Connect with us

EVENIMENT

Ministrul Justiţiei, despre excluderea lui Cristi Danileţ din magistratură: CSM a riscat foarte mult cu această decizie

Publicat


Cătălin Predoiu

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus că prin decizia de a-l exclude din magistratură pe judecătorul clujean Cristi Danileţ, Consiliul Superior al Magistraturii a riscat. Cătălin Predoi spune că dacă acesta este noul nivel de exigență, atunci el trebuie impus la modul general și fără excepții în sistemul judiciar.

Ministrul Justiţiei a făcut aceste comentarii după de luni, CSM a decis excluderea judecătorului Cristi Danileţ, de la Judecătoria Cluj, din cauya unor filmuleţe pe care acesta le-a postat pe Tik Tok.

„Cazul domnului judecător Danileț este unul care a născut deja controverse și dezbateri aprinse într-un context și așa inflamat de întârzierile și blocajele agendei Justiției în 2021. Sunt conștient că aceste dezbateri vor fi exacerbate prin politizare, ceea ce va adânci și mai mult <<faliile>> de opinii din sistemul judiciar, fenomen care, la rândul său, va face și mai dificilă sarcina Ministerului Justiției de a lucra și coopera cu acest sistem pe teme sensibile.

CSM a riscat foarte mult cu această decizie, iar dacă acesta este noul nivel de exigență pe care dorește să îl impună în sistemul judiciar la nivel de politică disciplinară, atunci el trebuie impus la modul general și fără excepții, pentru a nu crea favoritisme”, a scris ministrul Justiţiei pe fagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Judecătorul clujean Cristi Danileţ a fost EXCLUS din magistratură. De ce a luat CSM această DECIZIE

El susţine, de asemenea, că ministrul Justiţiei este obligat să se abţină de la comentarii.

„Pe fondul cauzei, atât timp cât ministrul nu are drept de vot în CSM în materie disciplinară, și, pe de altă parte, având în vedere că dl judecător Danileț a declarat că va ataca decizia CSM în instanță, până la pronunțarea unei decizii definitive, ministrul Justiției este obligat prin natura postului să se abțină de la orice comentarii care ar putea fi interpretate ca presiuni într-un sens sau altul asupra instanței de judecată.

Este politica mea constantă de a nu comenta cazuri care se află sau se vor afla cu certitudine pe rolul instanțelor de judecată, așa cum, repet, dl judecător Danileț a declarat public.

Citeşte şi: Semnături de susținere a judecătorului Cristi Danileț: Anulaţi decizia CSM de excludere din magistratură

Pe de altă parte, îmi rezerv dreptul de a face comentarii privind această decizie a CSM, după ce instanța de judecată se va pronunța definitiv.

PS În ceea ce privește prevederile privind sancțiunile disciplinare din lege, ele au fost preluate în anul 2011, în urma unui studiu de drept comparat, din legislația germană, daneză, olandeză și suedeză, țările cu cel mai ridicat nivel de exigență disciplinară din Europa.

Ele au fost adoptate în ciuda unei opoziții dure din partea PSD. Acum văd că ele sunt criticate de USR. Interesant!”, mai scris ministrul, care a fost „sancţionat” de liderii USR pentru că nu a spus nimic despre acest caz.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Foto: Facebook




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate