ACTUALITATE
Previziuni sumbre pentru Statele Unite și Marea Britanie! Sute de mii de morți din cauza Coronavirusului

Coronavirusul poate provoca 250.000 de decese în Marea Britanie şi 1,2 milioane în SUA în lipsa înăspririi măsurilor, reiese dintr-un raport al Imperial College London.
Circa 250.000 de oameni vor muri în Marea Britanie din cauza epidemiei de Coronavirus dacă nu vor fi adoptate măsuri mai dure pentru protejarea populaţiei, au avertizat mai mulţi oameni de ştiinţă.
Imperial College London a atras atenţia că, în ciuda planurilor de „distanţare socială” stabilite de Guvern, sistemul sanitar va fi „copleşit”.
În cel mai recent raport al său, echipa de la Imperial College London a indicat că singura „strategie viabilă „este o politică de „suprimare” în stil chinezesc, ce presupune distanţarea socială la nivelul întregii populaţii”.
Specialiştii au adăugat că astfel de măsuri ar trebui menţinute chiar şi 18 luni sau mai mult, până când un vaccin eficient va deveni disponibil.
Avertizarea a venit după ce Boris Johnson a prezentat măsuri fără precedent pe timp de pace, în încercarea de a se controla răspândirea COVID-19.
Noile măsuri au fost anunţate în contextul în care bilanţul deceselor cauzate de Coronavirus în Marea Britanie a ajuns la 35.
Guvernul de la Londra le-a cerut luni britanicilor să evite orice „contact social” şi deplasare „neesenţială” în favoarea telemuncii şi să înceteze să frecventeze baruri şi teatre pentru a evita propagarea noului Coronavirus. Boris Johnson a apreciat în acelaşi timp că, în acest moment, Guvernul nu consideră necesar să închidă şcolile, adăugând că această decizie ar putea fi revizuită. De asemenea, el a anunţat că ar fi „necesar să se asigure ca persoanele cu sănătatea cea mai fragilă să fie protejate pe scară largă de orice contact social timp de 12 săptămâni”.
Boris Johnson a fost criticat anterior pentru slaba reacţie a guvernului său faţă de pandemia declanşată de noul coronavirus.
Cu toate acestea, raportul Imperial College London a avertizat că şi în condiţiile unor restricţii dramatice impuse asupra vieţii normale, capacitatea sistemelor sanitare din Marea Britanie şi SUA – care adoptă măsuri similare – va fi probabil „depăşită”.
„În condiţiile celei mai eficiente strategii de atenuare a răspândirii virusului examinată, care conduce la o epidemie unică, relativ scurtă (izolarea cazurilor, carantina în gospodărie şi distanţare socială a persoanelor în vârstă), limitele maxime de locurilor atât în saloane cât şi ale UTI (unitatea de terapie intensivă) ar fi depăşite de cel puţin opt ori în cadrul scenariului mai optimist”, se arată în raport.
„În plus, chiar dacă toţi pacienţii ar putea fi trataţi, prevedem că numărul deceselor în Marea Britanie ar fi de ordinul a 250.000 şi de 1,1 până la 1,2 milioane în Statele Unite”, au notat specialiştii.
Conform raportului, nu există altă alternativă decât adoptarea unei politici de „suprimare” totală care implică distanţarea socială a întregii populaţii, izolarea la domiciliu a cazurilor şi carantina în gospodării a membrilor familiilor acestora. Chiar şi atunci, se arată în raport, nu este „deloc sigur” că strategia va reuşi pe termen lung.
„Efectele sociale şi economice ale măsurilor necesare pentru atingerea acestui scop vor fi profunde”, au notat experţii.
„Nu a mai fost niciodată încercată anterior o intervenţie de sănătate publică cu astfel de efecte perturbatoare asupra societăţii pe o durată atât de lungă de timp. Modul în care vor răspunde populaţiile şi societăţile rămâne incert”, precizează raportul.
Ca răspuns, un purtător de cuvânt al Guvernului a declarat că recomandările formulate de Grupul ştiinţific consultativ pentru situaţii de urgenţă (Sage) sunt în conformitate cu „cele mai bune dovezi actuale”.
„Este o situaţie care evoluează foarte rapid. Pentru a oferi cele mai robuste sfaturi ştiinţifice, Sage ia în calcul o serie de dovezi şi puncte de vedere în formularea recomandărilor”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Press Association.
Imperial College London precizează în raport că a ajuns la concluziile formulate în ultimele zile, pe baza experienţei din Italia şi Marea Britanie.
Potrivit unor documente dezvăluite luni de The Guardian, serviciile de sănătate britanice estimează că până la 80% dintre britanici ar putea fi infectaţi, conducând la aproape opt milioane de spitalizări şi că epidemia ar putea dura un an. Aceste documente „reflectă scenariul cel mai grav şi n-aş vrea să spun că la acesta ne aşteptăm”, a reacţionat un purtător de cuvânt al Guvernului.
Un articol de Dana Purgaru – Agerpress
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
BREAKING NEWS. Papa Francisc, liderul Bisericii Romano – Catolice, a murit în a doua zi de Paști

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit.
Anunțul a fost făcut, luni, de Vatican, într-o declarație video.
Papa Francisc avea 88 de ani și a supraviețuit recent unei crize grave de pneumonie dublă.
Papa Francisc a murit
Cardinalul Kevin Farrell, Camerlengo al Camerei Apostolice, a anunțat de la Casa Santa Marta moartea Papei Francisc prin următoarele cuvinte:
„Preaiubiți frați și surori, cu profundă durere trebuie să anunț moartea Sfântului nostru Părinte Francisc. În această dimineață, la ora 7:35, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și a Bisericii Sale. Ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, în special în favoarea celor mai săraci și marginalizați. Cu o imensă recunoștință pentru exemplul său de adevărat discipol al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii milostive infinite a Dumnezeului Unic și Treimic”, potrivit Vatican News.
În ultimele zile, Suveranul Pontif i-a primit pe Regele Charles al Marii Britanii și Irlandei de Nord și pe Regina Camilla, dar a a vut o întrevedere și cu vicepreședintele SUA JD Vance.
Papa Francisc și-a dedicat o mare parte din pontificat apelurilor pentru pace, iar mesajul său din acest an, rostit în Duminica Paștelui, nu a făcut excepție. În cadrul binecuvântării Urbi et Orbi – „către oraș și către lume” – Suveranul Pontif a transmis un îndemn profund de speranță și credință.
De pe loggia Bazilicii Sfântul Petru, Papa, aflat încă în proces de recuperare după pneumonia bilaterală, a salutat mulțimea adunată în Piața Sfântul Petru.

Dacă vreți să faceți o plimbare înmiresmată în a doua zi de Paști, Grădina Botanică din Cluj e deschisă și își așteaptă vizitatorii cu un adevărat spectacol floral.
Odată cu venirea căldurii, lalelele pestrițe imperiale (Fritillaria), dar și cele din colecțiile clasice de lalele (Tulipa), au început să înflorească spectaculos, chiar înainte de sărbători.
Spectacolul naturii la Grădina Botanică din Cluj-Napoca
Sigur, lalelele nu sunt singurele atracții – numeroase alte specii botanice se află acum în plină floare, oferind o experiență vizuală deosebită
Grădina Botanică este deschisă după următorul program:
• Program zilnic: 09:00 – 19:00
• Program vizitare sere mari: 09:00 – 18:00
• Ultimele bilete pentru sere: până la ora 17:15
• Ultima intrare în sere: ora 17:45
• Biletele de acces în Grădină pot fi achiziționate până la maximum o oră înainte de închidere.
Foto: Grădina Botanică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii clujeni că începând cu data de 17 aprilie, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate penru campania din 2025.
Astfel, adeverințele sunt eliberate pentru sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS), măsura 10 – Agro-mediu şi climă, măsura 11 – Agricultură ecologică, DR-01 – Agro-mediu și climă pe pajiști permanente, DR-02 – Agro-mediu și climă pe terenuri arabile, DR-04 – Agricultură ecologică – conversie, DR-05 – Agricultură ecologică – menținerea certificării, DR-09 – Zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană (ANC_ZM), DR – 10 – zone afectate de constrângeri naturale semnificative și DR-11 – Zone afectate de constrângeri naturale specifice.
Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea de plată pentru anul 2025, solicitând finanțare pentru măsurile și intervențiile indicate mai sus.
Suprafața determinată la plată
Prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru intervențiile și măsurile care fac obiectul convenției încheiate cu instituțiile bancare și nebancare, că s-a efectuat controlul administrativ sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația AGI online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii de plată a beneficiarului referitor la eligibilitatea pentru intervențiile și măsurile implementate de APIA prevăzute în Convenție.
Totodată, adeverința eliberată certifică faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.
Valoarea creditului poate fi de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
Cerere online
”Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.
În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.
Pentru facilitarea comunicării, protejarea mediului și reducerea încărcării administrative, fermierii pot solicita eliberarea adeverințelor prin transmiterea unei cereri prin mijloace electronice către Centrele APIA.
Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale”, arată APIA.
CULTURA
A doua zi de Paște: obiceiuri, tradiții și superstiții. De ce ouăle se ciocnesc diferit față de prima zi

În unele regiuni ale țării, tradiția „udatului fetelor” încă se mai păstrează în a doua zi de Paște, iar un alt obicei specific acestei zile este modul diferit în care se ciocnesc ouăle: „cap cu dos”.
Deși mai puțin cunoscute, obiceiurile din a doua zi de Paște fac parte dintr-un set mai larg de tradiții pascale, păstrate din generație în generație.
Ciocnitul ouălor invers
Una dintre ele este modul cum trebuie ciocnite ouăle în fiecare dintre cele trei zile de Paște. Astfel, dacă în prima zi (duminica Paștelui) se ciocnesc ouăle doar „cap cu cap”, în a doua zi (luni) se permite ciocnirea „cap cu dos”, iar în următoarele zile chiar „dos cu dos”.
Tot în a doua zi de Paște, există obiceiul ca finii să își viziteze nașii, aducându-le colaci, pască și ouă roșii. De asemenea, copiii merg în vizită la părinți, marcând astfel legătura strânsă dintre generații.
Ce nu e bine să faci în a doua zi de Paște
Tradiția populară menționează și o serie de interdicții valabile în prima zi de Paște. Nu era voie să se iasă din sat, nu se mătura în casă, nu se gătea, iar masa festivă trebuia să rămână așezată timp de trei zile, ca simbol al bucuriei continue a Învierii.
Stropitul, un obicei încă păstrat în Ardeal
Un alt obicei cunoscut este cel al stropitului cu apă. Acesta amintește de o legendă conform căreia o fată de evreu ar fi leșinat la aflarea veștii Învierii lui Iisus, iar pentru a fi readusă la viață, a fost stropită cu apă. Lunea, în mod tradițional, băieții stropeau fetele din sat, iar marțea, rolurile se inversau – fetele îi stropeau pe băieți. Acest ritual s-a păstrat în unele locuri, sub o formă modernizată: vizitatorii își stropesc rudele și prietenii cu parfum, în semn de urare și respect.
Tot în credința populară se spune că în a doua zi de Paște se deschid porțile iertării și ale Raiului. Se crede că persoanele care mor în această zi sunt scutite de Judecata de Apoi și intră direct în Împărăția Cerurilor.