Connect with us

ACTUALITATE

Românii care se întorc

Publicat


Din cauza situației generale din Europa care se degradează încetul cu încetul, mulți cetățeni români aleg să se întoarcă pe plaiurile mioritice. Aici ei speră că se vor refugia și vor fi protejați de situații precum cea din Italia, Spania sau Germania. Astăzi m-am dus până la aeroport pentru a-i întâmpina pe românii care se întorceau de la Berlin.

După ce am străbătut aproape 6 km pe străzile unui Cluj pustiit de pandemie, am ajuns la aeroportul ,,Avram Iancu” din Cluj-Napoca. Acesta era, și el, aproape părăsit. În afară de câteva mașini în parcare, nu se mai vedea nici o urmă de om.

M-am îndreptat spre terminalul de zboruri internaționale. La intrare erau câțiva polițiști de la locală ce așteptau și care vorbeau între ei. Nu pot să spun că m-am dus pregătit să văd o anume acțiune, ci eram curios ce se întâmplă la aeroport în plină stare de urgență. M-am uitat pe programul zborurilor și am aflat că primul avion ce ateriza era unul care venea din Germania, una dintre zonele roșii ale Europei. Mai exact, din Berlin.

Pe măsură ce timpul trecea, forțele de ordine și reprezentanții DSP păreau din ce în ce mai agitați. Am întrebat un polițist care e procedura prin care românii trebuie să treacă pentru ca toate regulile și actele normative să fie respectate. El mi-a spus că cel mai bine iau informațiile acestea de la un reprezentant DSP.

Am așteptat puțin până ce un bărbat îmbrăcat din cap până în picioare în costum alb de protecție a ieșit pe ușa glisantă de la terminalul de zboruri internaționale. Presupunând că el trebuie să fie persoana ce îmi poate oferi datele de care am nevoie, l-am întrebat ce se întâmplă cu românii proaspăt întorși acasă. Mi-a răspuns pe un ton repezit că cei ce vin din zone roșii intră direct în carantină în județele de reședință, iar ceilalți intră în izolare la domiciliu. Era clar. Toți cei ce veneau acum trebuiau să intre în carantină.

Avionul a aterizat și românii trebuiau să iasă pe aceeași ușă pe care a ieșit reprezentantul DSP mai devreme. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat așa de repede precum credeam. M-am gândit că acum durează mai mult pentru că trebuie să fie consultați preliminar. Aveam dreptate. Mi-am dat seama pentru că același reprezentant al DSP cu care vorbisem înainte i-a spus unui domn care voia să iasă că nu are voie și că trebuie să se întoarcă. După asta și-a spus sieși că era să piardă unul.

În momentul acela credeam că nu mai am nimic de văzut și mai bine plec. M-am înșelat. Am ieșit afară și am auzit din spatele meu cum cetățenii români de etnie rromă au început să se certe. Urlau unii la alții și erau nerespectuoși cu polițiștii. Trei dintre ei au ieșit pe ușa aeroportului, au întrebat taximetriștii ce autobuz ,,iau” până la gară și au plecat. Alții se certau cu taximetriștii din cauză că nu poate intra tot grupul de 4 persoane în mașină. Alții așteptau cuminte mai deoparte.

I-am întrebat unde se duc și de ce stau acolo când ar trebui să se îndrepte spre carantină. Mi-au răspuns timid că se duc la Aiud. Alți oameni erau direcționați către autobuze și autospeciale. Aceștia mergeau spre alte județe.

Totuși, nu înțeleg de ce merg românii care au domiciliul în Cluj singuri pe stradă?

 

Un articol de Ștefan Chețan




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate