ADMINISTRAȚIE
Singura clinică de psihiatrie pediatrică din Transilvania, modernizată de Consiliul Județean Cluj cu bani europeni
Consiliul Județean Cluj a anunţat în cadrul unui comunicat de presă că a publicat în S.E.A.P. documentația necesară începerii lucrărilor urmând ca acest contract să fie oferit constructorilor. Valoarea contractului este de 16 665 022,52 lei, deschiderea ofertelor urmând a avea loc în data de 19 martie a.c., ora 15.00. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. În anul 2019, acelaşi consiliu a câştigat un proiect european de 19 291 849,57 lei pentru modernizarea şi extinderea clădirii.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Investițiile noastre în sănătate continuă în ritm accelerat. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât modernizăm și extindem cu fonduri europene singura clinică de psihiatrie pediatrică din Transilvania, degrevând astfel bugetul județului de o sumă considerabilă pe care o vom folosi tot în beneficiul pacienților clujeni”.
Clădirea în care funcționează în prezent Secția clinică de psihiatrie pediatrică este situată pe strada Ospătăriei din Cluj-Napoca. Găzduind inițial o creșă, imobilul nu corespunde, din punct de vedere al spațiului, cerințelor unei unități sanitare de profil. Cu un regim de înălțime P+E și o suprafață construită desfășurată de doar 736 mp, clădirea nu oferă posibilitatea respectării circuitelor funcționale specifice.
Noua construcție va avea un regim de înălțime de S+P+3E, suprafața construită desfășurată ajungând la nu mai puțin de 3.643 mp. De asemenea, se vor realiza recompartimentări ale actualelor spații, inclusiv o refuncționalizare a ambulatoriului, pentru un acces cât mai facil al micilor pacienți și al aparținătorilor. Nu în ultimul rând, după finalizarea acestui proiect, Consiliului Județean va realiza o altă achiziție publică în valoare de peste două milioane de lei pentru dotarea cu mobilier specific a viitoarelor spații complet modernizate.
Secția clinică de psihiatrie pediatrică cu compartiment pentru toxicomani este singura de acest fel din Transilvania. Din acest motiv, adresabilitatea este una foarte extinsă, peste 50% din cazuri provenind din afara județului Cluj. În prezent, în cadrul clinicii se fac cca. 1.000 de internări pe an, în timp ce în ambulatoriu sunt consultați, anual, între 2.500 și 2.800 de copii. Prin implementarea noului proiect se urmărește diminuarea internărilor în regim de spitalizare continuă, respectiv creșterea numărului de servicii oferite în zona ambulatoriu-spitalizare de zi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






