Pandemia și sparanghelul

Văzând cele întâmplate zilele acestea pe aeroportul din Cluj, în plină pandemie și sub incidența restricțiilor impuse de situația de urgență, am ajuns (pentru a câta oară?!) la convingerea că ar fi nevoie și la noi de emisiuni și cursuri de educație pentru autenticitate și adevăr, de formatori avizați de opinie (manipulatori având destui!) prin care, în lipsa unei culturi generale (solide cândva, chiar și la cetățeanul cu studii medii) societatea să poată recepta și selecta corect mesajele de zi cu zi, indiferent de sursa lor de proveniență.

Să poată recepționa corect textele și mesajele oficiale și neoficiale, chiar și pe cele tendențioase, mai ales într-o situație de urgență, cum este situația noastră acum. Poate așa ar putea înțelege de ce el, cetățeanul obișnuit, nu are voie să iasă pe stradă, să meargă la rude și la părinți, nici vorbă să iasă din țară, în timp ce mii de cetățeni pentru care țara a cheltuit enorm cu mobilizarea exemplară a forțelor vamale, de ordine și siguranță și, nu în ultimul rând, a ”forțelor” medicale, se bulucesc în autobuze și autoturisme din chiar zonele cele mai calamitate, pentru a culmina cu inundarea aeroportului Cluj, la chemarea patronilor din Vest.

O chemare cu autoritate chiar și peste pandemie. A fost suficient să se trimită aeronave în aeroporturile noastre. Măcar dacă foloseau avioanele Tarom sau Blue Air. Zic și eu, cu naivitate. Se avem și noi impresia că suntem implicați.

Câți dintre cei care stăm în case cuminți și ascultători de ordonanțe militare îi invidiază sau îi compătimesc acum pe cei pentru care au aterizat avioanele patronilor de sparanghel din Germania sau ale marilor cultivatori agricoli din Italia și Spania? Oare chiar merită invidiați? Au ei o libertate ”invizibilă” pentru noi, cetățenii comuni ai patriei? Sunt ei dovada clară că România e parte a Uniunii Europene și că, așa cum afirma Ana Blandiana, în fapt trăim, cel puțin parțial, paradoxul fragmentelor de egalitate și libertate?

Asta, pentru că, am văzut, chiar aici pe aeroportul nostru internațional cum nu au fost respectate, în plină pandemie, nici cele mai elementare reguli de distanțare socială. În numele cui și a ce? Al culesului de sparanghel în Germania, cu forța de muncă a țării noastre aflată sub stare de urgență și sub regulile stricte, de viață și de moarte, ale pandemiei?

Și aceasta, în timp ce noi avem nevoie ca de aer (și ca de sănătate acum) de forță de muncă pe care înainte o importam din China, din Filipine, din Vietnam. Forță pe care o avem acum în țară, dar pe care o pierdem cu prea mare ușurință, riscând și efectele încă neștiute ale unei pandemii ce nu și-a spus la noi ultimul cuvânt. Agențiile internaționale titrează informația în asemenea cazuri sub genericul No comment! Pentru că imaginile vorbesc de la sine.

P.S.:

Ca să dăm acestor rânduri și valențe educative și chiar gastronomice, vom preciza că sparanghelul (Asparagus officinalis) este o specie de plante erbacee cu rădăcini cărnoase, denumit și ”hrana regilor”. Are un gust fantastic (pentru oamenii cu astfel de gust!) și efecte ”nemaipomenite” asupra sănătății. Pe vremea sa, însuși regele Franței Ludovic al XIV-lea a dispus construirea de solarii speciale pentru cultivarea sparanghelului. Sparanghelul detoxifiază, are proprietăți antiîmbătrânire, protejează împotriva cancerului, previne osteoporoza, reduce riscurile bolilor de inimă și malformațiile congenitale. Este și afrodisiac. Prin urmare, și antidot împotriva angoasei pandemice. Și nu numai…

Un articol de Mircea Bertea