ACTUALITATE
FOTO. Mașină răsturnată în Cluj. O femeie și un copil de 14 ani, transportați la spital
Un accident rutier s-a produs duminică seară pe raza localității Bădeni, comuna Moldovenești, județul Cluj, unde o mașină s-a răsturnat pe zăpadă. În urma evenimentului, două persoane, printre care un minor au fost transportate la spital.
Potrivit ISU Cluj, la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Turda. Aceștia s-au deplasat cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, fiind pregătiți să intervină în cazul în care ar fi existat victime blocate în autoturism.
Două victime, fără persoane încarcerate
Din fericire, în urma accidentului nu au fost identificate persoane încarcerate. Totuși, o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani și un minor de 14 ani au necesitat evaluare medicală de specialitate, fiind preluați de echipajele de intervenție și transportați la spital pentru investigații suplimentare.
Mașina, avariată în partea frontală, s-a răsturnat pe o parte, oprindu-se foarte aproape de o casă.
Pe lângă echipajul de pompieri, la locul accidentului a intervenit și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






