ACTUALITATE
Lupta pentru promovare continuă. Handbaliștii de la ”U”, două victorii și o înfrângere la Odorheiu Secuiesc
Universitatea Cluj a obținut două victorii și a suferit o înfrângere în turneul Diviziei A la handbal masculin, desfășurat vineri, sâmbătă și duminică, la Odorheiu Secuiesc.
În prima partidă, contând pentru etapa a 8-a, „studenții” au obținut o victorie importantă în fața vecinei de clasament, CSM Sighișoara, scor 34-29 (19-15).
Sâmbătă, în etapa a 9-a, handbaliștii de la ”U” au fost învinși de gazdele de la Szejke Odorheiu Secuiesc, 31-28 (16-16), liderii seriei C.
Ieri, elevii lui Vladimir Vojvodic au întâlnit pe C.N.O.P.J. Timișoara în fața căreia s-au impus cu 36-35 (17-16).
În urma acestor rezultate Universitatea Cluj continuă să se afle pe locul 3 în clasamentul Seriei C a Diviziei A la handbal masculin, la două puncte de locul doi ocupat de C.S.M. Sighișoara și la 5 puncte de liderul ACS Szejke Odorheiu Secuiesc.
Clasament Divizia A, Seria C, la handbal masculin
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






