OPINIE/Ioan Lumperdean: 5 mai, ziua când a murit împăratul

Acum 200 de ani trecea la cele veșnice Napoleon Bonaparte, ilustru militar, om politic, prim consul (1799-1804) și împărat al francezilor (1804-1815). În mai puțin de 20 de ani a modelat și remodelat istoria Franței și a Europei. A rămas în istorie cu realizările și nerealizările sale, cu victoriile și înfrângerile sale militare, cu proiectele și activitățile sale modernizatoare, cu tentațiile sale autoritariste și expansioniste, cu miile de morți și mutilați de-al lungul și de-a latul Europei.

Codul Napoleonian

Astăzi, în era negării populiste, a mișcările protestatare și al politically correct, faptele sale s-ar putea să fie contestate. Scoaterea lui din istorie, așa cum se spune despre Columb, George Washington, Thomas Jefferosn, Banjamin Franklin, Winston Churchill și alții nu poate fi o surpriză. Să sperăm că rațiunea va rămâne rațiune și nu va deveni excesiv de critică și violentă.

Indiferent de atitudine și acțiune, e corect să consemnăm dispariția sa la 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena, din Atlantic, unde fusese exilat de marele său rival, Imperiul Britanic, după înfrângerea de la Waterloo (18 iunie 1815). Să nu uităm că reglementările juridice care asigură astăzi multe din libertățile și activitățile noastre civile își găsesc originea în Codul napoleonian.

Parte din istoria Franţei şi a lumii

Despre Napoleon s-a scris mult și se scrie în continuare. Poate nu cu aceeași perseverență și insistență ca în secolele XIX-XX, dar revistele, cărțile și site-urile sunt încă destul de consistente despre viața și activitatea împăratului. Numai o personalitate complexă ca a sa poate întreține și multiplica mitul napoleonian. Din aceste motive, nu doresc o prezentare a biografiei sale. Oricine se poate informa, astăzi, cu rapiditate despre aceasta.

Cosemnarea poate fi benefică și reflexivă, pentru a înțelege mai bine din ceea ce a fost și cum trebuie să ne raportăm la trecut și prezent și, poate, să avem un altfel de viitor. Vrem nu vrem, Napoleon face parte din istoria Franței și a Lumii.

După anii exilului și a sechestrării corpului său pe insula Sfânta Elena, Anglia a fost de acord, după 21 de ani, cu aducerea rămășițelor sale pământești în Franța, iar Franța le-a primit cu pioșenia și aureola cuvenită. A împlinit ultima sa dorință: „Doresc ca cenușa mea să se odihnească pe malurile Senei, în mijlocul poporului francez pe care l-am iubit atât de mult”.

Astăzi, Napoleon I, împăratul francezilor, este „suveran” la Domul Invalizilor din Paris. Este suveran pentru că atunci când Franța s-a reconciliat cu împăratul ei și a cerut Angliei să accepte repatrierea corpului neînsuflețit al  lui Napoleon, poetul Lamartine a propus ca Domul Invalizilor să fie locul de veci al împăratului prin cuvintele:„Lui Napoleon, singur”!!! Era exprimată cea mai pură idee a exclusivității pentru eternitate.  Să sperăm că așa este și așa va rămâne. Am spus!!!

Prof.univ. dr. Ioan Lumperdean