EVENIMENT
OFICIAL: 1.111 cazuri noi de persoane infectate în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 15 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 105.298 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
84.357 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.111 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 591 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 4.236 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 14.09.2020 (10:00) – 15.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese (28 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.
49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități și pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.881. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.110.024 de teste. Dintre acestea 21.049 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.767 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.327 la cerere.
Pe teritoriul României, 10.879 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.748 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 37.014 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 5 persoane.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Un accident rutier a avut loc vineri în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, o femeie în vârstă fiind lovită de o mașină.
Din primele informații, femeia traversa strada ca pieton când a fost suprinsă de un autoturism.
Aceasta a fost transportată la spital de un echipaj de la SMURD, fiind conștientă și cooperantă.
Traficul rutier a fost blocat în zonă mai mult timp.
Polițiștii de la Rutieră încearcă să stabilească exact cauzele accidentului.
Vom reveni cu detalii.
ECONOMIE
Firmă din Cluj cu pierderi de 2 milioane de lei vrea exploatarea a 99 de milioane de tone de sare. Ce promite Avram Gal
Președintele PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, a anunțat că pregătește un proiect în domeniul sării în România, care prevede exploatarea a până la 99 milioane de tone de sare, cu un combinat estimat la o valoare totală de până la 500 milioane de euro, realizat în următorii 5 ani.
Gal, care se prezintă ca vicepreședinte al ”Saltmin”, a precizat că aceasta este o companie 100% românească care își propune să dezvolte un proiect de amploare în zona Turda – Câmpia Turzii.
”În calitate de vicepreședinte al Saltmin, am plăcerea de a anunța că, în zilele următoare, voi avea mai multe întâlniri cu fonduri de investiții din America, pentru a discuta despre oportunitățile de dezvoltare pe care le oferim. Proiectul nostru vizează exploatarea a până la 99 milioane de tone de sare, cu un combinat estimat la o valoare totală de până la 500 milioane de euro, care va fi realizat în următorii 5 ani.
Începând cu data de 1 mai, vom demara exploatarea în mina proprie, marcând astfel un pas semnificativ în implementarea acestui proiect strategic. Suntem încrezători că, prin intermediul Saltmin, vom contribui la dezvoltarea economică a regiunii și la crearea de locuri de muncă”, a spus Gal.
Firmă cu pierderi de aproape 2 milioane de lei
Potrivit termene.ro, în Registrul Comerțului nu este înregistrată nicio firmă cu numele Saltmin, ci apare una numită Salt Min SRL, cu sediul social în Cluj-Napoca și cu cel fiscal în satul Valea Florilor, comuna Ploscoș din județul Cluj.
Firma are ca obiect de activitate ”extractia altor minereuri metalifere neferoase” și a fost înființată în anul 2014 având 3 angajați.
În 2023, Salt Min SRL a raportat o cifră de afaceri de 25.000 de lei și pierderi de aproape 2 milioane de lei, astfel că prezintă un risc comercial ridicat.
Din istoricul firmei reiese că în 2022 a avut pierderi de peste 800.000 de lei, un profit de 623.000 de lei în 2021, iar în 2020 din nou pierderi de 112.000 de lei.
De remarcat că Salt Min SRL a fost pe pierdere în fiecare an începând cu 2015.
Firma are un număr de 15 asociați/ acționari, printre care și Ana Gal, fiica lui Avram Gal, cu 1% din acțiuni, iar administrator este o anume Andreea Dumitru cu domiciliul în Constanța.
EVENIMENT
IPJ Cluj neagă vehement că ar intimida polițiștii care protestează în stradă. Cum a ajuns un om al legii să semneze acte acasă
IPJ Cluj a demarat o verificare internă și a transmis că nu se fac niciun fel de presiuni asupra polițiștilor care protestează împotriva Ordonanței trenuleț, în stradă.
Inspectoratul Județean de Poliție Cluj a venit cu precizări după ce, cel puțin un polițist clujean, a fost căutat la domiciliu pentru a semnarea unui tabel privind luarea la cunoștință a prevederilor legale în contextul protestelor.
IPJ Cluj neagă că ar intimida polițiștii care protestează în stradă
Liderii sindicatului Europol au transmis joi că la Cluj, polițiștii sunt căutați acasă pentru a semna acte și au considerat acest lucru ca fiind o metodă de intimidare în cazul celor care au ieșit în stradă la proteste.
“Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj sau șefii de subunități nu au dispus astfel de activități și nu au impus semnarea documentelor în afara orelor de serviciu.
Cu privire la situația specifică menționată, șeful unui sindicat al polițiștilor, din județul Cluj, aflat în serviciu la data de 14 ianuarie a.c., în intervalul orar 14:00-22:00, a fost informat despre prevederile legale aferente și i s-au pus la dispoziție tabelele pentru luarea la cunoștință. Din motive ce țin de timpul disponibil în cele 8 ore de serviciu, acesta a omis semnarea tabelelor respective.
În ziua următoare, 15 ianuarie a.c., șeful său l-a contactat pentru a verifica disponibilitatea sa, iar acesta a menționat că se afla la domiciliu. Colegul său de compartiment, s-a deplasat la domiciliul acestuia cu tabelele aferente, aflându-se în proximitatea domiciliului acestuia”, arată reprezentanții IPJ Cluj.
“Au fost prevederi legale pe care liderul sindical trebuie să le cunoască”
Reprezentanții Poliției mai spun că, în timpul citirii prevederilor legale, șeful sindicatului a fost contactat telefonic de președintele Sindicatului din municipiul București, căruia i-a comunicat contextul semnării.
“Președintele i-a comunicat acestuia că este vorba despre prevederi legale, pe care ar trebui să le cunoască. Ulterior, liderul sindicatului a semnat tabelele, care au fost predate superiorului său. Totodată, menționăm faptul că tabelele conțineau exclusiv prevederile actului normativ, fără alte anexe sau însemnări suplimentare”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
În cadrul ședințelor organizate de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu reprezentanții sindicatelor, precum și în cele desfășurate în cadrul inspectoratului, nu au fost transmise dispoziții privind contactarea polițiștilor în afara orelor de program pentru semnarea unor documente. Recomandările au vizat exclusiv apelul la calmul colectivului și respectarea dispozițiilor și prevederilor legale, referitoare la participarea la proteste, conform IPJ Cluj.
Verificări interne la IPJ Cluj
Conform reprezentanților IPJ Cluj, joi, 16 ianuarie, în urma semnalării acestei situații, a fost demarată o verificare internă pentru a stabili veridicitatea informațiilor și identificarea eventualelor abateri.
“Inspectoratul de Poliție Județean Cluj se delimitează ferm de orice comportamente care aduc atingere Statului polițistului, precum și de abaterile contrare deontologiei profesionale”, au mai transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Polițiștii clujeni au protestat în stradă după aprobarea de către Guvern a Ordonanței trenuleț, care prevede ca aceștia să primească doar zile libere și nu bani pentru orele suplimentare lucrate. Este vorba de zilele de weekend și sărbători legale lucrate de oamenii legii.
Un protest al angajaților MAI, la care participă și polițiști clujeni are loc și vineri, 17 ianuarie, în București.
EVENIMENT
Andre Rieu scrie istorie la Cluj-Napoca. Anunță al 5-lea concert la BT Arena. Biletele s-au pus, deja, în vânzare
Maestrul André Rieu, alături de minunații săi muzicieni Johann Strauss Orchestra, pregătește o serie de spectacole unice, ce vor transforma luna noiembrie a acestui an într-un adevărat regal al muzicii și al emoției la BT-Arena din Cluj-Napoca.
Deși, concertele programate în zilele de 13, 14 și 15 noiembrie 2025 sunt deja SOLD-OUT, iar pentru show-ul din data de 12 noiembrie mai sunt disponibile doar câteva locuri, maestrul André Rieu nu ezită să își manifeste recunoștința față de publicul din țara noastră.
Ca urmare a cererii extraordinare, artistul completează seria de concerte de la BT-Arena, Cluj-Napoca, cu un nou show ce va avea loc pe 11 noiembrie 2025, începând cu ora 19:30.
Biletele, puse în vânzare
Biletele pot fi achiziționate începând de vineri, 17 ianuarie 2025, online din rețeaua Eventim.ro, cât și în format fizic din outlet-urile partenere Eventim – librăriile Cărturești, librăriile Humanitas, magazinele Good2Go și Carrefour. Organizatorii evenimentului precizează că EVENTIM este singura agenție de bilete autorizată să vândă bilete pentru concertele artistului André Rieu din România, și semnalează faptul că achiziționarea biletelor de pe alte platforme online nu reprezintă o garanție în privința validării acestora la momentul accesului în locație.
Ce spune Andre Rieu
„Mă bucur enorm să revin în România și să împărtășesc pasiunea mea pentru muzică cu acest public extraordinar. Împreună cu orchestra mea, pregătim un spectacol special, plin de surprize, care sper să atingă inimile tuturor.” a declarat André Rieu.
În concertele programate, în perioada 11-15 noiembrie 2025, pe scena Sălii Polivalente BT-Arena din Cluj-Napoca, artistul promite publicului cinci seri magice.
Muzica, dansul, emoția și veselia se vor reuni pe aceeași scenă într-o explozie a bucuriei. Cu un nou repertoriu muzical, invitați surpriză și momente pline de energie, cele cinci reprezentații de la Cluj vor fi prezentate într-o combinație perfectă de divertisment, cu momente emoționante și muzică de cea mai înaltă calitate, menite să creeze experiențe memorabile pentru publicul de toate vârstele.
Despre ”Regele Valsului”
Supranumit „Regele Valsului”, André Rieu, este unul dintre cei mai iubiți artiști ai lumii, celebru pentru spectacolele sale grandioase, care au transformat muzica clasică într-un fenomen global. Violonist și dirijor de excepție, artistul olandez a cucerit inimile a milioane de oameni prin carisma sa, talentul său unic și abordarea inovatoare a muzicii clasice.
Johann Strauss Orchestra este cea mai mare orchestră privată de muzică clasică din lume, cu peste 60 de muzicieni din diverse țări. Inspirată de epoca balurilor vieneze, orchestra creează o atmosferă spectaculoasă, plină de eleganță și veselie, sub bagheta maestrului André Rieu. Împreună, reușesc să aducă pe scenă o combinație fermecătoare de valsuri, arii de operă, cântece tradiționale, muzică de film și piese contemporane, transformând fiecare moment artistic într-un adevărat spectacol de divertisment.
Vioară Stradivarius
În show-urile artistului André Rieu din întreaga lume, spectatorii pot fi observați cu ușurință cum trec de la o stare la alta; cântă, dansează, râd, plâng, aplaudă și se îmbrățișează atunci când ascultă frumoasele valsuri sau coloane sonore ale unor filme celebre, melodii spirituale, cântece populare sau marșuri, completate prin acordurile magice ale prețioasei sale viori Stradivarius ce datează din anul 1692.
Această vioară este faimoasă pentru sunetul cald, bogat și deosebit, iar André Rieu a menționat în numeroase interviuri că vioara sa este o parte esențială a interpretării și a emoției pe care o transmite în fiecare concert. Fiecare notă pe care o cântă la acest instrument legendar contribuie la magia spectacolelor sale, captivând milioane de spectatori din întreaga lume.
Cu peste 40 de milioane de albume vândute, mai mult de 500 de discuri de platină, aproape 10 milioane de urmăritori pe Facebook, miliarde de vizualizări pe YouTube și cu aproximativ jumătate de milion de spectatori anuali în întreaga lume, carismaticul violonist olandez este, fără îndoială, unul dintre cei mai de succes artiști din lume, un simbol al excelenței și al bucuriei de a trăi prin muzică.