EVENIMENT
Medic REZIDENT din Cluj-Napoca, reacție severă la vaccinul anti-COVID. Semipareză pe partea stângă unde a fost vaccinat
Un medic rezident din Cluj-Napoca a înregistrat o reacție severă la vaccinul anti-COVID la câteva ore de la administrarea primei doze. Acesta susține că a avut o semipareză pe partea stângă unde i s-a administrat vaccinul.
Medicul a povestit că a fost vaccinat în 7 ianuarie cu prima doză de vaccin Pfizer iar în cele 15 minute cât a stat sub supraveghere în centrul de vaccinare nu a avut nicio reacție.
”Am fost trimis acasă, nu am avut nimic, până în momentul în care m-am pus în pat să dorm. Când m-am trezit, mă simțeam foarte moleșit, cu dureri de cap și musculare, greață și amețeală. Nu m-am putut mișca, a fost ca o semipareză pe partea stângă unde am fost vaccinat. Când m-am prezentat a două zi la la centrul de vaccinare și le-am spus reacțiile, mi-au spus că e normal, dar dacă după 3 zile simptomele persistă să mă întorc”, a spus rezidentul.
Medicii de la centrul de vaccinare i-au recomandat să nu ia antiinflamatoare pe o perioadă de 14 zile, astfel că a luat doar Teraflu și magneziu, s-a culcat iar după 3 ore de și-a revenit.
Rezidentul a primit și doza de rapel dar nu a avut nicio reacție reacție.
Acesta fusese infectat în toamnă cu COVID.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






