Connect with us

ACTUALITATE

Patru societăți comerciale dintr-un mall din Florești au fost amendate cu 12.000 lei pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Publicat


Sub autoritatea Instituţiei Prefectului judeţului Cluj, poliţiştii clujeni, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au continuat acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zonele aglomerate, centre comerciale, spaţii de cazare, pieţe, dar şi mijloace de transport persoane.

În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost verificate peste 360 de societăţi comerciale şi obiective de interes.

De asemenea, autorităţile angrenate în cadrul activităţilor au desfăşurat o serie de instruiri şi recomandări a peste 240 de reprezentanţi din domeniul serviciilor alimentare.

În urma abaterilor constatate, în contextul Legii 55/2020 aufost aplicate 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.700 de lei.

Verificările efectuate de către poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti într-un centru comercial a condus la identificarea a 4 societăţi comerciale unde nu se respecta măsura suspendării activităţii în spaţiul închis, conform Legii 55/2020.

În baza celor constatate au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 12000 de lei.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate