EVENIMENT
„Masca și distanța fizică vor trebui respectate chiar și după vaccinarea anti-COVID”, spune medicul Valeriu Gheorghiță
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, spune că măsurile de protecție, masca și distanța fizică, vor trebui respectate chiar și după vaccinarea anti-COVID.
Aceste măsuri trebuie respectate până la momentul imunizării colective.
„Până în momentul în care vom atinge un nivel de imunizare colectivă, nu trebuie să facem rabat de la respectarea măsurilor de prevenție. Însă la un moment dat aceste măsuri vor fi uşor, uşor retrase în momentul în care se va atinge pragul de imunizare colectivă. În același timp, dacă ne vom limita doar la prevenție, fără o strategie de vaccinare, nu vom putea pune punct acestei pandemii într-un viitor rezonabil”, a afirmat Gheorghiță.
Conform coordonatorului campaniei de vaccinare, tinerii cu vârste sub 18 ani şi pacienții cu boli cronice grave şi în stadii terminale nu vor fi imunizaţi, întrucât nu există studii certe cu privire la aceste categorii de vârstă făcute de companiile care dezvoltă un vaccin anti-COVID.
„În momentul de faţă, o singură companie a inclus în studii persoane între 12 şi 18 ani, deci cu siguranţă sub 18 ani nu vom vorbi despre vaccinare, cel puţin în perioada următoare, şi de asemenea tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce priveşte terapia”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit lui Gheorghiță, primele doze de vaccin anti-COVID vor ajunge în România spre sfârşitul lunii decembrie.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






