Connect with us

ECONOMIE

Ministrul de Finanțe: Salariile din sănătate, din tot sistemul bugetar, pensiile și toate drepturile vor fi plătite

Publicat


adrian caciu

Salariile din sănătate și din întreg sistemul bugetar, pensiile și toate drepturilor cetățenilor vor fi plătite fără probleme până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Acest lucru se va face prin rectificarea bugetară care va fi adoptată vineri în ședință de Guvern.

„Ministrul Finanțelor trebuie să aibă ochi atât pentru cifre, dar mai ales pentru un trai mai bun pentru cetățeni.

În ședința de Guvern de astăzi voi veni cu rectificarea bugetară, prin care asigurăm banii necesari pentru plata tuturor drepturilor sociale, pentru susținerea sistemului de sănătate în lupta cu COVID-19, pentru funcționarea serviciilor publice”, a anunțat noul ministru (foto) pe pagina sa de Facebook.

El a prcecizat că acesta este primul proiect realizat „contracronometru” împreună cu colegii săi de la finanțe.

„Avem multe de făcut în continuare: proiectul de buget pentru anul viitor, accesarea banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, consultări ample cu mediul de afaceri, cu partenerii sociali.

Nu tăiem bani, ci venim cu soluții pentru a construi proiecte pentru români! Nu venim cu noi taxe, ci regândim modul de a construi sistemul fiscal pentru a-i ajuta în primul rând pe cei vulnerabili”, a mai precizat Adrian Câciu.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate