ACTUALITATE
Lista finală a persoanelor care intră în etapa a doua de vaccinare anti-COVID
Guvernul României a aprobat miercuri Hotărârea prin care noi categorii de persoane vor intra în etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, în timp ce alte persoane vor avea prioritate odată cu începerea etapei a treia de vaccinare.
Noua hotărâre modifică și aduce adăugiri la o hotărâre precedentă, din 3 decembrie 2020. Astfel, este dată posibilitatea ca și cetățenii străini aflați cu ședere legală în România să se poată vaccina.
Categorii cuprinse în etapa a doua de vaccinare anti-COVID
- casierii și ceilalți lucrători din magazinele de retail alimentar, personalul navigant român maritim și fluvial, personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol), personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU);
- persoanele încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, dar și însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea, precum și persoanele fără adăpost;
- personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane, precum și personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii, asistenții maternali, asistenții personali și asistenții personali profesioniști.
Sportivii din loturile naționale și olimpice intră la vaccinare
- Sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi;
- personal-cheie din instituţiile statului, Parlament, Curtea Constituțională, Administrația Prezidenţială, Guvern, Consiliul Economic și Social, Avocatul Poporului,
Consiliul Legislativ, Banca Națională a României, ministere şi instituţii subordonate acestora; - personalul în activitate din cadrul instituțiilor din sistemul național de apărare națională, ordine publică, securitate națională şi al autorităţii judecătoreşti, executorii;
- judecătorești, interpreții și traducătorii autorizați de Ministerul Justiției, avocații înscriși în tabloul avocaților întocmit potrivit Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, membrii Uniunii naționale a notarilor publici, precum și membrii din România în Parlamentul European;
- personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație
directă cu beneficiarii, asistenții maternali, asistenții personali și asistenții personali profesioniști; - personalul din administrația publică locală;
- personalul din Administrația Națională de Meteorologie;
membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, deținători de cărți de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe; - personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc la post, anterior plecării în misiune;
- inspectorii sociali și personalul care își desfășoară activitatea în relația directă cu beneficiarii din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și
a structurilor subordonate acestora; - personalul Curții de Conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;
- personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței;
- personalul sanitar veterinar care lucrează în cabinete medicale veterinare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






