Connect with us

ACTUALITATE

SFINŢII TREI IERARHI, Vasile cel Mare, Grigorie și Ioan Gură de Aur. Tradiții și SUPERSTIȚII

Publicat


sf3ierarhi 78411400

În fiecare an, la 30 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Cei trei ierarhi au trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui următor şi au avut o contribuţie importantă la teologia creştină, fiind numiţi „Protectori ai învăţământului teologic”.

Aceștia au lăsat, prin scrierile lor, inegalabile pagini de teologie, încă din primele secole de creștinism.

Cei trei sunt sărbătoriți și individual pe 1 ianuarie – Vasile cel Mare, 25 ianuarie – Grigorie Teologul și 27 ianuarie Ioan Gură de Aur.

Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit protectori ai institutiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume.

Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor; Sfântul Grigore reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte, fiind primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur reprezintă simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru orientarea oamenilor spre învăţătura lui Iisus.

Tradiția Bisericii spune că atât de mare era darul teologiei în acești sfinți, încât ei se individualizau chiar dacă vorbeau despre același unic Hristos. Așa au apărut unele neînțelegeri, mai puțin creștine, între creștini despre care dintre sfinți este mai mare. Rezolvarea vine în anul 1084 când cei trei sfinți se arată într-o vedenie Sfântului Ioan Mauropous spunându-i:

„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nicio vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înștiințează cu aceasta pe creștini, că noi în fața lui Dumnezeu, una suntem.”

Astfel ajunge ziua de 30 ianuarie, sărbătoare a celor trei.

Vasile cel Mare. Filosofie, medicină, matematică…

Acesta se naște în jurul anului 330 în una din cele interesante familii ale creștinismului, o familie ce a dat șase sfinți: Sfânta Macrina cea Bătrână (bunica), Sfânta Emilia (mama), Sfântul Grigorie de Nyssa (frate), Sfântul Petru de Sebaste (frate) și Sfânta Macrina cea Tânără (soră).

Tatăl său, retor, îl îndrumă pe drumul cunoașterii. Marele teolog al Bisericii studiază logica, matematica, gramatica, științele naturii, retorica, filosofia și medicina la Cezareea Palestinei, Constantinopol și Atena.

În 370 este pus arhiepiscop de Constantinopol. Din această poziție demonstrează Sfântul Vasile cel Mare înființează așa-numitele vasiliade, primele instituții de asistență socială din istorie. În urma sa au rămas vaste lucrări de o înaltă teologie, printre care Hexaimeronul, lucrare exegetică referitoare la crearea lumii.

„Raţiunea porneşte de la cunoaştere pentru a ajunge la credinţă” – Sfântul Vasile cel Mare

Grigorie de Nazianz, Teologul

Născut tot în jurul anului 330, Sfântul Grigorie de Nazianz este cinstit și de către Biserica Catolică. Grigorie studiază gramatica în Capadocia, după care își continuă studiile în Atena. Ajunge preot, episcope de Sasima și îi urmează, ca arhiepiscop, lui Vasile cel Mare, în scaunul Constantinopolului. Prietenia acestuia cu Vasile cel Mare va fi pe deplin sintetizată în cuvintele: „sunt două trupuri, dar un singur suflet”.

Spre bătrânețe cere voie împăratului și se retrage în Nazianz, unde scrie opera teologice, printre care „Cântesc de seară”.

„Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus” – Sfântul Grigorie de Nazianz

Ioan Gură de Aur. Retorică, filosofie, drept…

Unul din cei mai mari oratori ai creștinismului, Sfântul Ioan Hrisostom se distinge prin limpezimea ideilor, dar și agresivitatea lor. Născut în Antiohia, în jurul anului 354, Ioan rămâne orfan de tată încă din copilărie. Devine diacon, preot, iar mai apoi arhiepiscop de Constantinopol în 397.

Scrierile acestuia, minunate, dureroase, agresive, sau vindecătoare nu și-ai pierdut nicicând valabilitatea, orice cititor al său având senzația că timpul minte și că acesta nu a trăit acum aproape două milenii. Printre multiplele opere, se numără și un cutremurător Tratat despre Preoție în care acesta expune foarte direct durerile, dar și bucuriile preoției.

„Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: „Am păcătuit” – Sfântul Ioan Gură de Aur

„Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Tradiții și superstiții

Credinţa populară spune că cine munceşte în această zi poate să orbească. Tot acum, tinerele trebuie să postească pentru a avea o căsnicie fericită.

La sate se obişnuieşte ca în această zi de sărbătoare închinată celor trei sfinţi să se facă praznice de pomenire a morţilor din familiile credincioşilor, iar fetele tinere se roagă şi ţin post o avea o căsnicie fericită.

Tot tradiţia populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i va merge bine „în ale casei” şi poate să orbească.
Se crede că pe 30 ianuarie începe să încolţească grâul care nu a încolţit din toamnă.

În tradiţia populară se spune că de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară. Dacă streşinile curg, primăvara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.

În credinţa populară, cei trei ierarhi erau trei doctori vindecători de boli. În ziua în care sunt sărbătoriţi, nu se lucrează, fiind rău de ars, de friguri şi de pagubă. În această zi trebuie să dăm o lumânare de pomană, pentru ca întreaga viaţă să fie luminată. Fetele fac vrăji pentru a li se arăta ursitul, nu lucrează şi se mănâncă doar pâine şi sare.

Se mai spune că aceasta este o sărbătoare a reconcilierii – rudele se împacă după lungi dispute, iar proiectele comune concepute în această zi vor aduce prosperitate.

În schimb, nu se fac alte treburi casnice – nu se spală rufe, nu se mătură în gospodărie pentru a te feri de pericolul de înot, de întâmplări violente şi de infirmitate.

Tot de sărbătoarea SFINŢII TREI IERARHI nu e bine să împrumuţi lucruri din casă, pentru că se spune că vei atrage paguba în căminul tău.

Femeile care au fete de măritat merg la biserică pentru a se ruga ca acestea să găsească un soţ bun. Pe de altă parte, credinţa populară spune că femeile care au făcut întreruperi de sarcină vor fi iertate dacă respectă cu sfinţenie sărbătoare şi fac pomeniri.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

Dobânzile ar putea SCĂDEA la jumătatea anului

Publicat

dobanda

Situația politică internă, rezultat al anulării alegerilor prezidențiale, lipsa bugetului de stat dar și creșterea inflației în decembrie la 5,14%, de la 4,62% în septembrie, au fost tot atâtea motive pentru banca centrală să mențină dobânda de referință la valorile stabilite în august trecut.

Miercurea aceasta, CA al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50%/an (una din cele mai ridicate valori din Uniunea Europeană), pe cea a ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50%/an şi, respectiv, a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50%/an.

Dobânzile ar putea SCĂDEA la jumătatea anului

Piața a anticipat această decizie și am asistat lo o creștere marginală a indicilor ROBOR, care se află la jumătatea distanței dintre rata de referință și cea pentru facilitatea de depozit, față de începutul lui septembrie când se situa în apropierea pragului de 5,50%.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,92%, valoare stabilită marți. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 5,97 la 5,98%, iar cel la 12 luni de la 6,04 la 6,06%.

„Cursul euro a crescut marginal”

O primă scădere a dobânzii de politică monetară este anticipată de piață pentru jumătatea anului, pentru ca în decembrie aceasta să se situeze la 5,75%.

Chiar dacă la nivel regional se observa o tendință de apreciere a monedelor, în piața locală cursul euro a crescut marginal de la 4,9742 la 4,9750 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,973 – 4,975 lei.

Chiar dacă, conform departamentului Muncii, indicele global al prețurilor din Statele Unite a crescut în decembrie la 2,9% de la 2,7%, iar inflația de bază, care exclude prețurile volatile ale alimentelor și energiei, a atins un nivel de 3,2%, euro s-a apreciat la 1,0287 – 1,0355 dolari.

Media monedei americane a scăzut de la 4,8491 la 4,8266 lei, după creșterea la începutul acestei săptămâni a unui vârf de 4,8734 lei, când euro a scăzut la 1,0178 dolari, valoare care se mai înregistra în noiembrie 2022.

Creșterea inflației de bază va permite Rezervei Federale să mențină dobânda de referință la 4,25 – 4,50%, față de 3% în cazul BCE, ceea ce imprima o tendință ascendentă dolarului american.

În 19 decembrie cursul lirei sterline a atins un maxim istoric de 6,0430 lei, și se părea că tendința este una de creștere. Însă înrăutățirea costurilor de împrumut ale Regatului Unit, au redus achiziția de monedă britanică iar aceasta a scăzut la jumătatea acestei săptămâni la 5,9005 lei, față de 6,0012 lei, miercurea trecută.

