ACTUALITATE
Nu există vreun RISC ca în toamnă să se AMÂNE deschiderea şcolilor sau şcoala să treacă în ONLINE, spune ministrul Rafila
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus s-a dublat în ultimele două săptămâni, însă a spus că „acest val pandemic” nu va duce la amânarea începerii şcolii sau desfăşurarea cursurilor în sistem online.
„Această creştere săptămânală care practic dublează de la săptămână la săptămână numărul de cazuri. Avem deja două astfel de săptămâni consecutive…. arată un trend ascendent care probabil sper, şi din ceea ce au evaluat şi colegii de la Institutul Naţional de Sănătate publică, s-ar putea să dureze circa patru-cinci săptămâni. Suntem la început. Din fericire, nu sunt cazuri grave. Marea majoritate sunt răceli banale.
Sigur, sunt şi cazuri mai serioase care necesită spitalizare. (…) Ultima raportare de 7.700 de cazuri a fost pe săptămână, adică 1.100 pe zi. Deja observăm că numărul de cazuri care se înregistrează în această săptămână este undeva în jur de 2.400 înregistrate zilnic. (…) Cred că ne vom opri în jur de 10.000 – 12.000 de cazuri înregistrate zilnic”, a arătat Rafila, duminică, la Prima TV.
„Pot apărea şi alte valuri pandemice”
Ministrul a spus că personal nu crede că există vreun risc ca în toamnă să se amâne deschiderea şcolilor sau şcoala să treacă în online.
„Personal nu cred acest lucru din două motive. Primul motiv este legat de faptul că acest nou val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor. Lucrul acesta este aproape sigur şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Sigur, pot apărea şi alte valuri pandemice, dar până la urmă cred că lucrurile au intrat într-o anumită normalitate pe care am regăsit-o şi la Ministerul Educaţiei, în sensul de a păstra şcolile deschise şi vom monitoriza, vom propune aceeaşi modalitate de monitorizare a evoluţiei pandemiei în România dacă va fi cazul, nu automat, care să ţină cont de gradul de solicitare şi de încărcare a sistemului de sănătate, nu pur şi simplu de un număr de cazuri care poate nu avea niciun fel de relevanţă sau o relevanţă foarte mică şi care ţinea şcolile închise fără să fie persoane internate în spital”, a susţinut Rafila.
Potrivit acestuia, nu este important numărul de cazuri, ci dacă evoluţia acestora presupune sau nu spitalizare.
„La ultima raportare aveam 52 de cazuri la Terapie intensivă”
„Dacă vor fi forme uşoare de boală la care un tratament simptomatic şi izolarea timp de câteva zile s-ar putea să fie suficientă, atunci nu o să avem nicio problemă. Opinia mea este că evoluţia acestei infecţii în general (…) va fi exact în acest mod – perioade de acalmie urmate de perioade de infectare a unor categorii de oamenii care au imunitate sau nu au imunitate faţă de această variantă sau subvariantă a virusului”, a mai arătat ministrul Sănătăţii.
Acesta a amintit că la ATI la ultima raportare erau puţine cazuri.
„La ultima raportare aveam 52 de cazuri la Terapie intensivă, faţă de circa 1.800 capacitate de a trata aceşti pacienţi. Nu ne îngrijorează în acest moment. (…) Pot fi tratate practic printr-o simplă izolare la domiciliu şi un tratament simptomatic. Eventual antiviral, există persoane care au şi alte afecţiuni sau care dezvoltă forme medii ale bolii”, a explicat Rafila.
În opinia ministrului, infectarea cu noul coronavirus ar putea să se manifeste ca o răceală obişnuită.
„Poate mai puţin decât o nouă gripă. Eu sper să fie mai puţin decât o nouă gripă, să fie o răceală obişnuită”, a arătat demnitarul, care a spus că circa 20% din totalul cazurilor noi înregistrate sunt reinfectări.
„România are pe stoc în jur de opt milioane şi jumătate de doze de vaccin anti-COVID-19”
El a afirmat că în luna septembrie România va primi noua formulă a vaccinului împotriva COVID-19.
„Sunt persoane care mă întreabă dacă să îşi facă şi doza a patra acum, eu i-aş sfătui să îşi facă în toamnă dacă apare o nouă variantă a vaccinului. (…) În acest an, începând cu luna septembrie vom primi formula nouă a vaccinului, iar contractul de anul viitor o să vedem, sper să existe o putere de negociere suficientă încât să convingem producătorii încât să nu livreze decât cantităţile care sunt solicitate de state, nu orice cantitate, care în mod evident riscă să se deprecieze şi să fie distrusă”, a arătat ministrul.
El a amintit că România are pe stoc în jur de opt milioane şi jumătate de doze de vaccin anti-COVID-19, iar o cantitate similară va mai veni în cursul acestui an şi încă 19 milioane de doze anul viitor.
Întrebat dacă ar mai contracta cele 19 milioane de doze, ministrul a răspuns: „Cu siguranţă nu le-aş mai contracta, mai ales că există o foarte mare întârziere între momentul circulaţiei unei tulpini şi momentul adaptării vaccinului la tulpina respectivă”.
Sursa: Agerpres
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, este zi liberă prin lege.
Iar cum Mica Unire va fi sărbătoriră în acest an într-o zi de vineri, angajații vor beneficia de o “punte”, adică de 3 zile libere.
O nouă minivacanță pentru angajații români în luna ianuarie
Nimic mai util ca o minivacanță, mai ales în luna ianuarie. Că se vor odihni sau, daca mai au bani după sărbători, vor merge la schi sau în drumeții, majoritatea salariaților din România au la dispoziție un weekend prelungit, la sfârșitul săptămânii.
Alte minivacanțe în anul 2025
Următoarea minivacanță îi așteaptă pe români de abia de Paști. Aceasta va avea patru zile. În acest an, Paștele ortodox și cel catolic va fi sărbătorit în aceeși zi, în 20 aprilie. Angajații au liber și în Vinerea Mare, 18 aprilie, dar și luni, 21 aprilor, a doua zi de Paști.
Alte zile libere pentru români în timpul săptămânii, în anul 2025 vor fi:
- joi 1 mai – Ziua Muncii, dar și vineri 2 iunie pentru a face punte cu weekendul
- luni 9 iunie – a doua zi de Rusalii;
- vineri 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
- luni 1 decembrie – Ziua națională a României;
- joi 25 decembrie și vineri 26 decembrie – prima și a doua zi de Crăciun.
EVENIMENT
Cuantumul contribuției minime lunare la pensie a crescut. Casa pe Pensii Cluj va modifica contractele de asigurare socială
Cuantumul contribuției minime lunare la pensie s-a modificat de la 1 ianuarie 2025,ca urmare a creșterii salariului minim pe economie.
În acest context, Casa de Pensii Cluj anunță că va modifica, din inițiativă proprie, toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială, care sunt sub salariul minim pe economie.
A crescut cuantumul contribuției minime lunare la pensie
Începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată crește la 4.050 de lei. Astfel, începând cu acceași dată, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat cu casa de pensii este de 4.050 de lei, iar cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 1.013 lei, anunță Casa de Pensii Cluj.
În acest context, reprezentații Casei de Pensii Cluj au anunțat că, din inițiativa propirie și cu notificarea asiguratului, se vor modifica toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 4.050 de lei.
În același timp, reprezentanții Casei de Pensii Cluj au precizat că noua valoare de 4.050 de lei nu are implicații pentru contractele de asigurare socială cu asigurare retroactivă, încheiate până la data de 1 ianuarie 2025.
Cadavrul unui bărbat a fost găsit sâmbătă pe malul unui lac din comuna clujeană Chinteni.
Pe trupul neînsuflețit nu au fost găsite urme de vioelnță, dar poliția face cercetări în acest, inclusiv pentru a identifica persoana .
Cadavrul unui bărbat a fost găsit pe malul unui lac din Chinteni
Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, în jurul orei 16.00, cu privire la descoperirea unui cadavru pe malul unui lac situat pe raza localității Chinteni.
În urma sesizării, a fost constituită o echipă complexă, formată din polițiști ai Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, care au efectuat cercetarea la fața locului, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul.
Nu au fost descoperite urme de violență pe corpul bărbatului
Cu ocazia cercetărilor efectuate nu au fost descoperite probe, mărci traumatice ori leziuni de violență care să indice o posibilă cauză de agresiune de natură să-i fi provocat decesul.
În prezent, se desfășoară activități pentru identificarea cadavrului și clarificarea împrejurărilor în care a survenit decesul acesteia.
Totodată, cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde va fi efectuată expertiza medico-legală.
Foto: Arhivă
CFR Cluj a jucat, duminică seara în deplasare, cu FC Botoșani, în etapa a 22-a a Superligii de fotbal. Clujenii ocupau locul 5 cu 35 de puncte, în timp ce botoșănenii erau pe locul 15 cu 18 puncte. Meciul se termină egal, 1-1, goluri marcate de Lopez (min.85), respectiv Korenica (min.10), clujenii ratând locul 2 după ce au preferat să apere scorul înregistrat din min.10 în loc să pună pericol pe poarta lui Anestis, grație strategiei gândite de „Bursuc”.
Echipele de start:
FC Botoșani: Anestis – Friday Adams, Sadiku, Țigănașu, Pavlovic – Enriko Papa, Ferreira – Cîmpanu, Ongenda, Bodișteanu – Chică-Roșă
Rezerve: Pap, Alin Ciobanu, Petro, Șeroni, Eugen David, Mouadib, Pănoiu, Ed. Florescu, Enzo Lopez, Salomon
Absenți: Matricardi, Miron, Mitrov (suspendați), Benzar (accidentat)
Antrenor: Leo Grozavu
CFR Cluj: Hindrich – Graovac, Bolgado, Aly Abeid, Camora – Tachtsidis, Kader Keita, Fica – Postolachi, Louis Munteanu, Korenica
Rezerve: Rareș Gal, Simao Rocha, Țîrlea, Boben, Djokovic, R. Filip, Ad. Păun, Deac, Andreas Sfait, Nkololo, Juric
Absent: M. Popa (accidentat)
Antrenor: Dan Petrescu
CFR Cluj începe bine partida și în min.10 are 1-0 prin golul marcat de Korenica. La adăpostul scorului, clujenii se mulțumesc să destrame tentativele de atac ale Botoșaniului și să încerce să dea lovitura pe contraatac.
În min.20, Loius Munteanu este perfect angajat în careu de Korenica însă Anestis reușește să respingă mingea plasată de atacantul clujean.
La rândul lor, moldovenii au o ocazie mare în min.30, când Papa trimite cu capul puțin pe lângă poartă. În min.44, Cîmpanu trimite lobat pe poarta lui Hindrich însă goalkeeper-ul clujean respinge peste bară.
În repriza a doua, CFR cedează total inițiativa și se lasă călăriți de moldoveni. Din fericire pentru clujeni, Botoșaniul nu reușește să finalizeze.
În min.72, Munteanu ratează cu poarta goală, șutul lui slab fiind respins de pe linia porții. La aceeași fază, nu se acordă penalty la un henț în careu, asta după ce faza a fost analizată la VAR. Peste două minute, același Munteanu ratează o lovitură cu capul din 6m.
Și ceea ce trebuia să se întâmple, se întâmplă: în min.85, Lopez înscrie din 6m după o retragere târzie a liniei de fund clujene, pentru 1-1.
Hindrich mai respinge un șut periculos al lui Florescu și meciul se termină egal, 1-1, cu o posesie zdobitoare a moldovenilor. CFR plătește pentru strategia falimentară a lui Dan Petrescu.
Notele Cluj24:
Hindrich 7 – Graovac 6, Bolgado 6, Aly Abeid 6, Camora 6 – Tachtsidis 6, Kader Keita 6, Fica 6 – Postolachi 5, Louis Munteanu 6, Korenica 7, Simao Rocha, Djokovic 5, Păun, Nkololo 7, Juric 5