EDUCATIE
FOTO. Peste 120 de elevi, profesori și părinți, la Marșul bicicliștilor organizat de Școala ”Ion Creangă” Cluj-Napoca
În cadrul evenimentului „Marsul Bicicliștilor”, organizat, luni, de Școala Gimnazială „Ion Creangă” Cluj-Napoca, peste 120 de elevi, profesori și părinți au pedalat împreună pentru a promova mobilitatea sustenabilă și un stil de viață sănătos. La eveniment am avut ca și parteneri Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Poliția Locală.
Marșul bicicliștilor a fost organizat pentru al doilea an consecutiv și este un proiect permanent al școlii. Marșul s-a desfășurat pe următorul traseu: Parcul Rozelor – pista pentru biciclete de pe malul drept al râului Someș – strada Splaiul Independenței (pista pentru biciclete) – Pod Garibaldi – pista pentru biciclete de pe malul stâng al râului Someș – Pod Rozelor – Parcul Rozelor.
Poliția Locală formată din două echipaje au însoțit bicicliștii până în Parcul Rozelor și retur, deplasarea efectuându-se exclusiv pe trotuar.
Încurajarea bicicletei
Scopul evenimentului a fost de a încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport ecologic, de a stimula exercițiul fizic în rândul tinerilor și de a conștientiza problemele legate de mediu. Acțiunea face parte din inițiativa școlii de a promova sănătatea și responsabilitatea civică în rândul elevilor.
“Suntem mândri de implicarea elevilor noștri și a comunității în astfel de proiecte. Prin Marsul Bicicliștilor, dorim să transmitem un mesaj puternic despre importanța protejării mediului și a alegerilor sănătoase”, a declarat profesor organizator Simona Mariaș.
Mulțumiri participanților
Organizatorii au mulțumit elevilor din clasele participante: 2C, 6C, 6E, 7C, 7E, 8A și 8D, părinților și diriginților acestor clase, prof pentru învățământ primar Mirela Matiș, prof. de matematică Carmen Zanc, prof. de geografie Cristina Dezsi, prof. de matematică Dinu Popa, prof. de chimie Mariana Pop și profesorilor care predau la aceste clase și s-au implicat în acest eveniment, prof. de religie Gabriela Pașcalău, prof. de matematică Sorin Borodi, prof. de franceză Mira Hagianu.
Coordonatorii proiectului au fost prof. Camelia Sîncrăian Pop și prof. Simona Mariaș.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






