ACTUALITATE
„RUGĂCIUNE” de PAŞTI. Noul cântec al lui Vasile Şeicaru, lansat vineri

Cunoscutul cântăreţ folk, Vasile Şeicaru, a lansat în premieră, vineri, în mediul online, piesa ‘Rugăciune … A venit şi-a treia zi’, pe versurile Malei Bărbulescu, un cântec cu un puternic mesaj social şi religios, vizând sacrificiul lui Iisus Hristos şi modul în care oamenii ar trebui să perceapă acest sacrificiu.
Trebuie să fim mult mai buni
‘Cel mai potrivit este să lansez această piesă în această perioadă, înainte de Paşte, pentru ca lumea să fie pregătită, să fie ca un cadou, ca pe un gând bun din partea mea. Şi am spus că cel mai potrivit e chiar în apropierea zilei de Paşte. Marca acestui cântec este Şeicaru-Mala Bărbulescu, cum a mai făcut versuri Mala Bărbulescu, este un mesaj simplu, pur şi simplu, care vine de la un om care gândeşte cu mintea lui că şi cu apropierea sfintei zile de Paşti trebuie să fim mult mai buni, să privim în interiorul nostru, în inima noastră, pentru a înţelege rostul nostru pe acest pământ.
Versurile le am mai demult, dar abia acum vede lumina această piesă, este o premieră. Lumea, în perioada aceasta, se comportă altfel – aş vrea să cred că nu este numai o stare specială, care ţi-o creează ziua de Paşti, pentru că aşa spune biserica şi pentru că aşa suntem noi obişnuiţi. Să nu uităm că un procent foarte mare dintre cei care sărbătoresc Paştele confundă iepuraşul cu jertfa lui Iisus pe cruce, care s-a făcut pentru noi. Ne bucurăm pentru că învie Iisus, de asta ne bucurăm şi nu e deloc o sărbătoare comercială. Dacă ne uităm la televizor, peste tot, vedem forfotă prin supermarketuri şi toţi spun că vine iepuraşul. Nu vine niciun iepuraş! Vine Iisus în inima noastră’, a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Şeicaru.
Piesă tristă
Cantautorul a arătat că, deşi nu era programat, va include piesa ‘Rugăciune … A venit şi-a treia zi’ pe noul său album care este în lucru, în faza finală, la care colaborează cu alţi artişti renumiţi.
‘Piesa este tristă, dar nu e pesimistă deloc, eu spun doar adevărul. Omul ştie despre cei 30 de arginţi, ştie că devine din ce în ce mai rău fiindcă nu se uită în interiorul său să îşi vadă sufletul. Pare simplu, dar nu găseşte calea de cele mai multe ori, dar nu se găseşte atât de simplu. Piesa va fi inclusă pe viitorul meu album. Eu lucrez de ceva timp, de câteva luni, foarte intens, cu nişte muzicieni foarte buni, am început cu Nicu Patoi, un chitarist foarte bun – poate cel mai bun chitarist din România – apoi cu Mişu Constantinescu, care este şi clăparul meu, a făcut parte din trupa Bosquito, el îmi orchestrează nişte piese de pe acest album şi în studioul lui am tras toate vocile.
Apoi, cel care semnează orchestraţia de pe acest album este Jimi ‘El’ Lako de la Nightlosers. (…) Jimi Lako este violonist, cântă şi la clape, la chitară, la fluier, la mai multe instrumente, fiind absolvent de conservator. E o echipă întreagă care a lucrat la acest album şi am început de mult. Iată că acum suntem la final’, a subliniat Vasile Şeicaru.
Album cu 11 piese
Noul album va avea 11 piese, între care zece de dragoste, pe versurile lui Vasile Şeicaru, şi se va numi ‘Şeicaru – Sentimental’.
‘Nu mai apare Vasile Şeicaru, va fi ‘Şeicaru – Sentimental’, nu ‘Sentimente’, după piesa lansată deja (care apare acum pe un album), am zis că voi da o denumire generală, nu va purta numele vreunei piese. Voi anunţa când va fi lansat. Prin această piesă lansată, astăzi, în Vinerea Mare le transmit fanilor că această piesă nu era programată să intre pe albumul ‘Sentimental’, pe care sunt 10 piese de dragoste, care sunt pe versurile mele, cu orchestraţie foarte bine făcută de nişte oameni excepţionali şi foarte talentaţi, fiecare piesă are o poveste, aşa cum bănuieşte fiecare.
Astfel le spun fanilor mei să se gândească la faptul că se apropie o perioadă în care vom fi din nou ceea ce am fost, sper să fim din nou liberi, fiindcă acum nu suntem, şi dacă oamenii care conduc destinele acestor ţări vor decide, vor apărea şi spectacole din luna iulie, cu public. Cu două zile înainte de Paşte, vă ofer acest cântec special, remixat, ca un semn al iubirii mele pentru voi! Vă doresc un Paşte luminat şi fericit oameni buni!’, a mai spus Vasile Şeicaru. AGERPRES
foto: WOWBiz
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Desenul 3D pe asfalt de pe strada Piezișă din Cluj-Napoca a fost finalizat de artiștii Ocu și Kero, care au lucrat la acest proiect timp de 3 săptămâni.
Desenul 3D pe asfalt de pe str. Piezișă din Cluj-Napoca, FINALIZAT
Lucrarea, începută în 7 noiembrie, fost finalizată vineri, iar luni a fost îndepărtat gardul, pentru ca pictura să poată fi admirată de trecători.
Primăria Cluj-Napoca a organizat concursul de desene pe asfalt în cadrul inițiativei „Asphalt Art”, ca urmare a obținerii unui grant Bloomberg Philanthropies, prin care arta stradală este utilizată pentru a revitaliza spațiul public.
Iluzie optică 3D
Citește și Desene pe asfalt la Cluj-Napoca. A început proiectul iluziei optice 3D de pe strada Piezișă
Concursul a fost câștigat de echipa Ocu & Kero, cu un proiect de ilustrație optică 3D”, care a fost recompensat cu 2.500 lei, la care s-a adăugat contractul în valoare de 20.000 dolari pentru implementarea lucrării.
Tema stabilită pentru acest concurs de design a fost „Educație, cunoaștere, tineri. 2023 – anul competențelor” și se încadrează pe direcțiile europene green, digital, resilient.
Conform conceptului prezentat de autori, proiectul câștigător este descries ca ”un peisaj desprins parcă dintr-un vis prinde contur: o iluzie optică 3D care transcede granițele realității”.
Nikki Buburuz
EVENIMENT
VIDEO. Tânăr de 18 ani, încătușat de polițiști în Piața Mărăști. A făcut SCANDAL într-un magazin

Un tânăr de 18 ani a fost încătușat, luni, de polițiștii clujeni pentru că a făcut scandal într-un magazin.
Totul s-a întâmplat ziua în amiaza mare, în piața Mărăști în fața magazinului Profi.
Tânăr de 18 ani, încătușat de polițiști în Piața Mărăști. Era beat și a făcut SCANDAL într-un magazin
Polițiștii au fost sesizați de oameni și ajunși la fața locului i-au pus cătușele bărbatului, recalcitrant.
Potrivit informațiilor Cluj24, tânărul ar fi vrut să cumpere un produs, dar nu avea bani suficienți, astfel că a început să înjure angajații magazinului.
Ce au constatat polițiștii
”Polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați, luni, prin apel 112, despre faptul că la un supermarket situat pe B-dul 21 Decembrie 1989, un client, posibil aflat sub influența alcoolului, provoacă scandal.
Polițiștii s-au deplasat cu celeritate la fața locului, identificând un tânăr, de 18 ani, care a refuzat să se legitimeze și să se supună indicațiilor polițiștilor, motiv pentru care a fost încătușat și condus la secție, în vederea clarificării situației și luării măsurilor legale.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că acesta ar fi provocat scandal și adresat injurii angajaților societății comerciale pe fondul unor neînțelegeri cu privire la achitarea unui produs, iar când a ieșit din supermarket, acesta ar fi trântit ușa de acces, provocând astfel pagube materiale”, arată polițiștii clujeni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Angajații celor trei instituții din Cluj-Napoca din subordinea Ministerului Muncii – Casa Județeană de Pensii, AJOFM și AJPIS au declanșat, luni, o grevă generală pe termen nelimitat, cerând salarii și condiții de muncă decente.
”Nu cedăm”. Prima zi de grevă generală la Casa de Pensii Cluj, AJOFM și AJPIS
Ghișeele cu publicul au fost închi se, iar angajații au stat pe hol având pancarte cu mesaje precum ”Nu cedăm”, ”Aceeași lege, aceeași funcție, același salariu”, ”Fără discriminare în salarizare”, ”Muncă apreciată și corect remunerată”, ”Tratament echitabil”.
Greva generală la continua, astfel că există riscul să nu mai fie plătite luna viitoare pensiile, indemnizațiile de șomaj și prestațiile sociale.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Alpha Bank despre podeaua și tavanul căzute la Dej: A fost o problemă la structura clădirii

Alpha Bank Romania anunță că, în prima parte a zilei de luni, a avut loc un incident nefericit la Agenția Dej a băncii, unde a căzut o parte din podea, antrenând și căderea unei părți din tavanul fals. Incidentul a fost cauzat de o problemă la structura clădirii.
În cadrul unității, la momentul incidentului se aflau cinci clienți și șapte angajați.
Alpha Bank despre podeaua și tavanul căzute la Dej: A fost o problemă la structura clădirii
Reprezentanții băncii au anunțat imediat incidentul la numărul de urgență 112, echipele de intervenție deplasându-se rapid la fața locului pentru a acorda asistență și pentru a investiga circumstanțele acestui eveniment.
Trei persoane au primit asistență medicală la fața locului, două dintre acestea fiind transportate ulterior la spital pentru investigații suplimentare.
Citește și VIDEO. Tavan PRĂBUȘIT peste mai multe persoane la o bancă din Dej. Sunt cel puțin trei VICTIME
Colaborăm cu proprietarul clădirii
“Siguranța clienților și a personalului este prioritatea noastră principală.
Colaborăm strâns cu autoritățile și cu proprietarul clădirii pentru a stabili cu exactitate cauza acestui incident și luăm toate măsurile necesare în astfel de situații excepționale.
Ne exprimăm profundul regret pentru situația creată și facem tot ce ne stă în putință pentru a susține persoanele afectate”, au declarat reprezentanții băncii.
Aceștia au adăugat că vor oferi actualizări suplimentare pe măsură ce vor obține informații noi și relevante cu privire la acest incident.