EVENIMENT
Noi RELAXĂRI ale unor restricții în România. Liber la spectacole, concerte și festivaluri în aer liber pentru cei vaccinați

Autoritățile au decis, vineri, mai multe măsuri de relaxare a unor restricții în România. Va fi permisă organizarea de spectacole, concerte, festivaluri în aer liber, cu cel mult 1.000 de persoane și cu condiția ca aceștia să fie vaccinați anti-COVID sau trecuți prin boală. De asemenea, spectatorii vor putea avea acces la competițiile sportive. Noua decizie luată de Comitetul Nqațional pentru Situații de Urgență (CNSU) stabilește și condițiile în care se vor putea desfășura ceremoniile de 1 Decembrie.
Redăm integral decizia de vineri a CNSU, care ar urma să fie adoptată de către guvern:
Școală cu prezență fizică în toate localități cu rata de infectare sub 3 la mie
Art.1 – Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ din localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 3/1.000 de locuitori, indiferent de rata de vaccinare a personalului, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.
Reguli pentru participarea la ceremoniile de Ziua Națională
Art.2 – (1) Se propune ca organizarea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României să fie permisă cu participarea, în zona oficială, în municipiul București a cel mult 400 de persoane, iar în municipiile reședință de județ a cel mult 200 de persoane și cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul delimitat în care se desfășoară ceremonia;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți, acolo unde este posibil, precum și delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;
d) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
e) efectuarea triajului observațional și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară ceremonia;
f) realizarea accesului participanților conform măsurilor stabilite de instituția organizatoare, pe baza situațiilor certificate prin intermediul certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, în scopul prevenirii contaminării cu virusul SARS-CoV-2.
(2) Se propune ca accesul populației la ceremoniile organizate în condițiile alin. (1) să fie permis cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între participanți, portul măștii de protecție și respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.
(3) Se propune permiterea organizării și desfășurării activităților specifice Zilei Naționale a României la sediul autorităților și instituțiilor publice centrale cu participarea a cel mult 300 de persoane, iar la sediul autorităților și instituțiilor publice locale cu participarea a cel mult 150 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de acces și protecție sanitară stabilite de instituția organizatoare.
(4) Se propune ca accesul la zonele oficiale organizate în cadrul activităților dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României prevăzute la alin. (1), precum și accesul la activitățile prevăzute la alin. (3) să fie permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Competiții sportive cu spectatori
Art.3 – (1) Se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și purtarea măștii de protecție.
(2) Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Liber la spectacole, concerte și festivaluri pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală
Art.4 – (1) Se propune ca organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permisă, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
(2) Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art.5 – (1) Se propune organizarea și desfășurarea de cursuri, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshop-uri și conferințe, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de sănătate publică.
(2) Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art.6 – Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.
Ce restricții rămân în vigoare în România
Conform ultimei Hotărâri de Guvern din 22 octombrie privind prelungirea stării de alertă în România pentru 30 de zile sunt și rămân în vigoare mai multe restricții:
Carantina de noapte
-interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00
Excepțiile la carantina de noapte:
a) deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
b) deplasarea persoanelor în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
c) deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d) deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
e) deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
Magazine închise de la ora 21.00, nunți și botezuri interzise
Interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, în intervalul orar 21,00-05,00. Între orele 21,00-05,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Măsura se aplică și activităților sau evenimentelor organizate și desfășurate de persoanele fizice, operatorii economici, instituțiile publice în următoarele domenii:
a) instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, organizate și desfășurate în spații închise sau deschise;
b) săli de sport și/sau fitness;
c) jocuri de noroc;
d) piscine interioare;
e) locuri de joacă pentru copii;
f) săli de jocuri;
g) târguri, bâlciuri, talciocuri.
-Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor etc., în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00.
-Activitatea cu publicul a operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private se desfășoară până la capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00.
-Prin excepție, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
-Interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci.
-Interzicerea organizării și desfășurării evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.).
-accesul la toate activitățile și evenimentele este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
-accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, este permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
-este obligatorie purtarea măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
În actul normativ adoptat în 22 octombrie era prevăzut că aceste măsuri sunt luate pentru 30 de zile.
Sursa: Hotnews
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Petiție pentru lărgirea centurii în jurul localității Apahida. Traficul a crescut semnificativ pe direcția Gherla-Dej

O petiție online a fost deschisă de un locuitor din comuna Apahida, care cere lărgirea centurii în zona acestei localități.
În petiția semnată deja de peste 300 de persoane, la ora publicării acestei știri, se arată că traficul pe centura Vâlcele-Apahida a crescut semnificativ, iar o mare parte dintre mașini ajung pe drumul principal din localitate.
Petiție pentru lărgirea centurii în jurul localității Apahida
În petiția adresată primarului Cristina Belce, se arată că este necesară lărgire drumului de centură în jurul Apahidei.
”În ultima perioadă, observăm o creștere semnificativă a traficului din direcția Gherla-Dej, iar o parte din acest trafic ajunge pe drumul principal din Apahida. Prin suplimentarea numărului de benzi de pe DN 1C (strada principală din Apahida), veți încuraja și mai mult trafic dinspre Gherla – Jucu să tranziteze comuna, iar acest fapt va avea un impact negativ asupra siguranței, zgomotului și poluării din comuna noastră”, se arată în petiție.
”Lărgirea drumului principal din Apahida nu reprezintă o soluție”
Tot acolo se menționează faptul că traficul intens produce deja neplăceri pentru locuitorii din zonă. ”Lărgirea drumului principal nu reprezintă soluția optimă pentru a gestiona acest volum crescut de trafic – care de altfel este un trafic generat de persoanele din exteriorul comunei care fac naveta către Cluj-Napoca”, atrage atenția autorul petiției.
Astfel, semnatarii petiției cer Primăriei ”să inițieze demersurile necesare pentru grăbirea implementări proiectului de lărgire a drumului de centură ocolitoare a Apahidei și realizarea drumului de legătură dintre centură și drumul înspre Reghin, eliminând astfel și aglomerația la trecerea cu calea ferată”.
Inițiatorul petiției solicită, de asemenea, urgentarea conectării parcului industrial Nervia la centură, un proiect spune el, care ar putea elimina o mare parte din aglomerație cauzată de traficul generat de parcul industrial.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. EXCLUSIV. O DULCE de la Cluj face dulce în Belgia. Alexandra: Îmi doresc să mă EXTIND

Migrația economică a devenit un fenomen larg răspândit în ultimele decenii, mai ales după 1989 și mai intens după 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană. În multe țări vest-europene (Germania, Italia, Spania, Marea Britanie), salariile sunt semnificativ mai mari decât în România pentru aceleași joburi. Mulți români caută nu doar bani, ci și respect, siguranță la locul de muncă și oportunități reale de avansare. Au acces mai bun la servicii publice, educație, sănătate și o infrastructură mai bine dezvoltate decât în țară. Mulți părinți pleacă gândindu-se la viitorul copiilor, nu doar la propriul câștig.
Este și cazul Alexandrei Făgădar, o sibiancă transhumată la Cluj-Napoca, de unde a ales calea occidentului, mutându-se acum 5 ani în Belgia, acolo unde face torturi și prăjituri.
„La Sibiu am terminat liceul pedagogic. Pasiunea pentru tot ce înseamnă bucătărie o am de mică, de la vârsta de 13 ani. Când am intrat la liceu am vrut să urmez școală profesională pe profil de bucătar, dar nu am fost lăsată de părinți”, spune Alexandra.
VIDEO FOTO. EXCLUSIV. O DULCE de la Cluj face dulce în Belgia. Alexandra: Îmi doresc să mă EXTIND
Până la urmă a făcut curs de bucătar și a ajuns să lucreze în Cluj-Napoca la un restaurant, unde a început să facă prăjituri pentru evenimente. „Eram încântată de idee de pe atunci, dar nu aveam încredere în mine”, mai spune Alexandra.
A plecat din țară, în 2020, în Belgia, pentru „a reuși să mai adunăm banii până să avem un copil, ca să putem să îi oferim o viață mai bună”. A avut o ofertă de muncă la o seră cu plante aromatice (mentă, pătrunjel, coriandru etc.).
„În prezent lucrez în continuare în seră, dar primind impulsuri de la soț și de la prietenii și colegele de la muncă, am luat decizia de a înființa “Dulce amprentă” și spre surprinderea mea funcționează chiar foarte bine de 4 luni. Deocamdată, afacerea funcționează doar în Belgia, dar Alexandra se gândește serios la reîntoarcerea în Cluj și deschiderea unui laborator, deși, punând în balanță tot, crede că în Belgia ar merge mult mai bine. „Decizia e foarte greu de luat”. recunoaște Alexandra.
„Familia este foarte încântată de idee și mă susțin”
„În weekend-ul Paștilor am avut cel mai exclusivist eveniment, la care nici nu m-aș fi gândit vreodată: am avut ocazia să fac tort pentru toate finalistele de la “Miss Exclusive” Belgia. Am avut emoții foarte mari dar am fost foarte încântată când am primit feed-back-ul, care a fost unul foarte bun”, spune Alexandra.
„Mă inspir de la câteva fete de pe site-urile de socializare, dar de multe ori stau seara în pat și mă gândesc ce să fac, cum să fac să îmi iasă totul tot mai frumos, mai bine și mai gustos. În preajma sărbătorilor fac cozonaci și prăjituri de casă.
Alexandra lucrează singură dar are toată susținerea familiei. „Familia este foarte încântată de idee și mă susține, ei sunt degustătorii mei, când creez ceva, pe părerea lor mă bazez, sunt primii care îmi dau feedback legat de gust și de aspect”, mărturisește Alexandra.
Nu a ținut cont de costul investiției, fiind la început, a considerat că trebuie să investească aproape tot profitul în mai multe produse, ustensile, pentru a-și putea ușura munca și a ajunge să evolueze. Prețul unui tort este de 30-35€, depinzând de cremele din interiorul lui.
„Îmi doresc să mă extind, dar cred că trebuie să iau lucrurile sistematic”, încheie Alexandra Făgădar.

Un incendiu a izbucnit miercuri dimineața la o casă din localitatea clujeană Jucu de Sus.
Trei echipaje de pompieri intervin în aceste momente pentru a stinge flăcările.
Incendiu de proporții în Jucu de Sus. ARDE acoperișul unei case
Echipajul de la Punctul de Lucru Jucu s-a deplasat la incendiu, dar forțele au fost suplimentate imediat cu două autospeciale de mare capacitate de la Cluj-Napoca.
Potrivit reprezentanților ISU Cluj, incendiul a cuprins acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Nu sunt anunțate victime.
UPDATE.
Incendiul a fost localizat, iar pompierii lucrează acum pentru lichidarea acestuia.
Foto: ISU Cluj
ECONOMIE
Peste 20.000 de locuri mai sunt disponibile pentru tinerii antreprenori în programul Start-Up Nation 2025

Tinerii români care vor să-și lanseze propria afacere au încă o oportunitate importantă: în cadrul programului Start-Up Nation 2025 mai sunt disponibile 20.083 de locuri pentru antreprenorii cu vârsta de până la 30 de ani, a anunțat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan.
Înscrierile pentru cursurile gratuite de antreprenoriat, parte esențială a acestui program, au început marți, 15 aprilie 2025, la ora 10.00. Cursurile sunt destinate pregătirii viitorilor antreprenori, oferindu-le instrumentele necesare pentru a înțelege și a naviga mediul de afaceri.
Start-Up Nation: Mai sunt locuri disponibile
„Programul vizează stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, contribuind la crearea de locuri de muncă și la creșterea competitivității economice a României”, a transmis Bogdan Ivan.
Domeniile eligibile sunt variate, incluzând producția, industriile creative, serviciile inovatoare, IT&C și comerțul. Participanții trebuie să își desfășoare activitatea în baza unor coduri CAEN eligibile, conform Ghidului Solicitantului.
Start-Up Nation 2025 oferă finanțare pentru achiziția de echipamente tehnologice (utilaje, instalații, echipamente informatice), active necorporale (brevete, licențe, mărci comerciale), mobilier, echipamente IT, cheltuieli de promovare și cursuri de formare profesională atât pentru antreprenori, cât și pentru angajații acestora.
Programul continuă să fie una dintre cele mai accesate inițiative de sprijin pentru antreprenoriat în România, adresându-se în special tinerilor care vor să își transforme ideile în afaceri durabile.