EVENIMENT
Ciolacu pune NATO și UE pe jar. Vrea pace în Ucraina.S-a schimbat politica externă a României față de războiul început de Rusia?
Premierul Marcel Ciolacu a ridicat semne serioase de întrebare privind politica externă a României după discursul de investitură din Parlament în care a pledat pentru o pace în Ucraina și o susținere a demersurilor lui Donald Trump în acest sens.
”În egală măsură, știu că românii vor să trăiască în pace. Am ajuns să prețuim și mai mult pacea de când avem un război la graniță. România se va dezvolta în pace și liniște.
Aceasta este garanția mea și a Guvernului. De aceea, am dezvoltat o relație foarte bună cu președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump. Cred cu tărie că, după 20 ianuarie, odată cu preluarea oficială a mandatului, una dintre marile sale priorități va fi oprirea războiului din Ucraina. Iar România va susține Statele Unite cu toate puterile în acest demers”, a spus Ciolacu.
Declarația a fost sancționată de profesorul clujean Valentin Naumescu, de la Facultatea de Studii Europene a UBB, care s-a întrebat când s-a schimbat prioritatea de politică externă a României față de războiul din Ucraina câtă vreme nici la nivelul UE nici la nivelul NATO nu s-a luat vreo decizie legată de această problemă.
Nu mai sprijinim Ucraina?
”Aflăm din discursul candidatului nominalizat la funcția de Prim Ministru, Marcel Ciolacu (PSD), că prioritatea Guvernului României va fi „oprirea războiului din Ucraina”. Suntem „pacifiști”, deci, de astăzi, nu mai suntem susținătorii Ucrainei invadate de Rusia.
Noi știam, de aproape trei ani, că linia de politică externă fundamentală a României în acest subiect este sprijinul ferm acordat Ucrainei, pe dimensiunea relației bilaterale dar și în cadrul politicilor UE și NATO, pentru a rezista invaziei Rusiei. Și mai spuneam că doar ucrainenii pot decide dacă și când sau cum vor să înceapă discuțiile pentru oprirea războiului și pentru acceptarea eventualelor compromisuri. â
„Pacifiștii” ipocriți erau până acum doar liderii și partidele proruse.
Un grup important de aliați occidentali, reuniți recent, anunță clar că vor susține în continuare Ucraina, în timp ce Ungaria și Slovacia, cu regimurile lor proruse, spun demult că pentru ele „prioritară este pacea, nu susținerea Ucrainei”.
Ciolacu dă tonul?
Nici UE, nici NATO nu au anunțat schimbări oficiale ale poziției de sprijin pentru Ucraina împotriva agresiunii neprovocate și nejustificate a Rusiei lui Putin. Nici administrația SUA nu și-a schimbat viziunea, până în acest moment.
Să înțelegem că va da premierul Marcel Ciolacu de România tonul pentru schimbarea politicii Occidentului față de Ucraina?
De când avem ca prioritate „oprirea războiului” și în ce condiții? De ce nu spunem clar că dorim „O PACE DREAPTĂ”, care să recunoască limpede cine a fost agresorul (Rusia) și cine a fost victima (Ucraina) în acest război și să repare efectele agresiunii?
Eu zic să nu ne grăbim și să nu fim niște caraghioși care se cred „inspirați” și care se pun repede la adăpost pentru schimbarea vântului în lumea occidentală.
Pentru că numai arătându-ne consecvenți în valorile și principiile noastre putem arăta că, timp de 3 ani, chiar am crezut în ele și nu mimam doar, din oportunism, conformarea cu direcția vântului”, a spus Naumescu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






