ADMINISTRAȚIE
OMV Petrom va amenaja spații de servicii pe Autostrada Transilvania, la Turda și Biharia
Compania OMV Petrom Marketing a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru concesionarea unor spații de servicii și parcări situate pe Autostrada Transilvania. Contractele au fost atribuite pentru perioade cuprinse între 23 și 32 de ani, a anunțat directorul CNAIR, Cristian Pistol.
Pe tronsonul Câmpia Turzii – Gilău, noile spații de servicii vor fi amplasate în zona nodului rutier Turda, pe ambele sensuri de mers. Acestea vor oferi șoferilor parcări, toalete publice cu dușuri, stații de alimentare cu carburant, spații comerciale, snack bar-uri și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
De asemenea, pe tronsonul Gilău – Borș, în zona localității Biharia, va fi amenajată o parcare securizată, destinată în special transportatorilor de marfă.
„Compania OMV PETROM MARKETING a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru contractele de concesionare a unor spații de servicii și parcări situate pe A3 și DEX Craiova-Pitești. (…)
Pe secțiunea de autostradă Câmpia Turzii – Gilău (A3), spațiile (stânga/dreapta), în zona Nodului rutier Turda, iar pe secțiunea de autostradă Gilău -Borș (A3), spațiile (stânga/dreapta) sunt amplasate în zona localității Biharia.
Principalele dotări pe care le vor oferi aceste spații concesionate sunt:
- Parcări,
- Toalete publice (inclusiv dușuri),
- Stații pentru distribuția carburanților,
- Spații comerciale,
- Snack bar,
- Stație reîncărcare vehicule electrice ușoare și grele.
Pe secțiunea Gilău -Borș a A3 va fi amenajată și o parcare securizată, în zona localității Biharia (partea stângă)”, a anunțat Cristian Pistol, directorul CNAIR.
În total, 12 spații de servicii au fost concesionate în cadrul acestui proiect, fiind poziționate pe A3 București – Ploiești, A3 Câmpia Turzii – Gilău, A3 Gilău – Borș și pe DEx12 Craiova – Pitești (Slatina).
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






