ECONOMIE
OPINIE. Dragoș Damian, CEO Terapia: Economia reală e în fabrici, pe șantiere și în ferme, nu unde țin politicienii congresele
Dragoș Damian, CEO-ul companiei Terapia, subliniază că viitorul și dezvoltarea economică a României se află în fabricile de prelucrare, șantierele de construcții și fermele agricole, nu în locațiile luxoase de cinci stele unde politicienii își organizează congresele.
„Economia reală și viitorul României sunt în fabricile de prelucrare, pe șantiere de construcții si în fermele agricole, nu în locațiile de cinci stele unde își țin politicienii congresele.
E frumos în sălile de conferințe de cinci stele, scene mari numai bune de declarații pline de emoție pentru viitorul țării, scaune confortabile, aer condiționat, bufet suedez în foaier.
„Lipsesc cel puțin un milion de persoane calificate pentru munca în fabrici”
Sălile de conferința de cinci stele nu au nici o legătura cu economia reală, cu PIB-ul la care se pricep toți politicienii. Economia reală este în fabrici, pe șantiere și în ferme. Dacă politicienii vor merge acolo atunci vor afla lucruri interesante.
Că deficitul de forță de muncă este enorm, lipsesc cel puțin un milion de persoane calificate pentru munca în fabrici, șantiere și ferme – orice fabrică, șantier și fermă nou deschise trebuie să fure angajați de peste drum, nu exista școli sau facultăți care să producă absolvenți specializați sau calificați.
Că a crescut îngrijorător media de vârsta a muncitorilor, că tânăra generație fuge de munca fizică, visează doar robotizare, digitalizare și inteligență artificială, deși domeniul este în declin. Nimeni nu mai vrea să lucreze în schimburi.
„Echipamentele de tehnologie înaltă vin de la furnizori după 2-3 ani”
Că se dau aprobări de finanțare sau de construcție după ani și ani de zile și că în multe cazuri, dacă nu cunoști pe cineva, aștepți degeaba.
Că robotizarea, digitalizarea și inteligența artificială aduc puțină valoare adăugată, cel puțin deocamdată, din cauza dezindustrializării, iar echipamentele de tehnologie înaltă vin de la furnizori după 2-3 ani de zile pentru că România este la coada listei.
Că muncitorii asiatici sunt greu de adaptat din cauza diferențelor culturale, de limbă și a așteptărilor de a pleca mai departe, către vest.
Că inginerii de care este atâta nevoie în orice domeniu migrează la rândul lor către vest. Și că facultățile pregătesc in continuare cu totul alte specialități decât cele cerute de economia reală.
„Acestea sunt realitățile din fabrici, șantiere și ferme, pilonii PIB-ului”
Că tot lanțul de aprovizionare cu materii prime și materiale vine din Asia, cu întârzieri și sincope care fac economia României vulnerabilă la importul de inflație și necompetitiva în raport cu restul țărilor din uniune.
Acestea sunt realitățile din fabrici, șantiere și ferme, pilonii PIB-ului din orice țară – cu totul alte realități decât cele care se văd din confortul locațiilor de cinci stele. O singură cifră trebuie să țină minte politicienii după prânzul cu bufet suedez, când moțăie în scaunele confortabile și aerul condiționat din locațiile de cinci stele: DEFICIT DE BALANȚĂ COMERCIALĂ DE 35 MILIARDE DE EURO, 10% DIN PIB.
România nu are cum să scape de datorii dacă nu va sprijini cu adevărat fabricile de prelucrare, șantierele de construcții și fermele agricole”, a spus Dragoș Damian.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






