ACTUALITATE
VIDEO. Continuă lucrările la Școala „Ion Creangă” din Cluj. Dan Tarcea: Vor fi create spații noi pentru o școală modernă
Lucrările de modernizare și extindere a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Mănăștur continuă într-un ritm susținut, proiectul având ca obiectiv principal transformarea unității de învățământ într-o școală adaptată standardelor actuale și nevoilor reale ale elevilor și cadrelor didactice.
Potrivit viceprimarului municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, intervenția presupune o reorganizare funcțională completă a clădirii, care include supraetajarea acesteia.
În urma lucrărilor, suprafața desfășurată a școlii va crește semnificativ, de la 4.338 mp la 6.367,08 mp, iar numărul sălilor de clasă va fi extins de la 36 la 45.
Extinderea va permite amenajarea unor spații esențiale pentru funcționarea unei unități de învățământ moderne. Astfel, școala va beneficia de laboratoare de specialitate, cabinet medical, cabinet psihologic, cabinet stomatologic, precum și de spații dedicate sprijinului educațional și consilierii elevilor. De asemenea, vor fi create noi spații administrative necesare desfășurării activității școlare în condiții optime.
Grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități
Proiectul include și creșterea numărului de grupuri sanitare, precum și amenajarea unui grup sanitar destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii, contribuind la îmbunătățirea accesibilității clădirii și la respectarea normelor în vigoare.
„Totul pentru ca, la final, elevii să se întoarcă într-o școală mai sigură, mai bine echipată și adaptată nevoilor de astăzi”, a transmis Dan Tarcea.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






