Connect with us

CULTURA

Profesorul și medicul Dorin Dumitru Borzea a fost omagiat de UMF Cluj prin acordarea Medaliei „Iuliu Hațieganu”

Publicat


Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca îl omagiază astăzi pe domnul profesor doctor Dorin Dumitru Borzea, una dintre personalităţile de seamă ale Școlii de stomatologie clujene, prin conferirea Medaliei „Iuliu Hațieganu”, pentru contribuţiile remarcabile la dezvoltarea și la prestigiul învăţământului stomatologic universitar clujean și românesc.

Decan al Facultății de Stomatologie între anii 1991-2000, preşedinte al Consiliului Județean al Colegiului Medicilor Dentiști (2004-2007), şef al Catedrei de Propedeutică dentară până la pensionarea domniei sale, în anul 2005, domnul prof. dr. Dorin Borzea a fost un creator de Școală,  formator a numeroase generaţii de studenţi, care îi poartă respectul şi îl întâlnesc cu bucurie după ani.

Ceremonia de decernare a Medaliei „Iuliu Hațieganu”, pentru contribuţiile remarcabile la dezvoltarea și la prestigiul învăţământului stomatologic universitar clujean și românesc, a avut loc astăzi, 3 iulie 2020, în amfiteatrul Ion Aleman al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru restrâns, ceremonia fiind prezidată de decanul Facultății de Medicină Dentară conf. dr. Cristian Dinu, de doamna prof. dr. Mihaela Băciuț – prorector ştiinţific și de doamna prof. dr. Diana Dudea – director departament Protetică şi materiale dentare.

„A fost o zi deosebită, plină de emoții. Doresc să adresez cele mai sincere și calde mulțumiri Senatului și doamnei rector, prof. dr. Anca Buzoianu. Sunt fericit că am primit această deosebită onoare, le mulțumesc membrilor Consiliului Facultății de Medicină Dentară, domnului decan Cristian Dinu, doamnei prorector Mihaela Băciuț, precum și catedrei de Propedeutică dentară. Mă bucur că întreg colectivul format de mine are oameni de valoare, care se implică în continuare pentru a aduce facultatea la nivel european și mondial.”, a declarat prof. dr. Dorin Dumitru Borzea, în discursul de acceptare a distincției.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate