Connect with us

EVENIMENT

Record de decese. Valeriu Gheorghiță: Tot mai multe persoane vulnerabile se infectează și fac forme grave

Publicat


Tot mai multe persoane vulnerabile se infectează cu virusul SARS-CoV-2 și ajung la spital în stare gravă, a declarat președintele Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiță.

Acesta a precizat că nu sunt informații cum că aglomerarea spitalelor ar avea legătură cu numărul mare de decese.

„Este greu de spus la acest moment. Nu am aceste date, dar au legătură cu faptul că mult prea multe persoane vulnerabile se infectează, sunt nevaccinate și ajung la spital și evoluția bolii, din păcate, este una mult mai agresivă la aceste categorii de persoane”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță.

Acesta a mai spus că sunt date științifice care spun că în contextul infecției cu varianta Delta, riscul de spitalizare este de cel puțin două ori mai mare.

„Practic, de aici înțelegem că evoluția bolii este posibil mai virulentă, mai agresivă la persoanele vulnerabile. De asta este nevoie să ne vaccinăm. Nu avem altă modalitate prin care să reducem riscul de a face o formă gravă”, a mai spus Gheorghiță.

În ultimele 24 de ore s-a înregistrat un record absolut al persoanelor care au decedat din cauza COVID-19: 328 de decese. Au fost înregistrate 14.744 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

INSP: 92.6% din decesele înregistrate în săptămâna 27 septembrie – 3 octombrie au fost la persoane nevaccinate

În săptămâna 27 septembrie – 3 octombrie 2021, 73.7% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

92.6% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

31.4% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Timiș, Iași, Ilfov și Prahova;

De asemenea, 25.6% din totalul deceselor au fost înregistrate în București, Timiș, Iași, Ilfov și Prahova.

De la începutul pandemiei până în prezent:
1 din 82 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.
85.8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 57.5% din decese au fost la bărbați.
94.4% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

Surse: Mediafax, RO Vaccinare




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate