Connect with us

EVENIMENT

Pedofilii de la un mall din Cluj, trimiși în judecată. Cum racolau minorii

Publicat


Prin rechizitoriul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca nr. 2660/P/2020 din data de 04.08.2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.Z. şi I.I. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale.

Procurorii au reținut că în perioada 2018 – 2020, inculpatul C.Z. a urmărit racolarea a şase persoane vătămate minore, în vederea satisfacerii propriilor nevoi sexuale.

Racolarea era oarecum facilă pentru inculpat, având în vedere faptul că avea ca țintă minori cu vârste între 9 și 12 ani, incapabile să își exprime consimțământul pentru astfel de acte, care erau vulnerabile și ușor de convins sub promisiunea de bani sau diverse bunuri.

Astfel, în perioada amintită, atât în zona unor scări de acces din incinta unui complex comercial de pe raza mun. Cluj – Napoca, cât și la locuința acestuia, inculpatul C.Z. a exercitat acte de agresiune sexuală cu privire la persoanele vătămate minore, în condiţiile în care, în prealabil, inculpatul le prezenta minorilor materiale video cu caracter pornografic, pentru a le indica modalitatea în care aceştia urmau să efectueze actele de natură sexuală.

Racolau minori din 2018

Activitatea infracţională a inculpatului C.Z. a început în cursul anului 2018, iar ulterior, prin intermediul primei sale victime a reuşit să racoleze şi alte persoane vătămate minore.

Se impune precizarea că inculpatul C.Z. ara angajat la o societate  comercială şi avea ca atribuţii de serviciu colectarea coşurilor de cumpărături din zona complexului comercial, astfel că aşa a reuşit să intre în legătură cu unele din persoanele vătămate minore, care participau la această activitate pentru a aduna monedele de 50 de bani lăsate în coşurile abandonate.

Întâlnirile ulterioare între inculpatul C.Z. şi persoanele vătămate minore au avut loc în proximitatea centrului comercial, în zona special amenajată pentru luarea mesei (zona „food court”) şi în spaţiul de joacă destinat copiilor din incinta centrului comercial, dar şi la locuinţa acestui inculpat.

În continuare, în cursul anului 2020, inculpatul C.Z. l-a cunoscut pe inculpatul I.I., iar cei doi au devenit colegi de muncă, astfel că în aceste împrejurări a debutat şi activitatea infracţională a inculpatului I.I.

Materiale video cu caracter pornografic

Din probele administrate s-a stabilit că în perioada februarie – mai 2020, în mod repetat, profitând de incapacitatea uneia din persoanele vătămate minore în vârstă de 11 ani de a-şi exprima voinţa, prin prisma vârstei,  inculpatul I.I. a comis acte de natură sexuală asupra acestuia, precum și acte sexuale de natură anală și orală, în timp ce se aflau în zona scărilor de serviciu din incinta unui complex comercial de pe raza mun. Cluj – Napoca, în imobilul unde locuia inculpatul, precum și în locuința tatălui inculpatului, situată într-un alt judeţ.

De asemenea,  în perioada februarie-mai 2020, inculpatul I.I. a pus în repetate rânduri la dispoziția acestei persoane vătămate materiale video cu caracter pornografic.

S-a mai stabilit că la data de 17 mai 2020, în timp ce se aflau la locuinţa tatălui inculpatului I.I., acest inculpat a exercitat acte de agresiune sexuală asupra uneia din persoanele vătămate, în vârstă de 9 ani.

Ce infracțiuni au săvârșit pedofilii?

În consecinţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.Z., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată, tentativă la agresiune sexuală în formă continuată, coruperea sexuală a minorilor

De asemenea, prin acelaşi act de sesizare a instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.I., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor agresiune sexuală în formă continuată, viol în formă continuată, coruperea sexuală a minorilor în formă continuată.

Pe de altă parte, în acelaşi dosar a fost cercetat şi inculpatul S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor, constând în aceea că în primăvara anului 2020, fără a se putea stabili cu exactitate data, acest inculpat a arătat unei persoane vătămate minore în vârstă de 11 ani o fotografie cu o persoană de sex feminin dezbrăcată de pe telefonul mobil.

La anchetă au participat și polițiști de la Investigații Criminale

Raportat la conţinutul concret al infracţiunii, la modul şi mijloacele de săvârşire, la scopul urmărit şi la împrejurările concrete de săvârşire, prezentarea unui singur material cu caracter pornografic, tip fotografie, la urmările produse, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei şi cu luarea în considerare a tuturor criteriilor reglementate în cuprinsul art. 318 C.pr.pen., în cauză s-a dispus soluţia renunţării la urmărire penală cu privire la acest inculpat.

În fine, în cauză s-a mai procedat la disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor faţă de alte trei persoane care la acest moment procesual au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea unei infracţiuni de coruperea sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. 3 C.pen..

Dosarul de urmărire penală a fost instrumentat de organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, sub coordonarea procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca.

A.P.

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Prima barză a ajuns vineri în cuibul din satul Vlaha (Cluj). În zilele următoare este așteptată și perechea

Publicat

De

barză

Prima barză a ajuns vineri în cuibul din satul clujean Vlaha, în zilele următoare fiind așteptată și perechea, arată imaginile surprinse de camera web care supraveghează cuibul, instalată în cadrul proiectului Clujbird.

Reprezentanții acestuia au declarat pentru Cluj24 că încă nu știu dacă este vorba despre barza Leske sau despre bărzoiul Miska, cuplul care vine de câțiva ani la Vlaha din Africa și unde vor depune ouă și vor aduce pe lume pui.

Anul trecut prima barză a ajuns în 18 martie, iar ”familia”, completată cu 4 pui, a plecat înapoi spre Africa la sfârșitul lunii iulie-începutul lunii august.

Cuibul de barza albă dotat cu cameră web se află în satul Vlaha (județul Cluj), pe o stradă lăturalnică. Amplasat pe un stâlp electric, cuibul este înălțat pe un suport pentru a împiedica coliziunea puilor cu sârmele aflate sub tensiune. În localitate au mai fost cuiburi de berze și în trecut.

În locul acesta, primul cuib a fost construit în anul 1998. Camera transmite în direct începând din 23 martie 2017

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Proclamarea locală a CANONIZĂRII Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj și hramul Mitropoliei Clujului

Publicat

catedrala

Anul acesta, Biserica Ortodoxă Română aniversează 140 de ani de la dobândirea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie, fapt pentru care anul 2025 a fost declarat Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. În acest context, au fost canonizați 16 sfinți români, care au trăit în secolul al XX-lea, incluzând preoți, monahi și mărturisitori din diverse regiuni istorice ale României și din Basarabia.

„Ceremonia de proclamare generală a canonizării celor 16 sfinți români a avut loc marți, 4 februarie, la Catedrala Patriarhală, și a coincis cu aniversarea propriu-zisă a 100 de ani de la adoptarea deciziei Sfântului Sinod de ridicare a Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.

Proclamarea locală a CANONIZĂRII Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj și hramul Mitropoliei Clujului

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj va avea loc marți, 25 martie 2025, de Praznicul Bunei Vestiri, când se împlinesc 19 ani de existență a Mitropoliei Clujului.

liviu-galaction

Astfel, începând cu ora 9.30, un sobor de 10 ierarhi, format din: IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS IOSIF, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, PS IUSTIN, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, PS NICODIM, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS TIMOTEI, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, PS MACARIE, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, PS BENEDICT BISTRIȚEANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS TIMOTEI SĂTMĂREANUL, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, și PS TEOFIL DE IBERIA, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va săvârşi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezenţa credincioşilor, a personalităţilor din lumea culturală şi academică, dar şi a reprezentanţilor autorităţilor civile şi militare din întreaga mitropolie.

*

La data de 25 martie 2006, la praznicul Bunei Vestiri, avea loc proclamarea solemnă a Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Evenimentul nașterii noii mitropolii transilvănene este ancorat în viziunea și voința istorică exprimată de Sfântul Andrei Șaguna, de Octavian Goga sau de Patriarhul Miron Cristea. De asemenea, ziua de 25 martie a devenit, prin actul providențial al reînfiinţării Mitropoliei Clujului, o sărbătoare pentru întreaga Transilvanie, ea marcând momentul întronizării primului Mitropolit, Bartolomeu Anania, iar după 5 ani a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Clujului.

Citește mai departe

EDUCATIE

VIDEO. Profesor din Huedin, reținut pentru hărțuire SEXUALĂ a elevelor

Publicat

Profesor din Huedin reținut pentru hărțuire sexuală

Un profesor de biologie de la Liceul Teoretic „Octavian Goga” din Huedin a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Sorin Brăileanu, în vârstă de 50 de ani, e acuzat de hărțuire sexuală a elevelor.

Acesta a fost ridicat din școală joi și dus la audieri, la Poliția Huedin. După prezentarea probelor de la dosar, a fost emisă pe numele lui o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Profesor din Huedin, reținut pentru hărțuire SEXUALĂ a elevelor

Brăileanu este profesor la „Octavian Goga” din toamna anului 2024.

Ce spune Inspectoratul Școlar Județean Cluj

„La nivelul conducerii unității de învățământ preuniversitar au fost demarate procedurile specifice, în contextul sesizărilor pe care le-a primit directorul Liceului Teoretic ,,Octavian Goga” Huedin, cu privire la abaterile comportamentale ale cadrului didactic, în relația cu elevii clasei, fiind anterior atenționat asupra consecințelor unui comportament nepotrivit în relația cu elevii.

Reținerea profesorului s-a produs în baza rechizitoriului întocmit de instituțiile abilitate.

Conform prevederilor art. 50 lit. g) din Codul muncii, în situația în care salariatul unei unități școlare este arestat preventiv, contractul individual de muncă se suspendă de drept.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj a fost înștiințată asupra acestui demers al directorului, în aceeași zi în care s-a adresat Poliției orașului Huedin.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj dezaprobă astfel de conduite în rândul angajaților din sistemul de educație și încurajează directorii unităților de învățământ preuniversitar să aplice cu fermitate măsurile care se impun, potrivit legii”, a transmis IȘJ Cluj.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Doliu la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca. O elevă de clasa a XI-a murit de gripă

Publicat

lumanare morti pixabay

O elevă din clasa a XI-a D de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca a fost răpusă de gripă. Vestea sfâșietoare a îndoliat întreaga comunitate a liceului.

Tristețe fără margini la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca. O elevă din clasa a XI-a D și-a pierdut viața în urma unor complicații cauzate de gripă.

Tânăra ar fi ajuns la Terapie Intensivă, însă starea ei s-ar fi agravat și ar fi intrat în stop cardio-respirator. Medicii nu au putut să o salveze.

Secretara liceului a confirmat pentru Cluj24 tragica veste care a zguduit întreaga comunitate școlară.

Colegiul Național „Gheorghe Șincai” este în doliu. O lumină s-a stins prea devreme, lăsând în urmă doar amintiri și un gol imens în sufletele celor care au cunoscut-o. Dumnezeu să o odihnească!

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate