”Consiliul Păcii” al lui Donald Trump, inspirat de ”partizanii păcii” din comunism? Pacea URSS (1950) vs Pax Americana (2026)

Cu peste șapte decenii înainte ca Donald Trump să lanseze ideea unui Consiliu al Păcii(Board of Peace), presa și publicațiile ideologice ale blocului comunist promovau intens Consiliul Mondial al Păcii, prezentat ca o structură internațională „independentă”, „reprezentativă pentru popoare” și dedicată opririi războiului.

O analiză a documentelor din anii ’50–’60 cu ajutorul platformei Arcanum, arată că limbajul, obiectivele și chiar ambițiile de coordonare globală se suprapun surprinzător peste ceea ce este prezentat azi drept o inițiativă nouă, lansată la 15 ianuarie 2026 de președintele SUA, Donald Trump.

Diferența notabilă este că, în timp ce participarea în consiliul lansat de URSS era gratuită, intrarea țărilor în  Consiliul Păcii se face pe bani grei: un miliard de dolari.

„Pacea” ca misiune globală și instrument de presiune politică

În ianuarie 1955, într-un apel publicat în revista ”Pentru Socialism”, Consiliul Mondial al Păcii își justifica existența printr-o retorică alarmistă, specifică începutului de Război Rece, dar extrem de clară în privința rolului său internațional:

„În prezent, anumite guverne se pregătesc să dezlănţuie un război atomic. Folosirea armei atomice ar duce la un război de exterminare. Popoarele nu vor accepta ca soarta lor să fie hotărîtă de un mic grup de oameni care pregătesc moartea a milioane de fiinţe omeneşti.”

Textul continuă cu o formulare ce fixează o linie morală absolută, specifică organismelor care revendică autoritate globală în numele păcii. În mod similar, Board of Peace este gândit ca o structură care să certifice respectarea sau încălcarea acordurilor de pace, stabilind implicit cine respectă și cine subminează pacea.

„Cine va fi primul care va folosi arma atomică va fi considerat de toate popoarele drept criminal împotriva omenirii.”

Această retorică nu era doar declarativă. Consiliul Mondial al Păcii își asuma explicit rolul de coordonator internațional, capabil să traseze limite morale și politice statelor lumii.

Aceeași schemă de gândire apare astăzi în discursul lui Trump, unde conflictul din Gaza și riscul extinderii regionale sunt prezentate drept argumente pentru crearea unui Consiliu pentru Pace care să poată interveni „rapid” și „decisiv”. Dacă în anii ’50 pericolul atomic justifica un centru global al păcii, în 2026 instabilitatea permanentă a Orientului Mijlociu joacă același rol narativ.

Un organism „independent de guverne”, dar cu ambiții de conducere mondială

În iunie 1953, cotidianul ”România Liberă” explica publicului larg din România care este menirea Consiliului și de ce acesta ar trebui perceput ca o autoritate legitimă deasupra statelor.

„Ţelul Consiliului Mondial al Păcii a fost de a asigura o posibilitate de contact permanent între popoare în lupta lor pentru pace, de a crea o organizaţie cu organisme permanente eficace, capabilă să mobilizeze largi mase populare”, se arată în ziar, care sublinia insistent ideea de neutralitate politică, o temă care revine obsesiv și în discursurile contemporane despre noul consiliu propus de președintele SUA.

„Consiliul Mondial al Păcii este o organizaţie care îşi determină politica cu totul independent de guverne, partide şi alte organizaţii, exprimînd voinţa popoarelor iubitoare de pace”, se arăta în urmă cu 70 de ani.

Această auto-definire, ca structură „deasupra” statelor naționale se regăsește și în arhitectura consiliului propus de Trump.

Independența declarată ascundea, de fapt, o pretenție de superioritate față de state. O construcție similară apare și în cazul lui Trump, care prezintă Board of Peace drept o alternativă „mai eficientă” la ONU, sugerând implicit că mecanismele statale și multilaterale existente sunt lente, politizate sau ineficiente.

„Stat-majorul păcii” și gestionarea criticilor

În 1969, în revista ”Probleme ale păcii și socialismului”, Consiliul Mondial al Păcii este descris deja ca un centru de comandă al unei mișcări globale, iar criticile externe sunt tratate ca atacuri politice coordonate:

„Cercurile agresive încearcă să lovească în statul-major de coordonare a mişcării mondiale a partizanilor păcii, folosind presa burgheză şi speculînd orice divergenţă apărută în cadrul mişcării”.

Textul insistă că pluralitatea de opinii nu anulează legitimitatea conducerii centrale.

„Nimeni nu deţine monopolul în lupta pentru pace, dar unitatea de acţiune a forţelor iubitoare de pace rămîne condiţia fundamentală a succesului”, se menționa acum șapte decenii.

Această logică, existența unui centru de coordonare care decide direcția „corectă” a păcii, reapare aproape identic în dezbaterea actuală legată de inițiativa președintelui american.

Board of Peace reproduce acest mecanism prin reguli de aderare, mandate și statut privilegiat pentru anumite state. Nu este vorba despre pluralism real, ci despre alinierea la o structură centrală, prezentată drept indispensabilă.

Dacă în comunism mobilizarea era ideologică și populară, astăzi coordonarea este condusă de experți și susținută financiar, însă principiul rămâne identic: un centru permanent care gestionează „pacea” de sus în jos.

Statul, Orientul Mijlociu și „pacea” ca mandat internațional

În 1974, în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, mesajul transmis Prezidiului Consiliului Mondial al Păcii este formulat de Nicolae Ceaușescu. Textul fixează cadrul geopolitic în care Consiliul trebuie să acționeze, invocând „un amplu proces de transformări politice, economice şi sociale în lume” și un „curs nou, de destindere şi colaborare”, care ar necesita intensificarea acțiunilor coordonate ale „forţelor iubitoare de pace”.

Pacea nu este prezentată ca rezultatul negocierilor clasice între state, ci ca efectul unei presiuni organizate, canalizate printr-un organism internațional dedicat. Orientul Mijlociu este identificat explicit drept un dosar central al acestei misiuni globale:

„România consideră că, în prezent, este o datorie a tuturor forţelor iubitoare de pace de a-şi orienta eforturile şi de a acţiona neslăbit în direcţia reglementării politice a conflictului din Orientul Mijlociu, pentru a se ajunge la o pace dreaptă şi trainică.”

Aceeași logică se regăsește în discursul care însoțește Board of Peace, construit în jurul ideii că un consiliu dedicat poate gestiona și impune soluții pentru regiuni aflate în conflict, începând cu Gaza.

Mesajul din 1974 merge mai departe și leagă „pacea” de dezarmare și de redistribuirea resurselor;

„Popoarele din întreaga lume sînt interesate în realizarea dezarmării, şi în primul rînd a dezarmării nucleare, astfel încît mijloacele masive destinate înarmării să fie utilizate tot mai mult în scopul dezvoltării economico-sociale.”

În comunism, acest discurs legitima intervenția Consiliului Mondial al Păcii ca instrument de coordonare politică și economică. În prezent, aceeași idee, pacea ca administrare centralizată a conflictelor și a resurselor, revine sub forma unui consiliu cu mandate, mecanisme de control și contribuții financiare.

Consiliul lui Trump: alt context, aceeași abordare de putere

În 2026, Donald Trump promovează Board of Peace (Consiliul Păcii) ca un organism internațional menit să supravegheze acorduri de pace și procese de reconstrucție post-conflict, începând cu Gaza.

Potrivit relatărilor din presa internațională, structura propusă ar funcționa pe mandate limitate pentru state, cu posibilitatea unui statut privilegiat pentru cei care contribuie financiar substanțial, iar Donald Trump ar urma să dețină un rol central în conducerea consiliului.

Noul organism riscă să dubleze sau să submineze mecanismele ONU, exact așa cum, în anii ’50, Consiliul Mondial al Păcii era prezentat drept alternativa „autentică” la instituțiile occidentale.

„Pacea” ca brand politic reciclabil

Diferențele de epocă sunt reale, însă structura de profunzime rămâne aceeași: un organism care se declară independent, vorbește în numele popoarelor, revendică autoritate morală globală și își construiește legitimitatea prin opoziție cu instituțiile existente.

Așa cum arată documentele din comunism, ideea nu este nouă. Doar ambalajul s-a schimbat. Dacă în anii ’50 „pacea” era apărată prin apeluri ideologice și mobilizare de masă, astăzi ea este administrată prin consilii, mandate și contribuții financiare.

În ambele cazuri, „pacea” devine mai puțin un scop și mai mult un argument pentru control.

Pacea, leit-motiv din 1949

Consiliul Mondial al Păcii, inițiat de URSS ca mijloc de propagandă împotriva ”imperialismului american și Occidentului”, s-a constituit în 1949, la Paris, cu prilejul Congresului Mondial al Partizanilor Păcii, la care au participat doar țările satelit, inclusiv România.

În 2026, Donald Trump a trimis invitații de a aderare la Consiliul Păcii inclusiv președintelui Rusiei, Vladimir Putin și a celui din Belarus, Alexandr Lukașenko…