„Prețul gramului de aur a crescut miercurea aceasta la 417,1686 lei”

Moneda elvețiană se menține în jurul pragului de 0,94 franci/euro, iar media ei a fost stabilită miercurea aceasta la 5,2934 lei, față de 5,3185 lei în prima ședință din acest an.

În ciuda deprecierii monedei americane, prețul gramului de aur a crescut miercurea aceasta la 417,1686 lei, după de la începutul săptămânii a fost atins un maxim istoric de 419,9433 lei. Uncia de aur se tranzacționa între 2.668,70 și 2.697,30 dolari, mai jos cu circa 100 dolari sub recordul înregistrat în octombrie trecut.

După ce a cochetat la începutul săptămânii cu o scădere sub 90.500 dolari, sub presiunea vânzărilor și a aprecierii monedei americane, bitcoin se tranzacționa la jumătatea ei în culoarul 96.484 – 99.421 dolari. Ethereum fluctua între 3.186 și 3.312 dolari.

Radu Georgescu

Citește mai departe

CULTURA

Grigore Leșe, transportat de urgență la spital după un recital la Gala Eminescu

Publicat

grigore lese

Interpretul de muzică populară Grigore Leșe a fost dus de urgență la spital după ce a susținut un recital la Gala Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” de la Botoșani. Artistul s-a simțit rău imediat după ce a terminat de cântat.

Ulterior, i s-a făcut rău și a fost transportat de urgență la spital. Potrivit medicului șef al UPU-SMURD, Ramona Guraliuc, interpretul a fost preluat de ambulanță de la hotelul în care era cazat, după ce s-a simțit rău și a sunat la 112.

O echipă SMURD cu medic i-a oferit primul ajutor, după care l-a transportat la urgențele Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

Artistul în vârstă de 71 de ani a fost adus la spital cu tensiune ridicată și temperatură mare. După ce a trecut prin mai multe analize medicale, doctorii vor decide ce tratament îi vor administra.

Grigore Leșe, în vârstă de 71 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din România, specializat în cântecele din zona Țării Lăpușului. Cu studii la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și doctor în muzică, el predă în prezent la Universitatea din București și la Universitatea de Muzică București.

În trecut, Grigore Leșe a mai avut episoade legate de starea sa de sănătate. De exemplu, în septembrie 2024, artistul a postat pe rețelele sociale un videoclip în care cânta de pe patul de spital, menționând că a fost internat pentru câteva investigații medicale și că se simte bine.

De asemenea, în trecut, artistul a menționat că a renunțat la alcool de peste 20 de ani și a avut probleme de sănătate care l-au adus aproape de moarte.

Citește mai departe

EVENIMENT

Reyer Veneția – U-BT Cluj, 77-88. Clujenii obțin a 8-a VICTORIE în EuroCup

Publicat

U-BT Cluj câștigă primul meci al finalei cu CSM CSU Oradea

U-Banca Transilvania Cluj a jucat, miercuri seara în BKT EuroCup, cu Reyer Veneția. Confruntarea s-a desfășurat la Palasport Giuseppe Taliercio, o arenă de 3.500 de locuri situată în orașul Mestre, la aproximativ 10 km distanță de celebra destinație turistică. După un meci bun făcut de clujeni, aceștia câștigă cu 88-77, obținând cea de-a 8-a victorie în competiție.

Umana Reyer Venezia: Tyler Ennis, Kyle Wiltjer, Carl Wheatle, Jordan Parks, Mfiondu Kabengele

U-BT Cluj-NapocaZavier Simpson, DJ Seeley, Karel Guzman, Gediminas Orelik, Zach Hankins

Sezonul regulat se apropie de final, iar lupta pentru Play-Off este încinsă. Înaintea partidei, trupa lui Mihai Silvășan se afla pe locul 7 și acumulase 7 victorii, respectiv 7 înfrângeri. De evidențiat faptul că JL Bourg are același bilanț, situându-se pe poziția a șasea. În schimb, Turk Telekom Ankara, Reyer Veneția și Cedevita Olimpija Ljubljana sunt la o victorie distanță.

Reyer Veneția – U-BT Cluj, 77-88. Clujenii obțin a 8-a VICTORIE în EuroCup

Învinsă în etapa precedentă din BKT EuroCup de către Hapoel Ierusalim, U-Banca Transilvania a jucat sâmbăta trecută la Ploiești, acolo unde a obținut un succes convingător.

Gruparea condusă de către experimentatul Neven Spahija a contabilizat 3 victorii la rând în BKT EuroCup, ultima la Hamburg, 77-90. În plus, Veneția a reușit să o răpună pe Valencia Basket cu 81-74. În Lega Basket, Veneția se situează pe 9 și vine după o victorie cu Cremona, 86-78.

Din punct de vedere statistic în BKT EuroCup, cel mai bun marcator al italienilor este americanul Rodney McGruder, care are statistici de 15.5 puncte, 2.7 recuperări și 2.3 pase decisive. La rândul său, pivotul Mfiondu Kabengele este un alt om important, care contribuie cu 15.2 puncte și 9.5 pe partidă.

„Jucăm cu o echipă puternică, în formă. Au câștigat ultimele 5 meciuri disputate în toate competițiile. Sunt puternici din punct de vedere fizic, în special sub panou. Joacă cele mai multe izolări sub panoul advers și profită de fiecare aspect. Totuși, noi vrem să facem un meci bun și să câștigăm. Va trebui să ne implicăm fizic, să jucăm un baschet de calitate și să stopăm oamenii lor mari, pentru a merge pe tranziție ofensivă și a înscrie coșuri ușoare”, a spus înaintea partidei Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania.

Zavier Simpson a făcut un nou meci mare, adunând 25 de puncte, 6 recuperări și 7 pase decisive. DJ Seeley l-a urmat cu 16 puncte, iar MVP-ul finalului de meci, Sasu Salin, a avut 12 puncte. De cealaltă parte, Mfiondu Kabengele a fost în double-double, cu 17 puncte și 10 recuperări. Tyler Ennis a marcat 19 puncte.

În următoarea rundă din EuroCup, U-BT CLuj-Napoca primește vizita lui Turk Telekom Ankara, într-un duel programat marți, 21 ianuarie, de la ora 19:00.

Citește mai departe

EVENIMENT

GOANA după Blănuță. Ce club îl vizează pe atacantul de la „U” Cluj

Publicat

blanuta

Atacantul împrumutat de FCU Craiova la „U” Cluj, Vladislav Blănuță, în vârstă de 23 de ani, este în vizorul lui Maccabi Haifa, conform presei din Israel. 

Adrian Mititelu, acționarul de la FCU Craiova, a declarat pentru GSP că Vladislav Blănuță e dorit de 3 echipe. Una dintre ele ar fi Maccabi Haifa, potrivit israelienilor de la One.

GOANA după Blănuță. Ce club îl vizează pe atacantul de la „U” Cluj

„U” Cluj nu vrea însă să-l piardă pe atacantul cu 9 goluri în acest sezon. Ardelenii ar încasa 10% din transfer, dacă mutarea s-ar face pe perioada împrumutului, dacă suma de transfer este de peste un milion de euro. Clujenii nu vor lua însă niciun ban dacă atacantul va fi vândut de Adrian Mititelu după 1 iulie.

Ofertele pentru Blănuță vin pe adresa celor de la FCU Craiova, clubul de care aparține.

De când a venit de la FCU, Blănuță a fost titular în atacul lui „U” Cluj și e om de bază, jucând alături de Thiam într-un sistem cu doi atacanți.

Ce zice Adrian Mititelu

„Dacă în această perioadă noi îl vindem pe jucător cu o sumă mai mare de 1 milion de euro – și nici nu se pune problema să nu fie o sumă mai mare de un milion – atunci „U” Cluj beneficiază de 10% din valoarea transferului. Dacă cineva îl cumpără pe 1 iulie, U Cluj nu mai ia nimic”, a spus Mititelu pentru GSP.

De ultimă oră, există în acest moment 3 cluburi interesate de serviciile golgheterului „șepcilor roșii”. N-ar fi exclusă nici posibilitatea ca Mititelu să bată palma cu un club încă de acum, dar mutarea să se materializeze la vară, ceea ce ar însemna că oltenii vor beneficia în integralitate de suma de transfer.

„Sunt discuții, dar să fie de acord și jucătorul, nu depinde de mine. Nu am bătut palma cu nimeni, au fost doar tatonări și schimburi de discuții. Nu există niciun acord cu nimeni”, a punctat Mititelu.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate