximativ 60%.

Echipă medicală experimentată

Echipa coordonată de profesorul Nicolae Crișan are cea mai mare experiență din România în domeniul chirurgiei robotice urologice, cu 16 ani de practică și peste o mie de cazuri gestionate. Din această echipă fac parte medicii Nicolae Crișan, Andrei Popa, Paul Medan, Emanuel Căta, Emanuela Ionuțaș și Marius Apetrei.

Aproximativ 90% din patologia urologică, mai ales cea oncologică, este abordată acum robotic, iar predicțiile echipei sunt ca în următorii cinci ani toate intervențiile de prostatectomie radicală să se realizeze în România doar prin chirurgie robotică.

Acces la chirurgia robotică pentru toți pacienții

Prin demararea acestui amplu program de chirurgie robotică urologică, Spitalul Medicover Cluj are ca obiectiv facilitarea accesului tuturor pacienților la chirurgia robotică și dezvoltarea conceptului de medicină socială, prin parteneriate strategice cu organizații și asociații.

Spitalul Medicover Cluj are cea mai mare echipă de profesioniști cu experiență în abordul chirurgical robotic, care acoperă o gamă extinsă de patologii, de la urologie, la chirurgie gineco-oncologică și urologie.

Despre Medicover România

Din 1995, Medicover România a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de pe piața serviciilor de sănătate private, cu o rețea de 41 de clinici în București și în țară și 5 spitale generaliste: în București, Cluj-Napoca, Oradea și Craiova, 28 de cabinete on-site și peste 250 de unități medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale și deservesc o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale.

Medicover România face parte din Medicover, companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, înființată în 1995. Medicover operează o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare. Piețele principale ale Medicover sunt Polonia, Germania, România și India. În 2022, Medicover a înregistrat venituri totale de 1.510 milioane de euro, având peste 44.000 de angajați. Pentru mai multe informatii, vizitați: www.medicover.com.

Citește mai departe

EVENIMENT

Headlinerii Queens of the Stone Age și-au anulat concertul de la Electric Castle. Organizatori: „E greu de descris ce simțim”

Publicat

De

Trupa Queens of the Stone Age, cap de afiș ai ediției de anul acesta a festivalului Electric Castle, și-au anulat concertul de la Bonțida, programat pentru seara de sâmbătă, 20 iulie.

Trupa rock originară din Seattle, Queens of the Stone Age, și-a anulat concertele rămase din turneul european, din cauza unor probleme de sănătate ale cântărețului Josh Homme. Potrivit anunțului trupei de pe rețelele de socializare, acesta trebuie să se întoarcă în Statele Unite pentru a fi supus de urgență unei intervenții chirurgicale.

Anunțul organizatorilor Electric Castle

Organizatorii Electric Castle și-au exprimat regretul privind anunțul trupei americane, transmițând însănătoșire grabnică legendarului solist vocal.

De asemenea, au arătat că, cu siguranță, trupa va fi prezentă cu următoarea ocazie pe scena din Bonțida.

Posesorii de bilete pot solicita rambursarea banilor

Posesorii de bilete pentru ziua de sâmbătă care nu le vor folosi vor avea posibilitatea să solicite rambursarea sumei în săptămâna de după festival, printr-o cerere trimisă pe e-mail.

„Din cauza unor probleme de sănătate, Queens of the Stone Age anulează tot turneul european, inclusiv show-ul de la Electric Castle. E greu de descris ce simțim, am așteptat cu nerăbdare acest concert, aveam pregătite și câteva surprize pentru public. Josh, ești o legendă! Într-o zi, suntem siguri că vom avea onoarea de a te a avea la castel. Până atunci, ținem pumnii strânși și îți dorim recuperare rapidă.

Toate biletele nefolosite pentru ziua de sâmbătă, 20 iulie, pot fi rambursate în urma unei cereri trimise în săptămâna de după festival pe adresa contact@electriccastle.ro”, se arată în anunțul organizatorilor Electric Castle.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax