Connect with us

EVENIMENT

RotaRUN for Charity, concurs caritabil de ALERGARE la Cluj-Napoca. Beneficiar, secția de Oncologie Pediatrică a IOCN

Publicat


rotarun

RotaRUN for Charity, concursul caritabil de alergare aflat la prima ediție, se va desfășura pe 26 aprilie 2025, pe Platoul Sălii Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca.

„Evenimentul este organizat de Clubul Rotary Cluj-Napoca, în parteneriat cu Sport Management Events, Asociația Culturală Pro Transilvania și Asociația Veteranilor Militari și Veteranilor cu Dizabilități “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvoratorul de Mir” și are ca scop principal adunarea de resurse financiare necesare pentru Faza 2 a proiectului de reabilitare a secției de Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.

RotaRUN for Charity, concurs caritabil de ALERGARE la Cluj-Napoca. Beneficiar, secția de Oncologie Pediatrică a IOCN

Faza 1, inițiată în 2023, a constat în dotarea cu mobilier specific a spațiului utilizat pentru pregătirea și administrarea tratamentului oncologic în Oncopediatrie (sala de tratament și compartimentul de terapie intensivă) și reabilitatea Secției cu paturi pentru 41 de pacienți și, de asemenea, în lucrări ample de refacere a Secției cu instalații, zugrăveli, pardoseală etc., la standardele cerute pentru spații cu destinație de spital. Suma investită a fost de 348.626 lei.

Pentru continuarea acestui proiect, Oncopediatrie – Faza 2, constând în dotarea cu 24 de paturi, 33 de noptiere și, desigur, alte lucrări ample de instalații, zugrăveli, pardoseli, etc., precum și pentru etapele următoare dedicate altor necesități și dotări ale IOCN ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca organizatorii au inițiat RotaRUN For Charity, eveniment la care sumele colectate din taxa de înscriere sunt 100% direcționate pentru finanțarea proiectul.

„Sumele colectate la alergare sunt foarte importante, ele vor fi folosite integral la Proiectul Oncopediatrie”

„Oncologia pediatrică este o patologie sensibilă care necesită permanent o atenție specială. De aceea, împreună cu colegii din cadrul echipei de management a Institutului Oncologic Cluj-Napoca și cu echipa medicală, facem eforturi susținute pentru a le putea oferi copiilor internați pe această secție cele mai bune condiții de tratament și îngrijire. Mulțumim Clubului Rotary Cluj-Napoca pentru implicare și sprijinul oferit!”, a spus Dr. Cătălin Vlad, Manager IOCN.

“RotaRun for Charity, inițiativa Clubului Rotary Cluj-Napoca, este in primul rând o puternică demonstrație de solidaritate cu copiii greu încercați de crunta boală care i-a adunat la Secția de Oncopediatrie a Institutului Oncologic Cluj-Napoca și o emanație de energie pentru toți cei care au nevoie de ea. De aceea ne dorim o mare mobilizare, pentru ca ei să vadă că nu sunt singuri și așteptăm să vină toți cei cărora le pasă, individual, în grup, școlile, universitățile, asociațiile, firmele din Cluj, din țară și de peste hotare. Sumele colectate la alergare sunt foarte importante, ele vor fi folosite integral la Proiectul Oncopediatrie”, Dr. Matei Miko, inițiatorul Proiectului.

Concursul se va desfașura pe o buclă de 3km pe Promenada Someșului, cu posibilitate de participare atât individuală, cât și în echipe. Pe baza codului STUD50 elevii și studenții au discount de 50% din taxa de participare. Mai multe detalii, AICI.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, emise în format digital în județul Cluj, de astăzi

Publicat

Consiliul Județean Cluj Aghireșu

Consiliul Județean Cluj anunță un nou pas în direcția digitalizării actelor de stare civilă. Începând de azi, locuitorii județului Cluj pot beneficia de certificate de naștere, căsătorie, divorț și deces emise în format digital.

Consiliul Județean Cluj informează persoanele interesate că, începând cu data de 31 martie 2025, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC) devine operațional în județul Cluj pentru documentele de naștere, căsătorie, divorț și deces.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat: „Am o mare satisfacție văzând că facem un nou pas în direcția digitalizării și simplificării serviciilor pe care le oferim clujenilor. Începând de azi, locuitorii județului Cluj pot beneficia de certificate de naștere, căsătorie, divorț și deces în format digital.”

Înregistrarea certificatelor de naștere, căsătorie, divorț și deces, exclusiv digital

Astfel, începând de luni, 31 martie 2025, înregistrarea acestor evenimente se va face exclusiv în format digital. Informațiile vor fi completate electronic de către ofițerii de stare civilă, iar eliberarea certificatelor se va face digital sau, la cerere, în format tipărit.

În caz de forță majoră (calamități naturale, dezastre, mobilizare la nivel național, etc) sau în cazul unor disfuncționalități de ordin tehnic care fac imposibilă completarea în sistem informatic, actele de stare civilă exemplarul I se completează olograf urmând ca după încetarea uneia dintre situațiile menționate, acestea să fie completate informatic și validate în Registrul de stare civilă exemplarul II.

Reamintim faptul că Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a implementat proiectul „Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă” (S.I.I.E.A.S.C.) în cadrul căreia au fost digitalizate 19.000 de volume de registre de stare civilă (naștere, căsătorie, deces), cuprinzând 8 milioane de acte înregistrate între 1921 și 2020.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Tânăr beat și drogat, arestat la Cluj pentru conducere fără permis. A lovit mai multe mașini parcate și a fugit de poliție

Publicat

Un tânăr de 26 de ani din Republica Moldova, a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volan fără permis și sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.

Acesta a fost depistat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.00, pe strada Oașului din Cluj-Napoca. Acesta nu a răspuns semnalului de oprire al polițiștilor Biroului Rutier și și-a continuat deplasarea. Anterior, tânărul ar fi acroșat mai multe autoturisme în comuna Florești.

Bărbatul nu a oprit la semnalele polițiștilor

Polițiștii au reușit să îl intercepteze în localitatea Chinteni, moment în care s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere, iar autoturismul său nu avea asigurare valabilă.

„În data de 30 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au reținut un tânăr de 26 de ani, cetățean din Republica Moldova, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În jurul orei 01:00, polițiștii i-au făcut semnal regulamentar de oprire pe strada Oașului din Cluj-Napoca, însă acesta nu a respectat indicațiile și și-a continuat deplasarea, fiind dat în atenția echipajelor de poliție, întrucât anterior ar fi acroșat mai multe autoturisme în comuna Florești.

Autoturismul său a fost interceptat în localitatea Chinteni, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere și că asigurarea obligatorie a vehiculului nu era valabilă”, a transmis IPJ Cluj.

Tânărul era beat și drogat

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testul pentru consumul de substanțe interzise a oferit indicii privind prezența acestora în organism. Ulterior, în urma analizelor biologice efectuate la o unitate medicală, s-a confirmat consumul atât de alcool, cât și de substanțe interzise.

„Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la testare cu aparatul pentru consumul de substanțe psihoactive au rezultat indicii privind prezența acestora în organism.

În acest sens, acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice, rezultând analize pozitive atât pentru consumul de alcool, cât și de substanțe interzise.

Totodată, în autoturism a fost descoperit un plic transparent tip ziplock, ce conținea o substanță alb-transparentă sub formă de pulbere, aceasta fiind sigilată și ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a mai transmis IPJ Cuj.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Citește mai departe

EVENIMENT

Florin Danciu (jurnalist Cluj24): „După alegerile prezidențiale, la majoritatea partidelor se va schimba total leadership-ul”

Publicat

danciu

Jurnalistul Florin Danciu, invitat la Prima News în cadrul emisiunii lui Ciprian Aron, a realizat o amplă analiză a scenei politice din România, anticipând că alegerile prezidențiale vor aduce o schimbare profundă a leadership-ului în majoritatea partidelor.

Florin Danciu a subliniat că alegerile din 18 mai marchează un moment de profundă divizare în societatea românească, între tabăra suveranistă și cea pro-europeană. El consideră că, indiferent de rezultat, această fractură va persista, iar reconcilierea va fi dificilă.

Alegerile din mai vor aduce schimbări în conducerea partidelor

Jurnalistul este de părere că aceste alegeri vor genera schimbări majore în conducerea partidelor, forțându-le să-și regăsească identitatea ideologică. De asemenea, citând analiza sociologului Mircea Comșa, observă o scădere a susținerii pentru suveraniști și o creștere a taberei pro-europene, ceea ce face competiția electorală imprevizibilă.

