EVENIMENT
PAMFLET. Alin Tișe: „România, Republica Tăierilor”. Scrisoare de la Cluj către “amicul Ilie Bolojan”
Președintele Consiliului Județean Cluj, PNL-istul Alin Tișe, a publicat un nou pamflet pe pagina sa de Facebook. Acesta îi este adresat prim-ministrului Ilie Bolojan, căruia îi transmite că România nu se va dezvolta din “tăieri”, cu referire la măsurile de austeritate ale Executivului.
Alin Tișe spune că textul pamflet e dedicat “Republicii Tăierilor Permanente”.
„Îți scriu din perspectiva unui liberal, unul dintre ‘misoginii și labagii’ din partid”
“Ilie, dragă Ilie,
Îți scriu această scrisoare de aici, de la Cluj, și ți-o trimit la București, nu din opoziție și nici ca “să te atac”, ci din amiciția celor peste 20 de ani de când ne cunoaștem. În memoria a peste două decenii, pe când împărțeam birouri de prefecți și visuri administrative. Când eu am fost „avansat” prin schimbare politică, iar tu promovat prin rotația destinului, de către Tăriceanu.
Îți scriu cu calm, dar și cu pixul ascuțit.
Îți scriu din perspectiva unui liberal, ales direct de oameni – unul dintre “misoginii și labagii” din partid, neUSR-izat și nePSD-izat de peste două decenii, într-un județ fruntaș, de departe, în dezvoltare și proiecte”.
„Țara noastră a devenit Republica Foarfecii”
“Deși eu nu dețin adevărul absolut al soluțiilor și al măsurilor necesare, ca tine Ilie, țara noastră, privită prin prisma măsurilor pe care le văd, simt și aud public, pare că a devenit Republica Foarfecii…
În capitală s-a instalat o nouă disciplină olimpică: tăierea sincron. Se taie burse, ore, salarii, se taie posturi, se taie sporuri, se taie tot! Curând … se va tăia din oameni, nu-i așa?!, căci e mai simplu – să tai din oameni decât din sisteme.
Foarfeca manevrată cu măiestrie, funcționează cu precizie chirurgicală acolo unde rezistența e mică: la studenți, la profesori, la funcționari, persoane cu dizabilități, la cei cu diverse afecțiuni, etc. La cei care nu au consilii de administrație blindate juridic și nu conduc regii și societăți de stat falimentare. La cei care nu se ocupă de fraudă în energie, gaz și alte domenii cu monopol de stat!”
„România pare și Țara Găurilor Selective”
“Găurile negre din companiile de stat stau liniștite, protejate de legislație, consilii, sinecuri și o misterioasă imunitate la reformă.
Curios, nu?
România pare și Țara Găurilor Selective
Spui că trebuie reduse cheltuielile. Corect!
Dar unde sunt cele mai mari găuri, văzute și știute de către toată lumea?
- În companiile de stat cronic falimentare.
- În consiliile de administrație cu remunerații indecente.
- În pierderile istorice, acoperite din buget.
- În frauda din energie și gaze.
- În contracte păguboase și achiziții opace.
Acolo nu ajunge foarfeca. Acolo se poate ajunge doar cu un „proiect de țară”, asumat printr-o politică a “siguranței naționale” care să aducă plus valoare! Dar proiectul de țară pare că a fost înlocuit cu proiectul de tăiere….
Dezvoltarea nu e contabilitate de avarie. Un guvern nu poate conduce o țară ca pe o firmă în insolvență permanentă.
Nu putem reduce România la o coloană de excel cu minusuri.
România nu se dezvoltă din tăieri, ci din:
- Stoparea risipei reale,ț
- Creșterea colectării din sursele existente,
- Reforma dură a societăților de stat,
- Eliminarea fraudei structural,
- Investiții care multiplică, nu doar compensează!
Altfel, vom ajunge performanți la austeritate și restanțieri la dezvoltare”.
„Se vorbește de eficiență, dar se menține ineficiența structural”
“Dragă Ilie
Niciun prim-ministru nu deține adevărul absolut. Nici soluția perfectă. Nici monopolul competenței.
Dacă majoritatea propriului partid ridică sprâncenele, poate problema nu e doar în mintea lor.
Reforma impusă fără consens devine conflict. Iar conflictul economic devine stagnare.
Trăim într-o lume a ironiei care devine istorică:
Se taie burse, dar nu se trec cu vederea pierderile cronice.
Se reduc sporuri, dar nu se reduc consilii.
Se vorbește de eficiență, dar se menține ineficiența structurală.
E ca și cum ai încerca să salvezi o navă aruncând pasagerii peste bord, dar lăsând găurile din vas neacoperite”.
“Fără stoparea risipei structurale, orice austeritate este doar cosmetică și temporară”
Concluzii mele dure și limpezi:
• Reducerea cheltuielilor este necesară, dar prioritar acolo unde sunt pierderile sistemice, nu unde rezistența e mică.
• Creșterea veniturilor statului trebuie să vină din colectare eficientă și din eliminarea fraudei, nu doar din restrângerea cheltuielilor sociale.
• Reforma companiilor și regiilor de stat trebuie tratată ca problemă de siguranță națională.
• Fără stoparea risipei structurale, orice austeritate este doar cosmetică și temporară.
• Guvernarea prin tăieri exclusive nu produce dezvoltare, ci resentiment social.
• Un guvern trebuie să fie suportabil pentru popor. Altfel, legitimitatea se erodează mai rapid decât deficitul și dispare.
Întrebarea esențială, dragă Ilie: Dacă reformăm doar pe cei care nu se pot apăra, dar menținem privilegiile structurale intacte, pentru cine conducem această țară?
Amicul tău, Alin”, se arată în scrisoarea-pamflet.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






