EVENIMENT
Prime IMPORTANTE promise la CFR Cluj pentru câștigarea Cupei României
CFR Cluj s-a îndepărtat de titlu după 1-1 cu Dinamo la București în etapa 6 din play-off-ul Superligii. Cel mai realist obiectiv pare a fi Cupa României, așa că clujenii se vor concentra pe finala contra lui Hermannstadt. Patronul Nelu Varga vrea ca jucătorii săi să fie motivați 100% pentru a pune mâna pe marele trofeu.
Cristi Balaj, președintele CFR Cluj, a avut o intervenție telefonică în direct la FANATIK SUPERLIGA, unde a explicat faptul că cei din conducerea echipei pregătesc prime importante pentru ca jucătorii să intre motivați și să aducă trofeul în Gruia.
Prime IMPORTANTE promise la CFR Cluj pentru câștigarea Cupei României
„(Prima) va fi stabilită în zilele următoare, nu înainte de meci. Trebuie să știe jucătorii din timp. Se va stabili în curând”, a spus Cristi Balaj.
Legat de semieșecul în fața lui Dinamo, Balaj a spus: „Evit să vorbesc la cald, pentru că la supărare, dezamăgire… îmi este greu să vorbesc. Se spun multe. Când intru aduc reproșuri. Când vorbesc la cald orice se poate interpreta”.
„Dacă ajunge FCSB-ul sau CFR-ul să performeze în cupele europene s-a datorat și celorlalte echipe din campionat. E de preferat să fii premiant într-o clasă de olimpici decât premiul 1 într-o clasă de repetenți!”, a concluzionat Cristi Balaj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






