EVENIMENT
Atenție, șoferi. Posibile întreruperi la plata rovinietei și a peajului prin SMS
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că vineri, 26 septembrie 2025, în intervalul 08:00 – 16:00, emiterea rovinietelor și a peajelor prin SMS ar putea funcționa cu întreruperi de scurtă durată.
Potrivit instituției, situația este generată de lucrările de upgradare a infrastructurii de comunicații realizate împreună cu operatorii de telefonie mobilă.
Ar putea fi probleme la plata rovinietei
CNAIR reamintește utilizatorilor că:
- rovinieta poate fi cumpărată în avans, cu până la 30 de zile înainte de începerea valabilității;â
- peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a zilei următoare trecerii podurilor sau sectoarelor de drum cu taxă.
Șoferii sunt sfătuiți să își planifice din timp achiziția rovinietei și a peajului pentru a evita eventualele neplăceri cauzate de întreruperile tehnice.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






