ACTUALITATE
Remus Câmpeanu: Pulsul îmi ajunsese la 120. Te chinuiești un an să aduci spectatorii la meci şi dai cu crampoanele în fasole
Dezamăgire mare după ce echipa de fotbal Universitatea Cluj a pierdut marţi, acasă, cu 2-1 cu Hermannstadt, şi a ratat astfel calificarea directă în prima ligă de fotbal. A fost un meci cu foarte mari aşteptări, care s-a jucat cu casa închisă, toate biletele disponibile fiind vândute.
Pulsul îmi ajunsese la 120, dai cu crampoanele în fasole
Remus Câmpeanu jr, fiul marii glorii a U Cluj, Remus Câmpeanu, nu şi-a putut ascunde dezamăgirea.
„Pentru mine, meciul de azi al lui U a fost foarte scurt. Să nu mă înțelegeți greșit, iubesc clubul, dar am plecat după primul gol al oaspeților, deoarece pulsul îmi ajunsese la 120, iar tensiunea îmi făcuse părul măciucă. Am și eu o vârstă. Bănuiam ce urma să se întâmple, am văzut acest scenariu de prea multe ori.
Te chinuiești un an de zile să aduci spectatorii la meci, după care dai cu crampoanele în fasole. Am dezvoltat o solidă tradiție în acest sens. O echipă de mogâldețe, care clachează când ți-e lumea mai dragă. Luați-vă, bre, un psiholog în staff, până nu ajungem cu toții la psihiatru! Eu la baraj nu cred că mai rezist. Plec în Zanzibar, undeva unde nici măcar radioul nu funcționează! Cu ultimele puteri, haide U! Știu că sună precum chițăitul unui șoarece sleit”, a scris Remus Câmpeanu jr.
Mulţumesc fotbaliştilor, mulţumesc iubitul meu tată, ai fost un model
Cu câteva zile înainte, în 27 aprilie, Remus Câmpeanu jr. îşi arăta mândria faţă de U Cluj şi faţă de tatăl său.
„Astăzi, jucătorii Universității Cluj au purtat în mijlocul pieptului lor portretul tatălui meu. Îmi place să cred că tata, dincolo de firele ce se leagă între lumi, a fost din nou pe teren. Mulțumesc dragii mei fotbaliști, mulțumesc iubitul meu tată! Ești același care ai marcat în finala Cupei României și ai adus Cupa la Cluj.
Dar, mai presus de toate, ai fost un model, din toate punctele de vedere. Mă uit spre stele și te văd, seară de seară, cum te uiți la mine, cu ochii tăi de un superb albastru. Un albastru pe care nu îl pot defini”, a scris Remus Câmpeanu jr.
Remus Câmpeanu, marea glorie a U Cluj
Remus Câmpeanu (8 septembrie 1938, Cluj, 3 aprilie 2021) a fost un fotbalist român, care a jucat ca fundaș stânga pentru Universitatea Cluj. El a fost, de asemenea, Președintele Universității Cluj din 1975 până în 1989. Nepotul său Septimiu Câmpeanu a fost, de asemenea, un fotbalist care a jucat la Universitatea Cluj.
La 13 mai 2013, pe Cluj Arena, la pauza meciului dintre Universitatea Cluj și CSMS Iași, a primit titlul de Cetățean de Onoare al județului Cluj – „Clujean de Onoare”.
știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







