EVENIMENT
PSD promite vouchere de alimente pentru PENSIONARI și vouchere de haine și rechizite pentru copiii din familii nevoiașe
Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunțat că săptămâna viitoare va fi prezentat „pachetul economic” care va cuprinde vouchere pentru alimente destinate pensionarilor cu venituri până în 1.500 de lei şi vouchere de „sub 50 de euro” pentru copiii care provin din familii care nu au venituri suficiente pentru rechizite şi îmbrăcăminte, inclusiv pentru persoanele cu handicap şi familiile monoparentale.
Ciolacu nu a precizat valoarea voucherelor pentru pensionari, dar a spus că se vor acorda la fiecare două luni.
Citește și Ce categorii de români vor beneficia de vouchere de 250 de lei de la Guvern. Detalii importante despre tichetele sociale
Totodată, preşedintele PSD a subliniat că pe acest subiect este normal să se poarte discuţii cu premierul şi că măsurile vizate vor fi „sustenabile în bugetul de stat” şi au fost discutate deja cu reprezentanţi ai Comisiei Europene.
„Noi am finalizat pachetul economic, cred că o să-l prezentăm, mai mult ca sigur, săptămâna viitoare. Este normal să am o discuţie cu primul ministru în ceea ce priveşte acest pachet şi am făcut tot impactul financiar cu miniştrii de resort şi am calculat şi am venit cu nişte propuneri care să fie sustenabile în bugetul de stat.
Citește și Vouchere de 250 de lei, la două luni – ajutor de la stat pentru românii cu venituri reduse. Măsura ar putea fi aplicată din mai
Mai mult, am avut şi cu comisarul Economiei, domnul Gentiloni, şi o discuţie în ce priveşte portul Constanţa, dar şi aceste vouchere, să vedem cum le încadrăm să fie o sursă de la banii europeni.
Lucrul acesta s-a mai creat în Europa, deci nu este o practică singulară, însă venim cu vouchere pentru pensionarii cu venituri până în 1.500 de lei la fiecare două luni pentru alimente, fiindcă aici vedem că este o scumpire deja de aproape 20-30% şi nişte vouchere de sub 50 de euro pentru copiii care provin din familii care nu au venituri suficiente pentru rechizite şi îmbrăcăminte, inclusiv pentru persoanele cu handicap şi familiile monoparentale”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Vezi și Pensii 2022: Explicații legate de noua formulă de calcul a pensiilor. Contradicții legate de perioada minimă de contributivitate
El a adăugat că pentru discutarea acestor măsuri se aşteaptă şi reîntoarcerea în ţară a liderului PNL, Florin Cîţu, din „misiunea istorică” din SUA.
”Cred că miercuri o să revină în România. Noi am venit totuşi cu o propunere sustenabilă şi discutată deja cu reprezentanţii Comisiei Europene”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







tudy
martie 30, 2022 la 9:10 am
Sunteti pe topogan..nesimtitilor ca va-ti asociat cu PNL….unde sunt reducerile la carburant???la alimente???PROMISE???DECE A-TI SCAZUT PENSIILE MILITARE IN PRAG DE RAZBOI SI A-TI MARIT PENSIILE MAGISTRATILOR CU 10%(exact atat a-ti scazut in sondaje dupa toate aceste mizerii facute militarilor)CHAIAR NU VA ESTE RUSINE….SUNTETI LA CIOLAN SI ACUM NU MAI CONRTTEAZA..DEMAGOGI IPOCRITI SI MINCINOSI