„A avut loc, ca să parafrazez un personaj celebru, o „trezire în conștiință” a națiunii, pentru că, eu cred că după aceste alegeri, la mare parte a partidelor din România se va schimba total leadership-ul, se vor reîntoarce la ideologii, va fi o frământare. Până atunci, avem două bazine, sociologul Mircea Comșa de la UBB a împărțit alegătorii în două tabere: tabăra în care sunt Simion și Ponta și tabăra în care sun Nicușor Dan, Elena Lasconi și Crin Antonescu.

(…) Practic, se văd cele două Românii, cele două tendințe din societate, nu știu dacă ne vom mai împăca vreodată, indiferent cine va câștiga în 18 mai, dar, după cum văd eu lucrurile, cel mai probabil va fi o finală în care cel mai probabil va intra George Simion, deși nici asta nu este sigur, iar bătălia este între Nicușor Dan, Victor Ponta și Crin Antonescu pentru cel de-al doilea loc din finală. Dar nu ne vom însănătoși. Va fi un proces complicat”, a afirmat Danciu.

Crin Antonescu, varianta „cuminte”. Orice alt rezultat va „zgudui” scena politică

Florin Danciu consideră că un eventual succes al lui Crin Antonescu ar asigura stabilitatea scenei politice, menținând marile partide în control. În schimb, dacă ar câștiga George Simion, Nicușor Dan sau tandemul Simion-Ponta, sistemul politic ar fi zguduit, ducând la schimbări semnificative. El estimează că un astfel de rezultat ar putea provoca demisia premierului, reașezarea majorităților parlamentare și o schimbare a leadership-ului în PSD, PNL, USR și chiar UDMR.

„Dacă va ieși Crin Antonescu, de pildă, va fi cel mai blând scenariu. Atunci, coaliția se va reconfirma, cele două-trei partide mari vor fi mulțumite. Practic, va fi cea mai călduță variantă. Celelalte trei variante, Simion, Nicușor Dan sau Simion-Ponta, ar bulversa sistemul. Pleacă premierul, majoritățile se vor schimba, se va schimba leadership-ul din partide, de la USR, la PNL și la PSD, probabil și la UDMR. Practic, asistăm la un fel de crepuscul al celor două mari partide, PSD și PNL. Sigur, ele vor putea să rămână la guvernare, dar dacă nu câștigă Crin Antonescu, ele vor avea un viitor incert. Nu vor dispărea, dar vor fi mai puțin importante.

Se discută chiar despre o fuziune între PSD și PNL, PSD rămânând fără suveraniști, care vor pleca spre AUR, PNL rămânând fără progresiști, care vor pleca spre USR. Există mai multe variante de lucru, dar deocamdată toată lumea e preocupată de campania electorală, dar în spatele liniei a întâia a partidelor sunt cei care așteaptă să ia locul liderilor. Am senzația că unii din PSD, PNL și USR sunt mai preocupați de bătăliile interne, se gândesc cum să scape de Lasconi, de Ciolacu, de Bolojan sau de Simion”, a mai arătat Florin Danciu.

Simion și Ponta „se bat” pentru votul suveranist

Florin Danciu remarcă faptul că, pe zona suveranistă, principalele opțiuni sunt George Simion și Victor Ponta, iar rezultatul final va depinde de dinamica votului și de desfășurarea campaniei. El subliniază importanța dezbaterilor electorale pentru a evidenția diferențele dintre candidați, avertizând că, în lipsa acestora, alegătorii vor vota în mare parte pe baza emoției. Jurnalistul observă și influența lui Călin Georgescu, o figură invocată de mai mulți candidați, inclusiv de Crin Antonescu.

„Pe platforma suveranistă sunt doi candidați: domnul Simion și domnul Ponta. Depinde de dinamica votului, de campanie, dacă vor fi dezbateri sau nu, ca să vedem diferența dintre candidați. Dacă nu vor fi dezbateri, iarăși vom vota în mare măsură emoțional. Vom asista, de acum încolo, la multe lovituri sub centură, va fi o campanie mizerabilă, cred, dar aș vrea să văd câteva dezbateri până la turul I, măcar două-trei, asta ar fi foarte important pentru sănătatea democrației din România.

Nu știu cât de mult contează tutela lui Călin Georgescu, însă toți îl invocă, până și Crin Antonescu a spus că diagnoza propusă de domnul Georgescu a fost corectă, tratamentul este greșit. Ei toți se agață de acest personaj straniu. Nu știu dacă Georgescu va susține public pe vreunul dintre ei, nici ei nu cred că știu. Poate va ieși și îl va susține pe Ponta sau va rămâne, ca orice Mesia, într-o tăcere suverană, solemnă și gata. Nu cred că va veni să spună: votați-l pe unul sau pe celălalt”, a declarat Florin Danciu.

Elena Lasconi, fără șanse reale. Se va retrage?

Florin Danciu consideră că principalii candidați cu șanse reale sunt George Simion, Victor Ponta, Crin Antonescu și Nicușor Dan. În schimb, el este sceptic în privința Elenei Lasconi, sugerând că aceasta nu are o candidatură viabilă și că, în cele din urmă, s-ar putea retrage, deoarece participarea ei la competiție nu are sens.

„Sunt patru sau cinci candidați interesanți, care au șanse: George Simion, Victor Ponta, Crin Antonescu și Nicușor Dan. Elena Lasconi nu este cu șanse, face un joc… Oricum, Nicușor Dan ignoră leadership-ul USR, pentru că el știe că votanții USR în vor vota pe el fără să aibă nevoie de Lasconi, de Ghinea să spună: votați Nicușor Dan. Elena Lasconi cred că se va retrage la un moment dat, pentru că e o competiție fără sens. Ar lua 2-3 procente de la Nicușor Dan. Ea oricum rămâne pe buletinul de vot și va lua câteva zeci de mii de voturi, chiar dacă va anunța că se retrage.

Eu cred că va anunța, pentru că este ridicol, adică pentru ce candidezi? A fost finalistă, dar nu uitați că a fost o finalistă de conjunctură, putea ajunge chiar și președinte, dacă se mergea până la capăt în decembrie. Acum, nu o să mai facă nici 5%, sunt convins. Cred că e o ambiție a staff-ului USR, dar va trebui să facă pasul înapoi, pentru că cele câteva procente ar putea face diferența între Nicușor Dan în turul II sau Nicușor Dan pe locul trei. Cred că USR așteaptă o negociere adevărată cu Nicușor Dan, nu ignorare”, a mai spus Danciu.

Ponta, susținut de PSD în Transilvania

Florin Danciu estimează că un segment semnificativ al electoratului PSD va vota pentru Victor Ponta. În opinia sa, mesajul promovat de Ioan Rus în favoarea lui Ponta are relevanță, dar este puțin probabil să aibă un impact semnificativ în afara Transilvaniei, în special în Moldova și Muntenia.

„Este de așteptat că o masă critică din PSD va vota cu Victor Ponta, care poate fi undeva la 30-40% din electoratul social-democrat. E greu de spus exact, pentru că în ce îi privește pe cei din Transilvania, eu cred că în mare măsură ei vor vota cu Victor Ponta, doar că nu în Transilvania este baza partidului. Mesajul lui Ioan Rus nu cred că trece Carpații, nici spre Moldova, nici spre Muntenia, dar rămâne un mesaj important”, a conchis acesta.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Suporterii „U” Cluj, mobilizare impresionantă înainte de derby-ul cu CFR, în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Publicat

Luni seară, suporterii Universității Cluj s-au adunat în Piața Unirii din Cluj-Napoca, pregătiți să își însoțească echipa pe Cluj Arena, unde va avea loc marele derby cu CFR Cluj.

Fanii „studenților” scandează „Haide U!” și poartă fulare alb-negre, într-o atmosferă electrizantă, creată în piața din centrul Clujului. Suporterii „U” Cluj au anunțat de asemenea o coregrafie spectaculoasă în timpul meciului din seara aceasta.

„Derby-ul Clujului” se joacă pe Cluj Arena

Meciul, programat la ora 20:30, este primul duel din istorie între cele două echipe în play-off-ul SuperLigii. „U” Cluj a câștigat ambele confruntări din sezonul regulat cu 3-2, punând astfel o presiune suplimentară pe CFR, care nu își mai permite să facă pași greșiți în lupta pentru titlu.

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău le-a cerut jucătorilor săi maximă concentrare și determinare, în timp ce Alex Chipciu a asigurat că echipa va trata meciul cu seriozitate. De cealaltă parte, CFR vrea revanșa și are nevoie de victorie pentru a reveni pe primul loc în clasament.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate