Connect with us

EVENIMENT

Ovidiu Cîmpean, deputat de Cluj: PNL susține ferm securitatea României și dreptul nostru de a ne apăra teritoriul

Publicat


Ovidiu Cîmpean, deputat PNL Cluj

Ovidiu Cîmpean, deputat PNL de Cluj spune că AUR, SOS și POT au demonstrat încă o dată că nu servesc interesele României, ci ale Kremlinului.

Cîmpean s-a referit la votul privind legea care permite Armatei Române să răspundă în fața incursiunilor aeriene ostile, pe care el, și colegii din PNL au votat-o joi.

Ovidiu Cîmpean: Am votat pentru întărirea apărării naționale

“În Camera Deputaților, am votat pentru întărirea apărării naționale și pentru protejarea cetățenilor români de amenințările externe. România este un stat suveran și membru NATO, iar orice încălcare a spațiului nostru aerian de către drone militare străine trebuie tratată cu fermitate.

Din păcate, partidele AUR, SOS și POT au demonstrat încă o dată că nu servesc interesele României, ci ale Kremlinului. Au votat împotriva unui cadru legal care permite Armatei Române să răspundă rapid și eficient în fața incursiunilor aeriene ostile. Este un act de iresponsabilitate care pune în pericol siguranța națională și a fiecărui român”, a declarat deputatul PNL, Ovidiu Cîmpean.

PNL rămâne consecvent în angajamentul său pro-european și pro-NATO

Deputatul clujean spune că PNL va continua să susțină măsuri care întăresc apărarea țării, alături de partenerii strategici.

“România nu va fi o pradă ușoară pentru cei care vor să destabilizeze regiunea. Așa-zisul ‘suveranism’ al unor politicieni care votează exact cum își dorește Rusia nu este decât o perdea de fum. Suveranitatea reală înseamnă protejarea granițelor noastre, securitatea cetățenilor și parteneriate solide cu lumea democratică. Să votezi împotriva capacității de APĂRARE a României înseamnă să trădezi interesele țării. Românii îi vor judeca pentru trădare pe acești falși patrioți pro-Georgescu”, a mai spus Ovidiu Cîmpean.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate