ACTUALITATE
PREMIILE „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”, acordate la Cluj-Napoca, au ajuns la ediția a IX-a
Primăria Cluj-Napoca, împreună cu Prof. dr. Rada Mihalcea, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca și profesor la Universitatea Michigan, organizează cea de-a IX-a ediție a concursului anual Premiile „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”.
„Aceste premii anuale, inițiate în anul 2015, recunosc tinerii cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate și societății.
Concursul este organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Prof. Dr. Rada Mihalcea (cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca începând cu anul 2014, profesoară la Universitatea Michigan).
Câștigătorii acestei ediții a concursului vor primi premii în bani (Locul I 3.000 $, Locul II 2.000 $ și Locul III 1.000 $), mențiuni speciale precum și diplome de merit. Acestea vor fi înmânate în cadrul unei festivități organizate de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Prof. Dr. Rada Mihalcea.
Premiile pentru câștigătorii acestui concurs sunt asigurate de următorii sponsori: Betfair, Emerson, Terapia.
Condiții de participare:
Se califică pentru candidatura la aceste premii toți cei care lucrează în cercetare într-un domeniu de știință sau inginerie, la universități, institute de cercetare sau companii din întreaga țară. Candidații trebuie să nu depășească vârsta de 35 de ani, împliniți până la data de 31 decembrie 2023 (inclusiv).
Aplicație:
Se solicită nominalizări și autonominalizări care să conțină următoarele documente:
1. Scrisoare de nominalizare sau autonominalizare care să sublinieze meritele candidatului și să demonstreze motivul pentru care candidatul este potrivit pentru premiul “Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”.
2. Curriculum Vitae al candidatului, incluzând lista completă de publicații și aplicații de finanțare.
3. O scrisoare de recomandare.
4. O copie după cartea de identitate a candidatului.
Calendarul desfășurării concursului pentru anul 2023:
Materialele trebuie trimise în format electronic la adresa de e-mail tineri.cercetatori.stiinta.ing@gmail.com. până la data de 2 iunie 2023. Scrisoarea de recomandare trebuie trimisă direct de către referenți la aceeași adresă de e-mail tot până la data de 2 iunie 2023. Aplicațiile primite după această dată nu vor fi luate în considerare.
Nominalizările vor fi evaluate de o comisie formată din cercetători din domeniul științei și ingineriei, prezidată de Prof. Dr. Rada Mihalcea (University of Michigan).
Câștigătorii concursului vor fi anunțați la data de 3 iulie 2023, iar premiile vor fi înmânate în cadrul unei festivități organizate de Primăria municipiului Cluj-Napoca.
Pentru orice întrebări referitoare la acest concurs, puteți scrie la adresa tineri.cercetatori.stiinta.ing@gmail.com”, a comunicat Primăria Cluj.
Foto: Primăria Cluj-Napoca
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
CULTURA
Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Vovidenia. Cum se “citea” vremea în satele clujene în “prima zi de iarnă”
Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Vovidenia, marcată anual în calendar pe 21 noiembrie, este prima mare sărbătoare după Lăsatul Secului Crăciunului.
Sărbătoarea, care este celebrată în Postul Crăciunului, este considerată și prima zi de iarnă.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Vovidenia
În tradițiile populare românești, ajunul acestei sărbători este perceput ca un „timp sacru”, când, la fel ca la alte mari sărbători de peste an, se credea că se deschid cerurile, iar cei buni îl pot vedea pe Dumnezeu, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.
Se crede că în pragul Vovideniei se aude toaca din cer.
Prima zi de iarnă. Practici care arătau cum va fi vremea în anul următor
În multe zone ale țării, sărbătoarea este considerată „prima zi de iarnă”.
Astfel, în această zi existau diferite practici care puteau să arate cum va fi vremea în anul următor.
“Dacă sărbătoarea cade într-o zi cu soare, luminoasă, vara va fi secetoasă, iar daca va fi brumă și promoroacă, anul care vine va fi bun pentru recolte și pentru sănătate”, arată specialiștii clujeni.
Dacă ninge la Vovidenie, va fi iarnă grea.
Tradiții și obiceiuri în satele clujene
Specialiștii clujeni de la CJCPCT arată că, în această zi se dădea de pomană apă și lumânări, pentru a fi luminată calea morților în Cealaltă Lume, crezându-se că “lumina de veci” nu se va stinge niciodată.
Totodată, în satele românești exista un obicei în această zi de a duce la biserică și a sfinți un fuior de cânepă cu care, în timpul anului, erau șterși la ochi cei bolnavi.
Icoana „Intrarea Fecioarei în Biserică” păzește casa de tot răul
De asemenea, nu era casă de creștin în care să nu fie prezentă icoana „Intrarea Fecioarei în Biserică”, pictată pe lemn sau sticlă.
“Se credea că această icoană păzește casa de tot răul, ajută la prosperitatea familiei și a neamului”, arată etnologul Maria Bocșe în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – Sărbători, credințe, rituri, mituri”, apărut cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
FOTO: „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”- icoană pe sticlă, autor călugărul iconar Ilarion Mureșan de la Mănăstirea clujeană Nicula
ECONOMIE
La sfârșitul lunii noiembrie va fi lansat Patronatul Societăților din Construcții, Filiala Transilvania
Evenimentul va avea loc în data de 28 noiembrie și va marca o etapă importantă în creșterea reprezentativității asociației în zona de centru și nord.
Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Transilvania este o subdiviziune care se ocupă de specificul pieței și al regiunii Transilvania, care include județele din centrul și nordul țării și reprezintă interesele angajatorilor din domeniul construcțiilor din zona Transilvaniei, unii dintre cei mai importanți actori din industria construcțiilor la nivel regional.
”Împreună pentru protejarea valorilor breslei”
PSC a luat ființă din necesitatea de asociere a companiilor care activează în domeniul construcțiilor și din dorința de a colabora mai bine pentru a asigura un mediu de afaceri sănătos. Patronatul se dorește a fi reprezentativ în domeniu, atât în interiorul României cât și în afara granițelor țării, fiind promotor activ pentru protejarea valorilor acestui domeniu.
La sfârșitul lunii noiembrie va fi lansat Patronatul Societăților din Construcții, Filiala Transilvania
Motto-ul PSC este “Împreună pentru protejarea valorilor breslei” și reprezintă direcția în care ne dorim să mergem în continuare, a declarat președintele Alexandra Stoica. De asemenea, exprimă spiritul organizației și felul în care interacționăm cu membrii, autoritățile, media sau alte organizații”, a mai adăugat Stoica.
Patronatul Societăților din Construcții – PSC este membru fondator al Federației Patronatelor Societăților din Construcții – FPSC, singura federație reprezentativă la nivel de Sector de activitate, în domeniul Construcțiilor civile și industriale.
Un accident de circulație a avut loc, în jurul orel 21.00, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.
O femeie care a vrut să treacă strada pe culoarea roșie a semaforului a fost lovită de o mașină.
Accident pe strada Aurel Vlaicu. Femeie lovită de o mașină
Din primele verificări ale polițiștilor a reieșit că o femeie, de 64 de ani, din Cluj-Napoca, s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile pe culoarea roșie a semaforului destinat pietonilor.
În aceste condiții, aceasta ar fi fost accidentată de un autoturism care se punea în mișcare de pe loc, condus de un bărbat, de 32 de ani, din Cluj-Napoca.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Foto: Arhivă
EVENIMENT
Descoperire importantă în lupta împotriva TUBERCULOZEI. Câte cazuri au fost depistate în Cluj de la începutul anului
Tuberculoza a devenit în 2024 cea mai răspândită boală infecțioasă din lume, depășind COVID-19. Cercetătorii Universității din Otago au făcut o descoperire importantă în lupta împotriva tuberculozei. Aceștia au identificat vulnerabilitatea ascunsă a bacteriei care provoacă această boală.
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă tehnologie care le-a permis să găsească „călcâiul lui Ahile” al bacteriei Mycobacterium tuberculosis, chiar și în cazul tulpinilor care au devenit rezistente la tratamentele obișnuite. Mai mult, ei au reușit să identifice medicamente care pot ataca exact acest punct slab.
Descoperire importantă în lupta împotriva TUBERCULOZEI. Câte cazuri au fost depistate în Cluj de la începutul anului
„Este o descoperire crucială în contextul în care infecțiile rezistente la medicamente reprezintă o amenințare majoră pentru sănătatea publică”, explică dr. Matthew McNeil, coordonatorul studiului.
„În prezent, opțiunile de tratament sunt foarte limitate pentru pacienții infectați cu astfel de bacterii rezistente”.
Cercetătorii sunt optimiști că noua metodă ar putea fi folosită nu doar pentru tuberculoză, ci și pentru alte boli infecțioase care au devenit rezistente la antibiotice.
„Dacă gândim diferit când vine vorba de dezvoltarea noilor medicamente, putem găsi soluții viabile pentru a opri această problemă”, subliniază dr. McNeil.
Studiul a fost publicat în revista Nature Communications.
Care e situația la Cluj
„Până în trimestrul 3 din 2024 inclusiv, numărul cazurilor noi și recidive de tuberculoză înregistrate în jud. Cluj a fost de 109, comparativ cu anul 2023 când numărul cazurilor a fost 170, această cifră cuprinzând și trimestrul 4 din 2023”, a precizat pentru Cluj24 Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj.