ADMINISTRAȚIE
Primarul Gilăului, acuzat de nepotism pe modelul Apele Române. Gelu Topan: Unde a fost nevoie de concurs, am făcut concurs
Care sunt acuzațiile?
Tot pe rețelele de socializare au apărut acuzații legate de numirea pe postul de consilier personal al finului lui Gelu Topan, Cristian Ferencz, susținător al edilului în campania electorală și fost președinte al PDL Gilău.
Gelu Topan: Ar fi o lipsă de coerență să nu continui proiectele bune. Unde a fost nevoie de concurs, am organizat concurs
Primarul Gilăului a declarat pentru Cluj24 că va continua proiectele bune ale administrației vechi pentru că a fost consilier local și a aprobat unele dintre aceste proeicte.
”Ar fi o acțiune la nelalocul ei să opresc proiecte precum asfaltarea la Someșul Rece sau alimentarea cu gaz la Someșul Rece, mai ales că eu am fost inițiatorul acelui proeict, cu un grup de cetățeni constituiți într-o asociație. Am ajuns în faza de autorizație de construire pentru a aduce gazul la Someșul Rece și așteptăm să avem bugetul, să avem lucrarea. Mai analizăm și legislația cu privire la noi rețele de utilități, prin care cei care furnizează serviciile suportă pe costul lor prelungirile de rețele”, a spus primarul Gelu Topan.
În legătură cu numirile făcute, edilul a menționat că primarii din Cluj au obținut un punct de vedere de la Guvern, prin care se pot face aceste dispoziții.
”Inclusiv USR are la Cuzdrioara administratorul public numit prin dispoziție de primar”, mai spune Gelu Topan.
În legătură cu administratorul public al Gilăului, Vlad Ciubotaru – acesta are două facultăți: Construcții Civile și Construcții hidrotehnice, masterat în Geotehnică, iar momentan parcurge studii doctorale.
O scurtă perioadă de vreme, Gelu Topan și Vlad Ciubotaru au fost colegi la Apele Române.
”Pe Vlad Ciubotaru mm reușit să-l atragem aici din mediul privat și are depus la primărie un proiect de management. Legat de concursuri: unde a fost nevoie, cum a fost la serviciul de urbanism, am organizat concurs, iar cel care a obținut poziție lucrează deja și avem o colaborare bună. În cazuri precum cel al consilierului personal, primarul poate numi pe oricine consideră de cuviință, prin dispoziție. Și consilierul personal Cristian Ferencz vine din mediul privat”, a mai declarat primarul Gilăului, Gelu Topan, pentru Cluj24.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Lazar Vasile
martie 22, 2021 la 10:41 pm
Domnu Primar, oare nu ar trebui să vă mai gândiți asupra ,, proiectului meu ” cu gazul din Someșu Rece?. Sigur nu o fost ideea altcuiva?. Prin Someșu Rece circulă altfel zvonul. Nu ar strica un exercițiu de memorie, poate vă aduceți aminte…