EVENIMENT
Scandalul excluderii judecătorului Cristi Danileț din Magistratură ajunge la CCR și Înalta Curte de Casație și Justiție
Curtea de Apel Cluj a admis, joi, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate formulată de către Consiliul Superior al Magistraturii în vederea soluţionării unor aspecte care țin de suspendarea actelor administrative și de modul în care se poate face suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor.
Solicitarea făcută de CSM are loc într-un proces inițiat de judecătorul Cristi Danileț, exclus din Magistratură pentru două postări pe Tik Tok în care tăia gardul viu al casei și în care curăța o piscină, sub acuzația de ”conduită prin care se aduce atingere imaginii justiției”.
Judecătorii au considerat și că acest caz depășește competenţa Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul CSM în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători.
Potrivit lui Cristi Danileț, aceeași Inspecție Judiciară care l-a anchetat nu a avut nimic de spus când magistrați au fost secretari de stat (funcție eminamente politică), când șeful Inspecției Judiciare a fost pus în funcție de Guvern, când un magistrat a fost filmat ieșind dintr-un sediu de partid politic după care a fost propus într-o funcție de ministru, când un magistrat a declarat public că a luat legătura cu un membru de partid pentru a fi propus într-o funcție de demnitate publică, când un magistrat a declarat că a fost sunat de premier și propus drept ministru sau când un șef de asociație de judecători pleacă într-un partid politic de unde candidează la alegerile locale.
Între timp, judecătorul clujean a fost anchetat și pentru că este membru în asociația VeDem Just, care desfășoară activități de educație juridică pentru copii, dar și în asociația ICDE, care susține valorile fundamentale ale UE – pe motiv că ar face politică.
O scrisoare deschisă semnată de 510 procurori și judecători a fost transmisă, săptămâna trecută, plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorii și judecatorii cer abrogarea unor prevederi din Legea 303/2004 privind abaterile disciplinare ale magistraților.
Este vorba de articolele 99 și 100 din statutul judecătorilor și procurorilor care consideră abateri disciplinare manifestările ”care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției” și prevăd, printre altele, retrogradarea în grad profesional.
Legea este imprevizibilă și confuză. Unele prevederi dau naştere unor interpretări arbitrare a normei legale, iar lipsa unor criterii minime, detalieri sau precizări, în scopul stabilirii, în mod transparent şi întemeiat, a manifestărilor magistraţilor prin care aceştia încalcă onoarea şi probitatea profesională lasă loc unor interpretări subiective.
Citește și:
Judecătorul clujean Cristi Danileț, hăituit de Inspecția Judiciară. E acuzat că face parte din două ASOCIAȚII
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






