Connect with us

ECONOMIE

România pierde aproape 7 miliarde de euro din PNRR. Metroul Clujului, printre proiectele afectate

Publicat


Metrou

România pierde aproape 7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar metroul Clujului se numără printre proiectele afectate.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru a prezentat astăzi în ședința de Guvern, în primă lectură, o Ordonanţa de Urgenţă privind instituirea unor măsuri legate de finanțarea proiectelor prin PNRR.

Potrivit ministrului Dragoş Pîslaru, prin această Ordonanţa de urgenţă se va renunţa la proiectele pentru care nu există în acest moment ordin de începere a lucrărilor, astfel încât resursele să se concentreze pe proiectele mai avansate.

Totodată, proiectele care sunt între 0% şi 30% ca progres fizic și care aduc riscuri majore ca ele să mai poată fi implementate ar urma să fie suspendate.

„Proiectele care sunt între 0% și 30% ca progres fizic, aceste proiecte, evident, sunt într-un stadiu incipient care aduce riscuri majore ca ele să mai poată fi finalizate și avem și problema aceasta de constrângeri bugetare. Aceste proiecte ar urma să fie suspendate, deci asta înseamnă că nu se renunță la ele, dar se suspendă pentru că acum ne concentrăm pe cele care sunt la un stadiu mai avansat de implementare și pentru care trebuie să vedem cum alocăm banii puțini pe care îi avem în 2025 și 2026. În sfârșit, proiectele care sunt peste 30%, deci deja cu șantiere, cu lucrări avansate, pe aceste proiecte le vom finaliza și ele devin prioritare pentru găsirea surselor alternative de finanțare și în general să putem să securizăm implementarea lor de succes”, a transmis Dragoș Pîslaru.

Metroul Clujului, printre proiectele afectate

Printre proiectele care și-au pierdut finanțarea prin PNRR se află și metroul Clujului.

Metroul clujean, fără finanțare din PNRR

 

Întrebat de Gândul, ministrul Economiei, Alexandru Nazare deplânge excluderea metroului de la Cluj din PNRR.

„Este o nenorocire că am pierdut 7 miliarde de euro din PNRR. Nu s-a întâmplat niciodată. Pentru aceste proiecte trebuie să facem un grup de lucru și trebuie să vedem are sunt cele optime per proiect, calendarul de lucrări, modalitățile de lucrări. Nu aș putea să răspund pentru un proiect sau altul. Ar trebuie să ne fixăm pentru proiectele pe care le aveam în PNRR astăzi. Azi suntem în zona de implementare. Această sarcină a Ministerului Fondurilor”, a transmis Nazare pentru sursa citată anterior.

La metroul de la Cluj au început săpăturile

Metroul de la Cluj a intrat în faza subterană. Luni, 11 august, au început săpăturile la puțul de lansare pentru cele două TMB-uri care vor fora tunelurile metroului. Lucrările au început în Florești, unde este stația Teilor.

Proiectul metroului din Cluj avea o finanțare mixtă, cu bani atât din componenta nerambursabilă a PNRR, cât și din cea rambursabilă. Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, din valoarea totală estimată la 13,69 miliarde de lei, aproximativ 1,48 miliarde de lei veneau din granturi nerambursabile.

Contractul de finanțare, în valoare de până la 2 miliarde de euro, are termen până în anul 2031, a spus Emil Boc, care a mai precizat că fondurile pot proveni din surse europene, de la bugetul național și din certificate verzi.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate