„Tăierea porcului” sau Sărbătoarea Ignatului este pe 20 decembrie. În religia creștin-ortodoxă, în această zi mai este prăznuit şi Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu, urmaș al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei și ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan.

Ignatul, în denumirea populară, se mai numeşte și Ignatul porcilor, căci în această zi se sacrifică porcii pentru a pregăti bucatele care vor ajunge pe masa de Crăciun. Această tradiţie de sacrificare a porcului în ziua de Ignat este o practică din vremuri foarte vechi, care dăinuie în datinile românilor. Conform tradiţiei, pe data de 20 decembrie, mulţi români, mai ales din mediul rural, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun și celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion, scrie Alba24.

Sărbătoarea IGNATULUI sau „tăierea porcului”. Tradiții, obiceiuri și semnificații RELIGIOASE

Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului amintește de jertfele de animale practicate de popoarele vechi în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre vechiul an și cel nou se miza pe funcția regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se încheie, o nouă viață se naște, aceea a noului an.

În credința vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinității întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la solstițiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci.

„Sacrificarea nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui”

Obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat își află rădăcinile în tradițiile antichității romane. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 și 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul însuși era socotit ca întruchipare a acestei divinități, a cărei moarte și reînviere se consumă la cumpăna dintre ani. Este însă vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra inițial Anul Nou în lumea romană, începutul primăverii, al semănatului, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii.

În desfăşurarea sacrificării porcului se respectau anumite condiţii de timp şi spaţiu. Sacrificarea nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. Trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuţile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită sau cu apă neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate.

Se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi sau visează cuţit, ceea ce constituie un semn că vor fi sacrificaţi. În unele zone, porcul se taie chiar în ajunul Crăciunului.

„Tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei”

Bărbaţii sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiţia cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i şi păcatul uciderii porcului. În unele regiuni chiar şi gospodăria este sfinţită înainte de sacrificare. Se spune că femeile nu au voie să participe la tăierea porcului nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaţilor, deoarece, fiindu-le milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.

Se obişnuieşte ca, după ce este gata de pârlit, să se pună un ţol peste porc şi să se suie pe el cei mici, să se veselească, pentru ca porcul să fie mâncat cu poftă. Tot atunci se ia băşica porcului şi se pun grăunţe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face băşica, atâta veselie şi bucurie va fi în casă.

În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toţi membrii ei, iar pentru copii este un prilej de veselie şi joacă. De cu seară, oamenii pregătesc câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie — pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric.

„Odată cu friptura, gospodina face și o mamaligă mare”

După tranșarea și sortarea cărnii, gospodina casei pregătește o masă, numita tradițional „Pomana porcului”, pentru toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului.

Astfel, într-un ceaun mare de tuci, se prăjesc, din porcul proaspat sacrificat, bucățile de carne tăiate din toate părțile porcului: bucăți de mușchi, ficat, slănină, coastă, falcă.

Odată cu friptura, gospodina face și o mamaligă mare, cât să ajungă la toți mesenii și, în mijlocul mesei, pune și un castron cu murături. De obicei, masa se așează afară, în fața casei, după ce au fost șterse și curățate toate urmele sacrificiului. Se manancă în picioare și, alături de mâncare se bea țuică tradițională sau țuică de cazan.

Tradiții și superstiții

În ziua de Ignat nu este îngăduită, mai ales pentru femei, nici o munca, și mai cu seamă în casă, deoarece se crede că este o  primejdie pentru boală și alte supărări, printre care ar fi și aceea că porcii ar rupe cămășile întinse pe gard, la uscare .

Prin unele părți, lucrul, adică munca este îngăduită, însă numai după ce femeia a văzut sânge de orice soi de vietate, ori sânge de porc negru. Dacă nu văd gospodinele sânge, prind o găină neagră, îi împung creasta cu un ac, ca să-i dea sângele, să-l vadă și apoi se apucă de lucrul de care au nevoie.

Legenda spune că în noaptea dinaintea tăierii porcului, vrăjitoarele umblă să ia belşugul casei, de aceea se presară mei şi sare împrejurul ei, al hambarelor şi al curţii. Se spune că ziua de Ignat este aceeaşi cu ziua zeităţii solare celebrate în antichitate, care moare pentru a renaşte peste câteva zile, pentru care se fac sacrificii animaliere. Sărbătoarea Ignatului este considerată vechea sărbătoare a zeului hindus Shiva, zeul soarelui.

„Se spune că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belșugul casei”

În ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toți membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineața la păsări.

În seara de Ignat se ia un dovleac, i se taie coada și se păstrează, pentru că se spune că este bun pentru leac de bube dulci la copii. Se spune că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belșugul casei, de aceea se presară mei și sare împrejurul casei, al hambarelor și al curții.

Între Ignat și Crăciun, femeile nu trebuie să toarcă, ele pisează grâu ca să aibă până la Crăciun. Din ele se fac un fel de turte, numite ”cârpele Domnului Hristos”, cu miere și nuci, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului.

„Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui și se duce la biserică de Bobotează”

Sărbătoarea trebuie ținută cu sfințenie de femeile însărcinate, pentru a naște prunci întregi la trup și minte.

Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui și se duce la biserică de Bobotează, să fie sfințită de preot. Apoi poate fi folosită de cei care au dureri de picioare sau junghiuri. Tot cu untură de porc negru tăiat la Ignat era uns trupul celui bănuit că ar putea ajunge strigoi. De asemenea, ea se folosește și pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor și vițeilor.

De asemenea, ea se folosește și pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor și vițeilor. Diferite organe ale porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale omului sau animalelor, în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant în vrăji și farmece.

Dacă în inima porcului se găsește mult sânge ”înghețat”, este semn că stăpânul va avea noroc la bani. Splina porcului este cea care indică durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că va fi o iarnă grea, cu multă zăpadă, iar dacă este subțire, arată că va fi iarna săracă în omăt, iar anul nou nu va fi îmbelșugat.

În anumite zone le țării este obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc și să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceștia să crească rumeni și sănătoși. Fetele din casă ședeau deoparte și, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau atenți, furau sânge și se stropeau pe frunte ori își desenau dorințele: o inimă pentru iubire, o cruce pentru curățenie sufletească sau un pom pentru a fi roditoare.

Tradiţii din alte ţări

În alte ţări, tăierea porcului nu este o tradiţie şi nu este ţinută la acelaşi rang înalt în preparatele culinare de Crăciun. În Anglia, Franţa şi Germania sunt onorate gâsca şi curcanul, în Italia – orezul cu pui, în Spania – un preparat asemănător cu nuga (turron). Doar în ţările scandinave, pe lângă carnea de ren şi de miel, este adusă la masă şi costiţă afumată de porc.

În Rusia, borşul este la mare cinste. Însă, nicăieri în emisfera nordică nu se acordă atâta importanţă porcului, ca animal de sacrificiu, şi pare să nu existe tradiţii atât de vechi cu privire la masa de Crăciun ca în România. Toate aceste tradiţii româneşti, cu tăierea porcului şi pregătirile pentru a avea o masă de Crăciun îmbelşugată, se simt mai cu ardoare de cei care locuiesc sau au rude în sate.