EVENIMENT
România pierde în fața Croației la debutul în grupa principală de la Campionatul European de Handbal Feminin
Echipa națională feminină de handbal a României a fost învinsă de Croația la debutul în grupa principală de la Campionatul European de Handbal Feminin, scor 20-25 (10-14). În urma acestui rezultat, șansele României să prindă unul dintre cele două locuri care duc în semifinalele competiției sunt aproape nule.
Prima repriză
Tricolorele au început perfect partida cu Croația. Româncele au condus încă din primele minute ale întâlnirii, reușind chiar să se distanțeze la 8-4. În acel moment, Bogdan Burcea a schimbat aproape toată echipa pentru ca titularele să se odihnească puțin, fiind la adăpostul celor patru goluri diferență.
Croatele au profitat și au revenit, egalând pe fondul unor atacuri mai slabe duse de România. Bogdan Burcea a trimis pe teren titularele, dar Croația a jucat din ce în ce mai bine și s-a distanțat chiar și la 5 goluri (9-14). 7 goluri consecutive au marcat croatele de la 8-4 în favoarea sportivelor din România, scorul primei reprize fiind 10-14.
A doua repriză
Repriza a doua a început cum s-a terminat, croatele fiind cele care au impus ritmul partidei. Mai mult, acestea au reșit chiar să se distanțeze la 6 goluri (11-17), moment în care în tabăra tricolorelor s-a dat deșteptarea.
Fetele conduse de Bogdan Burcea au recuperat din handicap, reușind să se apropie cu 13 minute înainte de finalul meciului la două goluri de croate (17-19), în mare parte prin reușitele Cristinei Neagu și Elizei Buceschi, dar și printr-o apărare solidă.
Imediat după asta, tricolorelor au intrat într-o altă pasă proastă, croatele reușind să înscrie de două ori consecuntiv fără ca rsportivele noastre să mai puncteze, diferența de pe tabelă urcând la 4 goluri diferență (17-21).
Până la finalul partidei, croatele s-au arătat stăpâne pe joc, dovedind astfel de ce sunt neînvinse la acest turneul final. Astfel, România pierde cu scorul de 20-25 în fața Croației.
Pentru România urmează partida cu Ungaria (14 decembrie, ora 21,30) și Olanda (15 decembrie, ora 17,00).
ROMÂNIA: Dedu, Dumanska – Neagu 6, Buceschi 5, Ostase 3, Seraficeanu 2, Polocoșer 2, Laslo 1, Iuganu 1.
Antrenor: Bogdan Burcea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






