Connect with us

ACTUALITATE

Rafila: România a intrat deja în valul 5. Suntem pe unul dintre cele mai RAPIDE trenduri de creştere din Europa

Publicat


Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii a afirmat că România a intrat în valul 5 al pandemiei. Țara noastră se află pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa, situându-se pe locul doi sau trei în acest clasament, relatează News.ro.

„În mod evident a intrat în valul 5. Am discutat de câteva sute de cazuri pe zi, acuma discutăm de câteva mii de cazuri pe zi, chiar dacă pare că situaţia s-a stabilizat de vreo patru, cinci zile asta înseamnă că lucrurile au revenit la normal. Vă spun apropo acel număr de reproducere bazal, ţineţi minte că am tot discutat, e pe la 1.70, deci foarte, foarte mult, am crescut de la 0,7 la 1,7 ceea ce demonstrează că este o creştere rapidă în România.

Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa şi nu mă refer doar la Uniunea Europeană, suntem pe locul doi sau trei aşa că nu avem încă niciun motiv să ne relaxăm, ci dimpotrivă trebuie să fim extrem de atenţi”, a afirmat Rafila, întrebat, duminică, la Antena 3, dacă valul 5 al pandemiei a ajuns în România.

El a precizat că speranţa este ca aceste cazuri noi să nu pună în pericol sistemul de sănătate.

„Speranţa este că aceste cazuri noi care se înregistrează să nu pună în pericol sistemul de sănătate, adică persoanele care se internează să nu fie aşa de multe. Noi am pus deja la punct, cel puţin din punct de vedere procedural, din punct de vedere legislativ pentru că aşa sunt lucrurile acum, trebuie să-l şi rodăm un pic, o săptămână cel puţin, sistemul, încât să fie un circuit pacientului extins foarte clar, care sunt criteriile, inclusiv de evaluare în centrele acelea”, a transmis ministrul Sănătăţii.

România a înregistrat duminică 4.712 cazuri noi de infectare cu coronavirus, după ce sâmbătă au fost raportate 6.036 de cazuri noi.

Sursa: Hotnews

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

PNL Cluj: Disperarea și ipocrizia USR sunt fără margini

Publicat

centura metropolitana

Așa cum ne-au obișnuit de ceva vreme, orice proiect care începe la Cluj, provoacă insomnia USR-ului. Planurile lor de blocare a proiectelor Clujului a eșuat. După ce ministrul USR, Cătălin Drulă a scos Centura Metropolitană din Programul Național de Redresare și Reziliență, iar cu eforturi susținute acest proiect de o importanță majoră pentru Cluj, a fost reintrodus spre finanțare de către miniștrii Lucian Bode, Marcel Boloș și Sorin Grindeanu, iată că astăzi au început oficial lucrările la primul tronson Florești-Cluj, ruta de transport cea mai aglomerată din România.

Domnule Viorel Băltărețu, nu puteți da atâtea comunicate de presă câte proiecte au realizat și vor realiza primarul Municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, alături de echipa liberală, pentru cetățenii municipiului Cluj-Napoca. Politica dumneavoastră de a critica Clujul ori de câte ori aveți ocazia și de a încerca să duceți în derizoriu orice proiect de dezvoltare, trecut sau viitor, nu face altceva decât să vă transforme într-un politician mic, care rămâne plafonat.

PNL Cluj: Disperarea și ipocrizia USR sunt fără margini

Nu vă mai erijați în salvatori ai Clujului și ai României pentru că demonstrați, zi de zi, că nu sunteți altceva decât politicieni ipocriți.

Material comandat de Partidul Național Liberal Cluj, Cod Mandatar Financiar 21240015

Citește mai departe

CULTURA

FOTO. Evenimente de WEEKEND la Cluj-Napoca. Mâncare cu sau fără zahăr, cu o pauză la semnal…M

Publicat

hamburger

Ultimul weekend din mai vine cu vreme bună și picnic la iarbă verde pe malul Someșului. Mâncare cu sau fără zahăr, cu o pauză la semnal…M. Nu lipsesc spectacolele și concertele, în concluzie, o ofertă generoasă pentru clujeni.

Vineri, 24 mai, de la 12.00 continuă Street Food Festival.

„Malul Râului Someș, cea mai așteptată nouă zonă verde a Clujului, este gazda noastră pentru zilele de 23-26 mai. Ne vom bucura împreună de o călătorie culinară unică, într-un cadru fresh și relaxant, care ne aduce mai aproape de natură.

FOTO. Evenimente de WEEKEND la Cluj-Napoca. Mâncare cu sau fără zahăr, cu o pauză la semnal…M

Noi aducem mâncarea delicioasă cu care te-am obișnuit, muzica live, atmosfera super faină pe care doar la noi o găsești și experiențe pentru toate gusturile. Ce zici, ne vedem?”, sună invitația organizatorilor.

street food

De la 18.30,  sunteți invitați la spectacolul „Le Nozze di Figaro” la Opera Națională Română, operă comică în patru acte, pe un libret scris de Lorenzo Da Ponte.

Servitorii Figaro și Susanna sunt plini de entuziasm în ziua nunții lor, dar există o problemă: angajatorul lor, contele Almaviva, are intenții dezonorante față de viitoarea mireasă. Cu mai multe răsturnări de situație, povestea operei comice a lui Mozart va surprinde și va încânta la fiecare pas, totul desfășurându-se pe parcursul unei zile nebunești în casa contelui Almaviva.

le nozze di figaro

Semnal la Kârciumă

De la 20.30, Semnal M cântă live la Kârciuma The Public House & Taste. Vino să petreci o seară specială cu muzică bună și amintiri care mai de care alături de trupa care a marcat generații întregi!

Semnal M promite să-ți umple inima de bucurie și energie cu hit-urile lor, care au răsunat pe toate frecvențele și care te-au cucerit până și pe tine .

Nu rata șansa de a-ți petrece o seară de primăvară caldă în compania trupei care a scris istorie în industria muzicală românească!

semnal m

Sâmbătă, 25 mai, de la 20.00, la BTarena, show cu DJ, Midway.

Muzica electronică de calitate se întoarce în BTarena în cadrul unui festival fresh care promite să se transforme într-o nouă experiență pe piața de profil. Sâmbătă, 25 mai, Midway by Arrogant te invită la unul dintre cele mai electrizante evenimente ale primăverii, o seară de distracție în care muzica și ritmurile vor fi asigurate de nume mari ale industriei, precum Tujamo, Danny Avila sau Rivo.

midway

Muzică „Fără zahăr” dar cu bun gust

De la 20.30 la Hardward Pub puteți servi „Fără zahăr”.

Trupa ne mai provoaca la o dieta sanatoasă. Pionieri ai folkului alternativ, Bobo Burlăcianu şi Bobi Dumitraş formează un duo plin de umor şi de armonii muzicale bine balansate.

Vino să le asculţi poveştile muzicale şi să râdem cu poftă.
Viaţa-i comedie amăruie!

fara zahar

Duminică, 26 mai, de la 18.00, la Cinema Dacia v-așteaptă magia lui Magitot.

“Magia bună se observă de aproape” – nou proverb.

Da, ai citit bine. MAGITOT vine cu toată magia și cu un minunat spectacol. Iar important nu este faptul că el este singurul magician român dublu finalist la „Românii Au Talent”. Nu, nu! Important este că tu vei vedea un super spectacol, te vei distra pe bune și vei avea un râs care se va auzi de departe, pentru că el este mai mult decât magic. Este Smart Magic.

magitot

Sursa/ Foto: Zile și Nopți

Citește mai departe

CLUJ24 TV

VIDEO. Podcast Cluj24 Test de sinceritate. Alexandru Cordoș (PSD): Propunem construirea a noi parcuri industriale

Publicat

Cordos

Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, Alexandru Cordoș, a afirmat la podcastul Test de sinceritate de pe Cluj24 realizat de jurnalistul Vasile Măgrădean că propune construirea a noi parcuri industriale în județ, inclusiv în zona Huedin.

Alexandru Cordoș a constatat că PSD trebuie să fie mai aproape de oameni, așa cum i-au sugerat unii alegători în cadrul întâlnirilor electorale.

CMF: 21240002

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO. Pasagerul cu numărul 1 milion pe 2024 a aterizat pe Aeroportul Cluj. Este vorba de un medic din Târgu Mureș

Publicat

De

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a sărbătorit vineri sosirea pasagerului cu numărul 1 milion în anul 2024 pentru a 13-a oară în istoria sa.

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Judetean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024.

Pasagerul cu numărul 1 milion de anul acesta este un medic din Târgu Mureș, Laura Avram, care a venit din concediu din Antalya.

Pasagerul norocos a fost întâmpinat în cadrul unui moment festiv, în prezența reprezentanților autorităților locale, a instituțiilor şi organizațiilor partenere, a reprezentanților aeroportului şi ai companiei aeriene.

Pasagerul 1 milion a fost recompensat de compania aeriană cu un voucher în valoare de 250 de euro pentru toate zborurile HiSky.

„Vom continua să oferim cât mai multe opțiuni de călătorie pasagerilor”

„Înregistrarea acestui prag semnificativ de pasageri, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, reprezintă dovada că Aeroportul International Cluj rămăne un motor de dezvoltare al regiunii.

În ultimul an, am adus îmbunătățiri substanțiale facilităților noastre, am introdus tehnologii de ultimă oră şi am îmbunătățit serviciile pentru a ne asigura că fiecare pasager se bucură de o călătorie cât mai plăcută.

Astfel, mulțumim tuturor pasagerilor care au ales ca punct de plecare sau sosire Aeroportul Cluj făcând posibilă această aniversare și dorim să vă asigurăm că vom continua să oferim cât mai multe opțiuni de călătorie pasagerilor noştri, care să fie apreciate de către toate segmentele de trafic, respectiv trafic business, etnic sau turistic”, a transmis Directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.

Compania aeriană Hisky, în top trei operatori pe Aeroportul Cluj

Aniversarea atingerii pragului de 1 milion de pasageri este un eveniment al Aeroportului Internațional Cluj celebrat în fiecare primăvară, iar anul acesta pasagerul cu numărul 1.000.000 a fost înregistrat pe zborul charter Antalya – Cluj al companiei aeriene HiSky.

„Aeroportul Internațional Avram lancu Cluj a fost prima bază operațională HiSky din România, iar în 2023 a sărbătorit atingerea pragului de un milion de pasageri, cu o cursă care a aterizat tot aici.

Sosirea pasagerului cu numărul 1 milion din 2024 tot cu compania aeriană HiSky este încă o dovadă a faptului că acest parteneriat este unul care performează şi împreună reuşim să oferim locuitorilor regiunii cele mai bune condiții și opțiuni de călătorie.

HiSky a fost, anul trecut, în top trei operatori aerieni, după numărul de pasageri transportați, iar datele de până la acest moment ne arată că acest succes se va repeta și în 2024”, a declarat Iulian Scorpan, Director General HiSky.

Antalya, cea mai atractivă destinație charter

La nivelul anului 2023, pe Aeroportul Internațional Avram lancu Cluj, destinația charter Antalya a ocupat locul I în topul destinațiilor charter, cu un total de peste 75.000 pasageri.

HiSky este o companie aeriană care operează zboruri de pasageri regulate şi în regim charter cu plecare din România şi Republica Moldova, către peste 20 de destinații interne şi internaționale.

„Angajamentul nostru față de crearea conectivității regiunii, bazat pe profesionalism și excelență a fost un factor important în susținerea acestei realizări.

Îmi exprim sincera recunoștință față de pasagerii noştri, a căror încredere și alegere au fost esențiale în atingerea acestui prag de pasageri, devenit deja un simbol aniversar pentru aeroport.

Alegerea de a zbura de pe Aeroportul International Cluj este cel mal mare compliment pe care îl putem primi şi vă asigurăm că depunem eforturi pentru îmbunătățirea experienței pasagerilor și serviciilor la aeroport prin lucrările la extinderea noului Terminal de Plecări”, a precizat cu ocazia acestui eveniment Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax